C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Klaus Iohannis, o tăcere imorală

A existat sau nu a existat o rezoluție de clasare în ceea ce-l privește pe domnul Klaus Iohannis? A existat una sau au existat nouă asemenea rezoluții, toate în cauze penale? A existat un asemenea document sau nu a existat în dosarul care a ajuns a Cotroceni cu propunerea numirii lui Augustin Lazăr în funcția de procuror general? A văzut Klaus Iohannis cu ochii lui documentul? Sau a rămas doar la departamentul juridic? Și, dacă e așa, a fost sau nu a fost informat Iohannis? Sunt toate întrebări la care președintele trebuie să răspundă. Dacă nu răspunde, e vinovat!



Din momentul în care ministrul Justiției Tudorel Toader a explicat  cele 20 de motive care l-au determinat să ia decizia de a cere revocarea lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general și până acum, scandalul public și politic care a fost declanșat s-a concentrat asupra unui document cu adevărat scandalos. Și anume o rezoluție de clasare într-o cauză penală, care l-a vizat pe însuși președintele României. Pe cel care urma să aprobe sau să nu aprobe în baza dosarului cuprinzând și documentul respectiv numirea noului procuror general al republicii. Reacția societății este cât se poate de firească. Existența unuia asemenea document este un fapt de o gravitate extremă. Dacă rezoluția a existat la dosar, atunci ea constituie un semnal cât se poate de concludent că sistemul i-a arătat pisica președintelui. Fă cum spunem noi și totul iese bine.

Între timp, presa de investigații specializată în Justiție a descoperit nu mai puțin de nouă cauze penale privindu-l pe Klaus Iohannis și care, pe rând, au primit toate rezoluții de clasare. Asta înseamnă că, în conformitate cu propriul său mod de a se exprima, care încalcă prezumția de nevinovăție, domnul Klaus Iohannis a fost de nouă ori un „penal”. Fostul director al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu a intervenit și el în dispută, demonstrând că una dintre respectivele cauze penale a fost generată chiar în urma unei anchete a instituției, care ar fi constatat o incompatibilitate de care se făcuse vinovat Klaus Iohannis pe vremea în care era primar al Sibiului.

Nu iese fum fără foc. În ciuda faptului că Raluca Prună, ministrul de atunci al Justiției a sărit ca arsă, explicând ceea ce, în definitiv, nu avea cum să știe. Și anume că nu ar fi existat rezoluția de clasare în dosarul prezentat președintelui. Dacă ar fi spus că nu ar fi existat documentul în dosarul care a plecat de la Ministerul Justiției, ar fi putut fi crezută. Dar de unde să fi știut doamna Prună ce se afla în dosarul de la Cotroceni? A comunicat și CSM, Secția pentru procurori, răspunzând cu o promtitudine remarcabilă unei solicitări formulate de Augustin Lazăr, că în dosarul de la CSM nu ar fi existat rezoluția de clasare. Că e sau nu așa, rămâne de văzut și de demonstrat, poate chiar de către Tudorel Toader, la revenirea sa din concediu. Numai că o asemenea rezoluție ar fi putut să fie introdusă în dosar, așa cum s-a mai întâmplat în România și în alte situații, pe traseul CSM-Cotroceni. Sau chiar la Cotroceni, cu mâna unui om al sistemului.

Să dăm la o parte cu o singură mișcare întreg norul de ceață care învăluie această sinistră poveste. Să admitem, de dragul demonstrației care urmează, că nu ar fi exista niciun document de acest fel în dosarul în baza căruia Augustin Lazăr a fost uns procuror general de căre Klaus Iohannis. Chiar dacă nu ar fi existat rezoluția de clasare, Klaus Iohannis nu avea dreptul să facă numirea. Pentru că din dosar lipsea o piesă indispensabilă. Legea prevede că este obligatoriu ca ultimul calificativ profesional să fie „foarte bine”. Numai că o asemenea evaluare și un asemenea calificativ nu au existat. Și atunci se pune întrebarea la care, din nou, Klaus Iohannis nu răspunde. Din ce motiv a încălcat cu bună știință legea. De ce nu a verificat dacă sunt întrunite condițiile legale sau de ce nu a constatat că lipsea evaluarea de la dosar?

Să mergem mai departe în aceeași logică. Chiar dacă rezoluția de clasare a existat sau nu a existat finalmente în dosarul de la Cotroceni, în realitate ea a existat. Important e că s-a dat o asemenea clasare și mai puțin important e pe unde s-au plimbat hârtiile. În definitiv, dacă Parchetul Alba condus la acea vreme de Augustin Lazăr a dat o clasare într-un dosar penal care îl viza pe Klaus Iohannis, acesta ar fi trebuit să știe. Pentru că rezoluțiile acestea nu se dau pe șest. Și, știind, ar fi putut să-i fie recunoscător lui Augustin Lazăr, fără ca acesta să fie nevoit să-i vâre sub nas docmentul pentru a-i reaminti. Și nimeni nu contestă că o asemeena rezoluțe a existat. Și, culmea, iată, iese la iveală că au mai existat încă opt. Deci, în total, nouă. Cele mai multe, „rezolvate” tot de către Parchetul din Alba.

Putem să-l așteptăm sau putem să nu-l așteptăm pe Tudorel Toader să revină din concediu, pentru a ne furniza informații suplimentare. Cu sau fără ele însă, Klaus Iohannis e vinovat. Iar tăcerea de până acum a președintelui este o confirmare în acest sens. Dacă se gândește excesiv de mult pentru a răspunde unei acuzații atât de grave, înseamnă că ceva este foarte putred în Danemarca. Timpul său a expirat! Orice spune din acest moment e neconcludent, pentru că este prea târziu.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorinroscastanescu

Related Posts

One Response “Klaus Iohannis, o tăcere imorală”

  1. Gheorghe si Ion asupriti de straini says:

    Șahul este INCORECT POLITIC

    Incorect Politic
    Octombrie 30, 2017

    Jocul de șah în occident… deocamdată

    Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.

    Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.

    – Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și…

    Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:

    – E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
    – Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori…
    – Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie…
    – Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele…

    Clasa murmură. O fetiță ridică mână.

    – Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
    – Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc….

    Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.

    – Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.

    Fetele protestează.

    – Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
    – Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
    – Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
    – Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.

    Alte proteste.

    – Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
    – Ok, ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.

    Copiii se calmează. Mergem mai departe.

    – Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
    – Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.
    – Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?

    Băiețelul mă privește aiurit.

    – Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
    – Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele…). Este cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
    – Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.

    Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.

    – Așadar, regele…
    – Există un singur rege? Întrerupe un băiețel blond.
    – Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
    – Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
    – Nu, zic eu categoric.

    Un murmur de dezamăgire.

    – Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.

    Încep să îmi pierd răbdarea.

    – Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe…
    – Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.

    Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.

    – Așa, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
    – Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copiii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte piese.
    – Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
    – Așa da, se luminează copii.
    – Dar, dom profesor  – sare un alt băiat – nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele dintre oameni.

    Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.

    – Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem „cavaler”.

    Copiii simt că e doar un truc.

    – Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
    Simt că explodez.
    – Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?
    – Da, da! E bine așa. Avion e bine.

    Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.

    La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
    – Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
    – Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
    – Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
    – Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
    -Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).

    Ajungem în fine să povestim despre pioni.

    – Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine alba pe tablă.

    Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.

    – Un singur rege și nouă regine??? Femeia nu-i egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.

    Soneria mă salvează.

    Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
    Întreb un băiat:

    – Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
    – Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african…

    Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria.

    Nu contează ca în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni….Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala.

    Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu stiu dacă aș fi scăpat întreg….”

    Povestioară care circulă pe internet,  autor anonim

    https://www.incorectpolitic.com/sahul-este-incorect-politic/

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss