PDL se rebranduiește cu ajutorul PNL
După ruperea USL a apărut ideea unei fuziuni PNL-PDL ca o contra-pondere la alianțele făcute de PSD cu PC și UNPR. Practic, la jumătatea anului 2014, PNL era un partid de 15% iar PDL de 12%, conform rezultatelor de la alegerile europarlamentare[1]. În această situație fuziunea celor două partide părea singura soluție de a unifica dreapta, mai ales că președintele în exercițiu în acea perioadă, Traian Băsescu, se lupta pentru dislocarea parlamentarilor PNL și PDL și înregimentarea lor în PMP.
În această ”căsătorie”, făcută special pentru alegerile prezidențiale, PNL aducea ca ”zestre” funcțiile din administrația locală, câștigate pe vremea USL, iar PDL structurile teritoriale dezvoltate de Băsescu. Practic, societatea românească asistă neputincioasă la reșaparea unor politicieni de genul lui Blaga, MRU, Videanu, Falcă și restul camarilei băsiste printr-un artificiu de imagine: nu mai există PDL, partidul creat de Băsescu, partidul împotriva căruia au ieșit în stradă sute de mii de oameni acum, printr-o alianață cu PNL s-a format ACL, nou și curat ca lacrima.
O lovitură pentru liberali a fost plecarea din PNL a fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu care a decis să candideze la alegerile prezidențiale, iar acest lucru a făcut ca în primul tur voturile pro USL de dreapta să fie sparte în două, între ACL și Tăriceanu.
Cum a ajuns partidul lui Brătianu și Rosetti să fie condus de Alina Gorghiu și Vasile Blaga
Aberația sociologică numită ”turul doi al alegerilor prezidențiale 2014” a fost o surpriză pentru români, (mai puțin pentru cei care știau rezultatul dinaintea desfășurării votului) astfel, majoritatea liderilor ACL nu sperau la o victorie în alegeri. Pedeliștii voiau să nu mai fie stigmatizați pentru măsurile luate în 2012 prin asocierea cu PNL, iar liberalii aveau nevoie de o structură puternică în teritoriu pentru alegerile din 2016. Surpriza a venit de unde se așteptau mai puțin, Iohannis a câștigat alegerile. În aceste condiții, animozitățile dintre cele două tabere (PNL-PDL) s-au liniștit pentru o perioadă. S-a hotărât unificarea celor două partide sub numele de PNL, iar conducerea este împărțită între fostul lider PDL, Vasile Blaga și ilustra necunoscută Alina Gorghiu. Practic, conducerea partidului este asigurată de la Cotroceni, iar mustrările nu se mai fac în adunarea generală ci sunt trimise cu ajutorul DNA fiecărui ”beneficiar”.
Și dacă ”noul PNL” se rupe
PNL este o formațiune neomogenă, cu mai multe grupuri și interese distincte. Avem în primă fază vechile partide PNL și PDL și în fiecare din aceste partide grupuri și grupări ce își urmăresc propriul interes, care, de cele mai multe ori, nu coincide cu cel a partidului. Au existat clinciuri, încă din perioada ACL, apoi stenogramele în care Teodor Atanasiu[2] spune că niciodată Cătălin Predoiu nu va fi premier, iar acum sunt discuții aprinse privind candidaturile pentru alegerile locale.
Atunci când vorbim despre ”noul PNL” trebuie să avem în vedere că dacă Iohannis nu ar fi câștigat alegerile, fuziunea PNL-PDL nu ar fi avut loc, sau ar fi arătat într-un mod complet diferit. Practic, victoria din alegeri a lui Iohannis a transformat ACL în ”noul PNL” dar a și schimbat radical raportul de forțe. La începutul fuziuniii erau două partide cu aproximativ 15% din electorat fiecare. PNL avea imaginea mai bună și funcții în administrațiile locale iar PDL avea o structură puternică în teritoriu. Acum PNL deține funcția de președinte și are acces la aparatul de stat, iar PDL este într-un puternic dezavantaj. Deși aceste lupte interne nu sunt încă pe agenda publică, șansele ca un conflict major să izbucnească între vechile partide PNL-PDL sunt foarte mari. Ținând cont că PNL nu are ce să piardă, un astfel de conflict se poate solda cu divizare PNL-PDL.
Ce se întâmplă cu dreapta românească?
Fuziunea PNL-PDL s-a vrut un nou început pentru dreapta din România, dar pare mai mult începutul sfârșitului. Regimul Iohannis este copia fidelă a regimului Băsescu, în care poporul contează doar atunci când trebuie să voteze, Parlamentul este inexistent iar România este condusă cu ajutorul procurorilor.
În afara ”noului PNL” la dreapta eșicherului politic regăsim PMP, M10 și ALDE. PMP, partidul creat de Traian Băsescu pentru Elena Udrea este ca și dispărut. M10 nu a existat niciodată cu adevărat, este un conglomerat de ONG-uri fără structură și statut cert. Singura variantă viabilă pentru dreapta românească este ALDE, partidul rezultat din fuziunea PLR – PC. Călin Popescu Tăriceanu a demonstrat în repetate rânduri că este un liberal în adevăratul sens al cuvântului si că ideile și demnitate sunt mai importante decât un loc călduț într-un partid mare. În eventualitatea unei scindări a ”noului PNL” ALDE devine singura obțiune serioasă a dreptei românești.
[1] http://www.evz.ro/rezultate-alegeri-europarlamentare-2014-biroul-electoral-central-.html
[2] http://www.ziare.com/pnl/pdl/pnl-se-clatina-tot-mai-mult-stenograme-din-ultima-sedinta-a-liberalilor-acuze-si-reprosuri-de-ambele-parti-1362783
Autor: Gandeste.org
Adauga comentariu