Analize și opinii

Trei ani de la infernul din Colectiv. O anchetă independentă sugerează că incendiul a fost provocat

La trei ani de la tragedia produsă în clubul Colectiv, un studiu independent arată că un incendiu de asemenea proporții nu se putea declanșa accidental.



Catastrofa produsă în seara zilei de 30 octombrie 2015 în incinta clubului Colectiv din București s-a soldat cu 64 de morți și aproape 200 de răniți. Unele dintre victime au fost arse de vii, altele intoxicate cu fum sau călcate în picioare de oamenii disperați, care încercau să se salveze.

La trei ani de la producerea acestei tragedii, anchetatorii nu au reușit să stabilească numele vinovaților.

Procurorii care lucrează la acest dosar fac parte din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) și se bazează pe expertize elaborate de Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) și de Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX).

INEC este subordonat Ministerului Justiției iar INSEMEX funcționează “în coordonarea” Ministerului Cercetării și Inovării. Angajați ai acestor două institute, ambele de stat, au pus la dispoziția anchetatorilor documente care susțin că izolația din spumă poliuretanică tip N2138, care era lipită pe tavanul clubului Colectiv pentru a realiza izolația fonică, ar fi  luat foc de la artificiile aprinse în club. O asemenea succesiune a faptelor, propusă Parchetului și acceptată, până acum, de anchetatori, conduce la ideea unui incendiu declanșat accidental.

Totuși, conform dezvăluirilor furnizate de publicația “Lumea Justiției”, buretele fonoabsorbant tip N2138 nu se aprinde de la scânteile produse de artificii. Astfel, izolația fonică era lipită pe tavanul clubului Colectiv cu un adeziv denumit EDR, care, potrivit fișei sale tehnice, NU este inflamabil.

De asemenea, scânteile produse de artificii de scenă tip T1, similare celor folosite în clubul Colectiv, nu au aprins nici măcar o foaie de hârtie ținută la un metru distanță de aceste scântei – potrivit unui experiment realizat de „Lumea Justiției“. Așadar, este extrem de puțin probabil ca scânteile de la artificii să fi putut aprinde placa de spumă poliuretanică, fixată în jurul unui stâlp și pe tavanul Clubului Colectiv, adică la o distanță de 3,80 metri față de aceste artificii.

Foarte interesant este faptul că, în expertiza elaborată de institutul INSEMEX din Petroșani, se menționează faptul că tavanul sălii în care s-a declanșat incendiul era placat cu “poliuretan debitat drept neignifugat” (adică un material care putea să ia foc).

Totuși, această informație, transmisă către Parchet de specialiștii de la INSEMEX – adică de autorii expertizei, nu se bazează pe un studiu al acestora, ci doar pe o declarație, dată în calitate de martor, de Șuto Ștefan Andraș, acesta fiind administratorul firmei care făcuse amenajările în interiorul Clubului Colectiv.

Incendiul suspect de la Constanța

Potrivit luju.ro, echipa formată din trei procurori care a anchetat incendiul din Clubul Colectiv a fost condusă de procurorul Eduard Mihai Ilie, de la Secția de urmărire penală a PICCJ.

În calitate de procuror, Eduard Mihai Ilie anchetase, anterior, și evenimentul tragic produs la restaurantul Beirut din Constanța, la data de 5 aprilie 2014, în care au murit trei tinere dansatoare. Expertiza în cazul incendiului din restaurantul Beirut a fost întocmită tot de INSEMEX. Familiile fetelor moarte în incendiul de la Constanța au protestat susținând că acel incendiu a fost provocat intenționat. Cu toate acestea, expertiza INSEMEX și ancheta Parchetului au ajuns la concluzia că restaurantul a luat foc de la niște particule de făină aprinse, care s-au ridicat dintr-un cuptor de pâine și au ajuns la o grindă de lemn aflată la cinci metri deasupra.

În ancheta de la Clubul Colectiv, acuzații au contestat expertizele redactate de INEC și INSEMEX și au cerut să se efectueze o contraexpertiză, de către  experți independenți, care să nu fie angajați ai statului. Totuși, la 25 martie 2016, procurorul Eduard Mihai Ilie a decis, prin ordonanță, respingerea acestei cereri a acuzaților din dosarul Colectiv, cu următoarea justificare: “Din analiza materialului de urmărire penală, rezultă că cererile formulate sunt neîntemeiate pentru următoarele motive: …efectuarea unei reconstituiri/simulări a unui incendiu, în condițiile și împrejurările în care a avut loc incendiul din 30.10.2015, în clubul Colectiv, nu se poate realiza deoarece este imposibil a fi reconstituite tocmai condițiile și împrejurările la care se face referire (…)”.

Dar dacă o asemenea reconstituire sau simulare a catastrofei de acum trei ani nu mai este posibilă (așa cum susține procurorul Eduard Mihai Ilie), cât de credibilă este expertiza realizată de INEC și de INSEMEX asupra incendiului din Clubul Colectiv?

„A fost nevoie să moară oameni“

O stranie implicare în evoluția acestui dosar a avut, imediat după producerea catastrofei, președintele Klaus Iohannis. Astfel, la 4 noiembrie 2015, adică la o săptămână după incendiul din Clubul Colectiv, șeful statului a avut o declarație extrem de controversată.

„A avut loc tragedia de la Clubul Colectiv. Aceasta a afectat nervul națiunii. A atins cel mai sensibil nerv al națiunii române. Oamenii au devenit revoltați. Au așteptat acțiuni, rezultate, demisii din partea unor politicieni care au eșuat. Oamenii au așteptat ca cineva să își asume răspunderea. Majoritatea politicienilor nu au înțeles aceste cerințe decât foarte târziu. Foarte târziu au înțeles că nu pot ignora voința poporului (…). Oamenii au protestat și și-au spus nemulțumirile. Nu au fost abordări nepotrivite dar oamenii au arătat clar ce așteaptă – schimbarea. Foarte târziu Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă. Dacă s-ar fi impus respectarea normelor niciunul nu ar fi trebuit să moară“, a declarat Klaus Iohannis în urma catastrofei din Clubul Colectiv.

În urma presiunii străzii, guvernul rezultat din alegeri a fost înlocuit cu unul format din tehnocrați, condus de un premier agreat de Bruxelles. Tot prin instrumentalizarea dramei de la Colectiv s-a născut mișcarea „Corupția Ucide“, care a generat fenomenul #rezist.

Nici până astăzi, deși au trecut trei ani de la acea declarație, președintele Iohannis nu a explicat de ce au trebuit să moară oamenii de la Colectiv. Și, mai ales, cine le-a organizat moartea.

Autor: Mihai Diac

Sursa: Romanialibera

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Ce explicatii sa ne mai dea presedintele? Nu se vede clar ca lumina zilei DIMENSIUNEA IADULUI pe Pamant????????????

    S-a premeditat un atentat, instaurat un guvern agreat de oculta globala, urmarea, psihopatogenia manifestata instinctiv, degradarea, regresul, psihoinvolutia unei societati, scenarite peste scenarite, strategii peste strategii, lupte peste lupte, ocluzive, pestilentiale, morbide…nu se vede, nu se aude, chiar nu se pricepe?

  • Șahul este INCORECT POLITIC

    Incorect Politic
    Octombrie 30, 2017

    Jocul de șah în occident… deocamdată

    Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.

    Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.

    – Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și…

    Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:

    – E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
    – Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori…
    – Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie…
    – Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele…

    Clasa murmură. O fetiță ridică mână.

    – Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
    – Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc….

    Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.

    – Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.

    Fetele protestează.

    – Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
    – Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
    – Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
    – Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.

    Alte proteste.

    – Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
    – Ok, ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.

    Copiii se calmează. Mergem mai departe.

    – Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
    – Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.
    – Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?

    Băiețelul mă privește aiurit.

    – Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
    – Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele…). Este cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
    – Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.

    Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.

    – Așadar, regele…
    – Există un singur rege? Întrerupe un băiețel blond.
    – Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
    – Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
    – Nu, zic eu categoric.

    Un murmur de dezamăgire.

    – Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.

    Încep să îmi pierd răbdarea.

    – Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe…
    – Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.

    Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.

    – Așa, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
    – Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copiii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte piese.
    – Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
    – Așa da, se luminează copii.
    – Dar, dom profesor  – sare un alt băiat – nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele dintre oameni.

    Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.

    – Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem „cavaler”.

    Copiii simt că e doar un truc.

    – Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
    Simt că explodez.
    – Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?
    – Da, da! E bine așa. Avion e bine.

    Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.

    La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
    – Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
    – Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
    – Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
    – Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
    -Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).

    Ajungem în fine să povestim despre pioni.

    – Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine alba pe tablă.

    Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.

    – Un singur rege și nouă regine??? Femeia nu-i egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.

    Soneria mă salvează.

    Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
    Întreb un băiat:

    – Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
    – Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african…

    Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria.

    Nu contează ca în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni….Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala.

    Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu stiu dacă aș fi scăpat întreg….”

    Povestioară care circulă pe internet,  autor anonim

    https://www.incorectpolitic.com/sahul-este-incorect-politic/