Știați că cel mai eficient prădător din lume este libelula? Citez dintr-un articol de pe net (http://www.zooland.ro/care-este-cel-mai-eficient-pradator-din-lume-4990) peste care am dat din intâmplare:„Libelulele prind mai mult de 95% dintre prăzile pe care le urmăresc, fiind astfel de două ori mai eficiente decât marele rechin alb şi de 4 ori mai eficiente decât leii”.
Citind acum câteva ore o declarație de presă, m-a dus gândul la articolul de mai sus și la două femei din politica românească recentă. Pe care mi-a venit ideea să le compar, găsindu-le echivalente cât de cât potrivite în lumea animală.
Una dintre acestea a fost până mai ieri la putere. După ce l-a prins în mreje pe cel mai influent bărbat al țării, a știut să-l manevreze cu atâta măiestrie încât, practic, a obținut de la el tot ce și-a dorit. Ajutată de acesta a prăduit, cu o eficiență inegalabilă, buget, investitori, masculi poleiți și femei coclite. Fără rateuri semnificative față de ambițiile ei nemăsurate. Motiv pentru care am botezat-o „libelula”.
A doua aspiră azi la putere. Prin arme și metode complet diferite, însă, față de prima. Ea semănă mai degrabă cu o nălucă, de la pescuitul de răpitori; colorată, sclipicioasă, alunecoasă dar neavând drumul ei propriu, neconducându-se singură ci lăsându-se mereu trasă de un fir, într-o direcție sau alta, după cum catadicsește omul cu undița. Pentru că nu inovează ci repetă, am numit-o „papagalița”.
Ambele au frumusețea lor și câte un protector important.
Libelula și-a găsit, la vremea ei, un bodyguard gata s-o răsfețe fără opreliști și să-i admire cu nesaț lungimile. Trupul, aripile, capriciile, setea ei de putere au reprezentat pentru aventurierul mărilor și oceanelor, sătul de atâtea balene obeze, anverguri fascinante. Motive irezistibile de a i se dedica total, de a-și face de râs funcția și nevasta, de a împărți capete în gură la stânga și la dreapta, oriunde mișca ceva neprietenos. A fost, zece ani de domnie, feroce cu lumea înconjurătoare dar blând și devotat ca un Quasimodo cu Esmeralda lui.
Papagalița, în schimb, a fost ea aleasă de protectorul ei. Nu se remarcase prin nimic memorabil până atunci și nici n-avea magnetisme de perturbat câmpuri gravitaționale. E drept, graseia cu oarece muzicalitate francofonă (ceea ce poate răvăși cadențele de fanfară din capul unui neamț) dar nu pentru asta a fost împinsă la copreședinția noului partid „de dreapta”. Ea s-a nimerit la momentul alegerilor soluția de avarie, găsită pe fugă, pentru a evita un dezastrul de imagine. Acolo, unde se înstăpânise deja un buldog năpârlit, nu mai putea fi acceptat și un hipopotam sforăitor. Așa că a fost impusă ea.
Ce diferență, totuși, între libertatea libelulei de a se prosti(tua?) după cum i se năzare, după cum o inspiră, pe moment, presiunea atmosferică, cu platformele ei chicioase de dansatoare la bară și cu gențile ei pointiliste Louis Vuitton tocmai bune de cărat cash-ul din șpagă între ascunzători și cântecul de colivie al dresatei papagalițe, monoton, dictat, repetitiv, lipsit de cel mai mic fior participare, de cea mai nevinovată improvizație ce ar putea da, discursului, dramul necesar de autenticitate și credibilitate.
Fadă doamnă Alina Gorghiu, tristă papagaliță, nu vă e teamă că tot ținând-o așa, langa, cu temeneaua pe la Cotroceni, cu telefonul fără fir de la palat spre populație, veți uita nu doar să vă reprezentați pe sine dar veți uita și cine sunteți?
Iată fragmentul din declarația pe care ați făcut-o ieri și care mi-a sugerat articolul de față:
„”Singurul lucru pe care pot să vi-l garantez este că Președinția, niciodată, nu va încălca Constituția, așa cum a făcut-o Traian Băsescu”.
Asta GARANTAȚI dumneavoastră în numele PNL? Că actualul președinte nu va încălca niciodată Constituția? Aveți proprietatea termenilor? Dar simțul măsurii?
Chiar nu înțelegeți că a face o promisiune atât de cardinală și neechivoc personală în numele altcuiva (și cu atât mai mult în numele președintelui unei țări, presupus a fi un om liber și cu personalitate puternică) este, înainte de a fi un gest oribil de impudic și o enormă gafă de comunicare?
Cine sunteți dumneavoastră să garantați ceva, orice, în numele lui Klaus Iohannis? Alter ego-ul său guraliv? Spiritul său convivial destăinuindu-se, la o bere, poporului? Confesorul său de taină care i-a descifrat resorturile interne mai bine decât știe el însuși să o facă?
Și chiar dacă, să zicem, domnul președinte o fi garantat cu gurița proprie lucrul respectiv, în vreo conferință de presă, nimeni, deci nici dumneavoastră, nu poate pretinde că preia respectiva garanție pe numele său fără a se face de râs. Aici nu suntem la Consignația.
Debordând de dorința de a-i demonstra președintelui, căruia îi sunteți atât de îndatorată, încrederea infinită pe care o aveți în el, ați apelat la o ligușeală mare și descalificantă cât o uzurpare.
Cel puțin libelula, când a spus „Noi suntem urmașii lui Traian. Ai lui Traian Băsescu”, știa măcar despre ce vorbește invocând capacitatea de procreație a fostului președinte. În plus, o făcea în logica confirmării și nicidecum ca papagalița, ieri, pentru a sugera o intimitate în care eu unul, personal, nu cred o iotă.
Îmi cer scuze, în încheiere, libelulelor și papagalițelor ce s-ar putea simți vexate de jocul meu fabulistic. Cred însă că și în lumile lor, ca și în lumea aceasta a noastră, derutant de diversă, mai există și imperfecțiuni. Să transfere, rog, către acelea eventualele aspecte neconvenabile și să rămânem, în continuare, prieteni.
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu