Politică

Luminița Arhire: ”CUMPĂNAȘ LA OI M-AȘ DUCE”

Eu n-aș mai fi scris despre Alexandru Cumpănașu și despre „schimbarea la față” a fostului stâlp al „statului de drept” -așa cum este prezentat conceptul de „stat de drept” în manualul licuricilor mai mici sau mai mari, editat special pentru țările din est – deoarece subiectul nu mi s-a părut până mai ieri atât de suculent cât să-și câștige dreptul la mai multe dezbateri.



Numai că dânsul are zilnic o videoconferință cu poporul iar poporul se înnebunește după această tehnică modernă de comunicare. Și cum lumea vrea să vorbească în direct cu Cumpănașul prezidențial, vă asigur că a fost extrem de instructiv să-l urmăresc și eu în plină și agitată acțiune pe mândrul candidat. Care candidat povestește, în fiecare seară, cam așa:

„Am negociat cu prim-miniștrii țării să scoatem pentru profesori un miliard de lei, bani pe care aceștia îi meritau, pentru că-i câștigaseră în instanță… am salvat laserul de la Măgurele… eu l-am salvat! Eu, Alexandru Cumpănașu! Tuturor institutelor de Cercetare-dezvoltare le-am asigurat salariile și veniturile pentru că statul acesta mafiot și nenorocit voia să le ia banii cercetătorilor … am ajutat la introducerea acelor camere în licee pentru a nu se mai fura la Bac, am determinat Ministerul de Interne, cu care atunci eram în parteneriat, să pună camere de supraveghere pe mașinile poliției rutiere… am înființat consilii de transparență locală… 200 de dezbateri am avut pe tot ce-nseamnă planificare bugetară la nivelul primăriilor… am înființat linia telefonică telverde de la Ministerul de Interne… pe anticorupție… printr-un proiect cu ambasadele Marii Britaniii… Statelor Unite… Suediei… Finlandei… Olandei… ca să sune oamenii… m-am bătut ca DGA să nu fie desființată, eu împreună cu reprezentanții mai multor state am înființat această structură anticorupție în cadrul Ministerului de Interne… am făcut foarte multe lucruri pentru țară… N-o să permit intrarea pakistanezilor în România dacă voi fi președinte… OMG-urile sunt din păcate acele substanțe… acele procedee de modificare genetică a culturilor agricole, chipurile pentru a fi mai productive, pentru a fi adică… haideți să vă traduc mai simplu: OMG înseamnă de fapt diferența dintre roșia noastră aia mai mică și sănătoasă care are gust și roșia mare, umflată, fără nici un gust asupra căreia s-a intervenit genetic… eu cu OMG-urile nu sunt de acord deloc… După cum vedeți eu nu citesc de pe hârtie ca proștii voștri care vă conduc… în primul rând un președinte trebuie să știe să vorbească.” ( 27 septembrie 2019, live pe pagina de FACEBOOK a lui Alexandru Cumpănașu)

Și-am constatat, cu o uimire bine temperată, că Alexandru Cumpănașu e cam ca Partidul lui George Lesnea, adică „…e-n toate/ e-n cele ce sunt/ și-n cele ce mâine vor râde la soare…” și-i datorăm iubire veșnică deoarece el ne-a făcut oameni! Nu cred că există domeniu în care Cumpănașu, deși era, așa cum se alintă singur, „doar un copil”, să nu fi fost implicat, de la laserul din Măgurele și scutul de la Deveselu până la roșia modificată genetic și strategia națională anticorapșăn! Candidatul la președinție știe TOTUL, dar ABSOLUT TOTUL despre statul mafiot și securiști, cu exemple ample pe care ni le prezintă cu siguranța deplină a celui care „cunoaște fenomenul din interior”… nu contează că nu nimerește numele baronilor locali despre ale căror amante are informații beton, nici că plasează aiurea edificiile pe care aceștia le dețin, nici că ne șoptește insinuant, după ce i-au mai trecut dracii moțați care-l aruncă din când în când din scaun: „…vreți să aflați conturile lor? vreți?…” ca și cum lista cu conturile ălora e acolo, printre hârtiile de pe masa lui. Cetățeanul, vrăjit, privește Cumpănașul multilateral dezvoltat cum se mângâie pe falcă, oftează, se tânguie, strigă la statul mafiot și-l rușinează, saltă de fund în sus, exasperat de atâta nedreptate și explică ticăloșia ălora care spun că el câștigă 19 000 de euroi pe lună, pe când dânsul, cu nevastă cu tot, muncind din greu, abia de reușește să strângă un mizilic de 10-12 000 de coco… ei, hai, poate 12-13 000… că fiind așa de ocupat nici el nu-și mai aduce aminte.

El știe ce anume vrea publicul să audă și-i servește pe un platouaș asortat cu de toate exact meniul care merge la orice client. Interesant este că tocmai instituțiile care „l-au făcut om mare” pe copilul Cumpănașu sunt cele mai detestate de acesta :

„Eu nu mai pot, efectiv… NU SE MAI POA-TE! Că eu am „interzis”… eu nu mai am voie să apar nicăieri! Am spus prea multe adevăruri… când le-a convenit la unii că i-am înjurat pe procurori a fost bine! Vreți să aflați adevărul despre televiziuni? Jumătate din ele sunt șantajate de către procurori! Și mă-treabă unii de ce candʹdez? Ei, uite, d-asta candʹdez! Vreți să știți despre spaima pe care au băgat-o în toți oamenii politici? Nu mai mișcă unul în front, decât ca să facă nemernicii împreună cu ei ! Sînt niște golani! dar au frică de procurori, de moarte! De ce ? Pentru că ei sînt Dumnezei! …( pauză lungă, înghite în sec, n.n.) Cum să interzici un om? Cum să interzici un om care spune aceste adevăruri? Aseară v-am dat un nume de firmă! Niște dragi foști colegi de la Colegiul Național de Apărare… unde voi m-ați rugat să intru… n-am venit eu să trag de mâneca voastră… Colegiul Național de Apărare? Păi, un compliment mai mare decât să spună ăștia „ne delimităm de ceea ce face Cumpănașu” nu există! Asta-i dovada supremă că nu mai sunt omul sistemului deloc!…ca și securiștii de la SNSPA… nu vreți să aflați ce securiști lucrează la SNSPA ? … cine reușește în țara asta să pună mâna pe instituții? Din acest moment… da’ din acest moment nu mai scăpați unul!”

Deci, SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) și Colegiul Național de Apărare, sunt câh!!! Păi, câh-câh zic, dar in CV-ul candidatului cursurile absolvite la Colegiul Național de Apărare sau, și mai bine, cursurile ȚINUTE, la SNSPA sunt trecute la loc de cinste, înlocuind cu brio instrucția universitară, care „este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”! el fiind în prezent masterand la ”Academia Regală din Elveția” fără să fi absolvit o facultate, după cum singur se încurajează: „Nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți prostii în România, la toate universitățile de doi lei!”

Nu neg posibilitatea ca unul care a lucrat la construirea „statului ticăloșit” din nefericita noastră patrie să ajungă a spune adevărul la un moment dat și să ne povestească cu amănunte picante cum arată monstruozitatea flască la a cărei însuflețire a participat activ și entuziast. Se cheamă că respectivul „a defectat”… n-ar fi primul sau ultimul… Dar a folosi „defecțiunea” pentru a candida la președinție, e cu totul altceva. Eu nu cred că Alexandru Cumpănașu se „va alege”… ba, mai mult, cred că nu va intra nici în turul doi al prezidențialelor. De aceea curiozitatea mea bate mai departe… ce va face dânsul după acest eșec? Pentru că toată cariera lui de până acum e legată ombilical de „statul mafiot” și de „ambasariada de primăvară-vară-toamnă-iarnă”. Mărunțișul acela de 12-13 000 de coco lunar provine din proiecte acordate cu generozitate de măria-sa statul paralel și de afecțiunea sinceră a diferiților licurici… Cum privesc ambasadele, de exemplu, noul „look” cumpănașian, în momentul de față? Căci eu nu prea cred că unul care și-a „cumpănit” atât de bine viața de până acum, un oportunist și arivist feroce, așa cum rezultă din întreaga sa activitate artistică, poate să joace totul pe cartea prezidențială.

Aș îndrăzni să spun că „defecțiunea” lui Cumpănașu reflectă o scindare în „statul paralel”, care se străduiește să se reinventeze, mai uscat și mai curat. Și că asistăm la nașterea, cu niște crampe moderate, adaptate produsului final, a STATULUI PARALEL- ARIPA TÂNĂRĂ.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu