La sfârşitul anului trecut, încercând să intuiesc ceea ce va urma, spuneam că anul acesta va fi anul în care, în lipsa rezultatelor economice concrete, politicienii vor reintra în joc. Atunci(ca şi acum dealtfel) nu mă gândeam că reintrarea în joc a politicienilor se va face ca urmare a vreunei mustrări de conştiinţă, ci ca efect concret al unui joc de-a aruncatul pisicii moarte în curtea celuilalt. Remarcam atunci că “intrarea politicienilor în joc echivalează cu restrângeri de libertăți, joc economic strict controlat și o creștere teribilă a autorității statului”. Şi toate acestea deoarece efectiv nu există o lampă magică prin intermediul căreia să se rezolve gravele probleme cu care ne confruntăm.
Chiar dacă n-am avut parte de o întărire efectivă şi extremă a autorităţii statului, putem spune totuşi că 2013 a fost anul revelaţiilor. Devăluirile uluitoare ale lui Snowden ne-au arătat limpede mizeria din interiorul sistemului. Încă din anii ’30 statul american s-a încris pe traiectoria a ceea ce numim “democraţie controlată”. Ce înseamnă aceasta? Păstrarea şi “garantarea” libertăţilor, în paralel cu ghidarea societăţii prin mijloace neortodoxe, de manipulare, de inducere a unor false stări şi, în final, de control absolut. În realitate ne confruntăm din ce în ce mai mult şi mai evident cu o dictatură perversă susţinută de propagandă.
Defectarea lui Edward Snowden poate fi văzută ca o continuare logică a scăpărilor publicate de Wikileaks. Aceste fenomene sunt normale şi reprezintă semnele defectării infernalei maşinării care susţine hegemonia americană. Încrengături şi întrepătrunderi de servicii secrete, false instituţii, construcţii artificiale şi nori de fum. Întreaga maşinărie de controlat şi sucit minţi nu-şi mai poate păzi propriul secret şi, uşor, uşor este sabotată din interior. Este soarta tuturor construcţiilor grandioase, soartă determinată de o lege naturală: nimic dintre cele ridicate de oameni nu e perpetuu. Ne-a demonstrat-o istoria de atâtea ori.
Ceea ce am văzut însă în 2013 nu este decât începutul. Maşinăria n-a fost încă turată la capacitatea la care a fost proiectată să lucreze. Cei care cred că dezvăluirile lui Snowden au pus cap uneia dintre cele mai mari ticăloşii din istoria omenirii se înşală. În fapt de-abia de aici va începe totul, iar anul care tocmai se încheie pare a fi anul conştientizării.
Revenind la economie, la burse mai precis, se pare că nu m-am înşelat. Am avut parte de un an bursier impresionant, creşterile fiind deja de domeniul evidenţei. Mişcările sunt impulsionate de mai mulţi factori însă, în principal, cantităţile impresionante de bani pompate de-a lungul vremii încep să se simtă. 2013 a fost anul în care s-a ieşit la cumpărături şi aceasta indiferent de faptul că vorbim despre magazine sau despre burse. Din punct de vedere al timing-ului, 2013 ar fi trebuit să aparţină altui ciclu economic, însă gravitatea crizei l-apăstrat în aceeaşi zodie a crizei. Cum am mai spus-o, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate, iar gravitatea lor le va face să se constituie în pietre de moară legate la gâtul economiei mult timp de-acum încolo.
Evoluţia burselor transmite însă semnale mixe. Într-adevăr, creşterea cotaţiilor ar putea fi interpretată ca un semn de însănătoşire a economiei. Nu trebuie însă să uităm că ne situăm pe un vârf absolut al cotaţiilor şi aceasta fără ca economia să fi făcut ceva memorabil. Vârfuri similare am mai avut în 2000 şi 2007. Sună cunoscut?
Ca o contrapondere la cele afirmate de mine ar putea fi aduşi în discuţie indicatorii macro publicaţi de SUA care arată foarte bine. Însă realitatea pare a fi alta. În paralel cu marile dezvăluiri ale lui Snowden, în acest an am mai avut parte de o dezvăluire cutremurătoare: în SUA se practică falsificarea indicatorilor macro. Sună ciudat? În urmă cu o lună editorialistul New York Post, John Crudele, a acuzat falsificarea în 2012 a datelor referitoare la şomaj. Ştirea a făcut senzaţie însă, tipic, nu a fost răspândită de media aşa cum se întâmplă cu ştiri mai puţin spectaculoase. John Crudele afirmă răspicat că are date temeinice referitoare la fraudă pe care promite să le dezvăluie unei comisii a Congresului. O asemenea investigaţie ar fi cu adevărat spectaculoasă dacă nu cumva falsificarea a devenit un subiect de securitate naţională.
Pus cap la cap putem spune că 2013 a fost un an al revelaţiilor. Multe lucruri pe care le bănuiam au ieşit la iveală, altele aşteaptă să se facă auzite. Pentru cei care au urmărit profitul bursier a fost un an bun. Cei direct implicaţi în economia reală au avut un an plat, în ton cu ultimii ani, poate cumva mai prost, dar oricum pe linia de plutire. Ceea ce va urma vom discuta în următorul articol. Până atunci vă doresc să aveţi parte de un Crăciun fericit şi de tot ceea ce vă doriţi. La mulţi ani!
Sursa: Trenduri economice
Adauga comentariu