Momentele politice majore, cele care anunţă “schimbarea”, aduc, întotdeauna şi peste tot în lume, o undă de speranţă. De normalitate. La noi, evenimentele importante în plan politic sunt asimilate căderii jugului. Alungării sărăciei. Bucuriei de a te vedea faţă-n faţă cu alte chipuri pe care flutură, vizibil, sentimentul profund al interesului faţă de cetăţeanul contribuabil la păstrarea şi îmbogăţirea patrimoniului ţării.
E ştiut că, dintotdeauna, românii îşi trăiesc intens nu numai grijile personale, de obicei supradimensionate – nu de ei, ci de societate – şi provocările de absolut toate naturile care se tot rostogolesc în cascadă asupra vieţii lor. Iar ultimele decenii au săpat adânc în propriul spaţiu vital, şi aşa ameninţat să intre la apă, progresiv. Mai trist este că nu au fost şi nu sunt pregătiţi pentru multe din “întâmplările” sociale, economice, politice cu încărcătură excesiv negativă, toate consecinţă a dezordinii, instabilităţii, lipsei de disciplină, de interes şi de comportament politic civilizat din partea celor aleşi să pună la unison interesele generale ale oamenilor, şi nu pe ale lor.
În concluzie, o mână de aleşi, din ’90 încoace, au reuşit performanţa să cârmuiască neobosit mai mult propriile lor vieţi şi aranjamente decât destinul ţării. Nici vorbă să vegheze la bunul mers al lucrurilor pe care se angajaseră, pe hârtie, să le respecte; nici vorbă să fi fost atenţi la… paharul răbdării celor mulţi… Din aproape în aproape, guvernările consecutive au presărat minciuni şi dezinformări grosolane.
Unde s-a ajuns, ştie tot românul. La ce să se mai aştepte, acum, în ceasul care promite o Românie normală?! Bineînţeles, ca de fiecare dată, la o viaţă care să le surâdă din pragul zorilor schimbării. Pe scurt, actualul Guvern este o promisiune întru normalitate. Întru reaşezarea lucrurilor în matca firescului; a bunului simţ. A plăcerii fiecăruia de a se simţi în largul său; de a uita hăituirea la care a fost supus, ani de-a rândul, pentru a i se lua drepturile prevăzute prin Constituţie. De a uita excesul de mitocănie din jur. De a avea sentimentul protecţiei, nu numai în faţa taxelor şi impozitelor usturătoare, a preţurilor imposibile la alimente şi facturi, ci şi pe stradă, la lucru, în tramvai, în metrou, în parc şi oriunde.
Sunt aspecte absolut banale, dincolo de care fiecare îşi poate şlefui viaţa aşa cum crede; se poate împlini profesional, se poate înălţa moral, spiritual… Şi totuşi, lumea noastră a băltit prea multă vreme în minciuna prefacerilor, a corupţiei, a hoţiei în grup, la nivel înalt, a promisiunilor nerespectate… Peste tot întâlneşti oameni care îşi plâng amarul vieţii de zi cu zi; teama de boală şi, mai mult, spaima de a nu-i putea face faţă cu puţinii bani din buzunar. Uneori, eşti tentat să crezi că omenirea întreagă este în continuu regres moral. De fapt, poate chiar este… În pofida faptului că trăim în plină epocă electronică, a tehnicilor performante de informare şi comunicare. Şi în plin… avânt al manipulării şi decăderii.
Frumuseţea este că, la noi, oamenii au început să se trezească după furtuna ofertelor care puneau pe primul plan beneficiile fizice ale gloriei electronicii; în defavoarea culturii, a moralităţii, chiar a sentimentului naţional. Treptat, s-au limpezit apele. România a revenit, în aceşti ani de criză cumplită, la ceea ce a fost odinioară…
Pe acest fundal, în care drama destrămării economice a ţării şi a emigrării forţei de muncă au atins cele mai teribile cote, românii şi-au revizuit puterile, şi-au văzut scopul şi au avut curajul să spere la atingerea adevărului de a fi. Aceasta ar fi esenţa lucrurilor pe care le vom vedea, ca pe un uriaş ecran al “traversării”. Speranţa că tunelul nemilosului nostru parcurs duce, totuşi, spre lumină…
Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu