Politică

Judecătoarea Camelia Bogdan – un pluton de execuție pe invers

directiva-kovesi-telepatia-in-viteza-judecatoarea-bogdan-s-a-dispus-ca-acest-complet-sa-judece-pe-perioada-verii-18486622De regulă, plutonul de execuție e mai numeros decât lotul condamnaților pe care-i are de lichidat. Cu toate că un singur soldat înarmat ar fi suficient să doboare o sută de criminali legați fedeleș. Există însă o simbolistică a acestei proporții: într-o societate normală, binele trebuie să covârșească răul.

Camelia Bogdan, fostă colegă la Universitatea Andrei Șaguna din Constanța cu scafandrul Dorel Onaca (un băsist tocmai bun de pus să păzească bostănăria mafiei șefului, ca și proaspăt reținutul Răzvan Murgeanu) era desemnată în 2014 de „justiția independentă” a patriei, fără tragere la sorți ori alte precauții frivole de obiectivitate, să conducă completul de judecată din dosarul Telepatia (dosar de competența Curții de Apel București).

Cum răbdarea lui Traian Băsescu referitor la Dan Voiculescu era pe sfârșite (mai ales după ce A3 făcuse publice înregistrările cu Mircea Băsescu realizate de Băsică), misiunea ei precisă era să-l „rezolve” cu celeritate, indiferent de mijloace, pe mogul. Pentru această execuție publică, blonda judecătoare a fost adusă special de la o instanță inferioară (Tribunalul București) iar distribuirea domniei sale în rolul vieții s-a făcut cu cinci zile înainte de a fi numită, oficial, judecător la Curtea de Apel!!! A judecat dosarul într-un ritm și cu niște unități de măsură atât de extravagante, încât toată prestația dânsei va rămâne în analele prestidigitațiilor judiciare la concurență cu cele mai scandaloase procese politice din perioada stalinistă.

Desigur, există printre compatrioții noștri un lot de băsiști fanatici, de „justițiariști talibanizați”care, la citirea acestor rânduri, vor sări ca arși să mă combată. Știu deja ce vor spune: că am scris articolul la comandă, că sunt plătit gras de Voiculescu să o atac pe judecătoarea Camelia Bogdan etc. Le voi răspunde doar atât: vă înșelați! Respirați adânc și gândiți liber. Dezbărați-vă de patimi și fiți, pentru o clipă, senini și raționali. Dosarul Telepatia este, din păcate, o lamentabilă făcătură, un jalnic proces politic, o răzbunare la comandă. Aici nu vorbim de păcatele lui Voiculescu ci de un pluton de execuție care a apăsat abuziv pe trăgaci. Iar temeinicia acestei afirmații mi-o dă chiar cel care a ordonat focul: SISTEMUL. Vă voi demonstra că SISTEMUL mă confirmă! Același sistem, neschimbat din 2014. Cu Kovesi la DNA, cu Coldea la SRI, cu Stanciu la ÎCCJ, cu un CSM și o Inspecție Judiciară încremenite în componența și năravurile lor de atunci.
Abuzurile din justiția română la nivel înalt se fac, cu predilecție, în două direcții: fie mușamalizare de dosare (Traian Băsescu, Mircea Băsescu,…) fie rezolvare de dosare prin soluție prestabilită (Adrian Năstase, Dan Voiculescu,…).

În metabolismul abuzurilor „anticorupție” de primă pagină sare în ochi, din când în când, un mod de operare pervers al instituțiilor implicate: sunt folosiți, pentru punerea în operă a mașinațiunilor, funcționari vulnerabili, care nu pot spune nu; apoi, după ce s-au achitat de partea murdară a sarcinii, ei sunt îndepărtați de la locul faptei, cu tinichele de coadă suficient de zdrăngănitoare pentru a li se tăia din fașă orice eventuale elanuri protestatare. Procurorii DNA Eva și Papici dar și șeful ANI, Horia Georgescu, reprezintă bune exemple pentru modalitatea tocmai descrisă de spălare pe mâini a mai marilor din ierarhie de păcatele trecutului.

Revin la trepădușii de serviciu tocmai nominalizați: după gloria mediatică dobândită grație notorietății principalelor trofee atârnate în panoplie, acești executanți teleghidați, aceste instrumente toxice devenite între timp poveri, au parte, în pasul doi, de urecheli penale și de oprobriul public pentru fața întunecată a caracterului lor.

Doamna judecător Camelia Bogdan e pe cale să li se alăture. A capitalizat deja 5 sesizări la Inspecția Judiciară (dintre care una în legătură cu dosarul Telepatia). În plus, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a decis ca domnia sa să fie mutată de la Secţia penală la Secţia de contencios-administrativ. Ce par a demonstra toate acestea? Că un făraș cu dedicație i se pregătește.

Și aici apare anomalia. Aici apare abaterea de la rutina de autoepurare a SISTEMULUI, tocmai explicată anterior. Argumentul spectaculos prin care SISTEMUL mă confirmă. Acest argument este următorul:

doamna Camelia Bogdan, în plină procedură de îmbrâncire, de către superiorii ei (prin 5 sesizări la Inspecția Judiciară și o retrogradare de la penal la contencios), pe toboganul rufelor murdare la capătul căruia o aștepta fărașul, este oprită brusc din cădere de același SISTEM, care decide să o mai protejeze o vreme.

De ce? Pentru că Antena 3 a produs, recent, două dovezi zdrobitoare că judecătoarea Camelia Bogdan era în gravă incompatibilitate atunci când a pronunțat sentința din procesul Telepatia.

Prin această nouă situație SISTEMUL se simte atacat direct și încearcă să se apere cum știe el mai bine. Mușamalizând.

Să mă explic: una este să o scoți din peisaj pe Camelia Bogdan lin, fără valuri prea mari în presă, acuzând-o de indisciplină, de abateri administrative derizorii (lipsa de la serviciu, pontaje duble, instrucțiuni pentru grefieră date prin telefon în loc să fie în sala de judecată…) și alta să o mazilești brutal, când asupra ei planează incriminări grave, la care SISTEMUL pare a fi complice.

O sancționare (ca să nu mai vorbesc de o punere sub acuzare) a judecătoarei Camelia Bogdan tocmai acum, când i se reproșează cu dovezi aproape imparabile, primirea de foloase necuvenite de la una dintre părțile pe care domnia sa le-a judecat în dosarul Telepatia, ar putea fi interpretată ca o recunoaștere de către SISTEM a respectivei infracțiuni. Ceea ce ar arunca în aer, pur și simplu, sentința.

Are imaginația dumneavoastră, stimați cititori, suficiente resurse pentru a-și reprezenta consecințele unei atari recunoașteri? Asupra DNA, asupra ÎCCJ (care a numit completul de judecată), asupra Curții de Apel?

Ce-ar însemna, de exemplu, să se reia, prin procedură extraordinară, judecarea procesului Telepatia? Tocmai acum, când trebuie desemnați șefii SISTEMULUI pentru următorii 3 ani?

Faptul că SISTEMUL, care tocmai îi dăduse brânci pe tobogan, se sucește după dezvăluirile A3 și face brusc zid de apărare în jurul Cameliei Bogdan, așa cum a făcut și in jurul Liviei Stanciu în cazul Rarinca, este cea mai bună dovadă că el, SISTEMUL, i-a ordonat acesteia FOC pentru executarea lotului Voiculescu.
Nu a fost atunci nicio judecată dreaptă, nicio sentință obiectivă. Să nu ne îmbătăm cu apă rece.

A fost un sinistru pluton de execuție pe invers: judecătoarea Camelia Bogdan încinsă cu banduliera mitralierei încredințată de SISTEM și, în fața domniei sale, nouă ținte ale unui simulacru juridic.

P.S. Prima instituție care s-a repezit să o apere pe Camelia Bogdan de acuzele A3 a fost ANI. Printr-un comunicat oficial, ANI a precizat că nu e vorba de nicio incompatibilitate în cazul judecătoarei, banii pentru respectivele cursuri nefiind încasați de aceasta de la Ministerul Agriculturii. Rezoluția ANI a fost însă rapid contrazisă chiar de Ministerul Agriculturii care, printr-o adresă (tot oficială) confirmă că bani au fost plătiți printr-o unitate a sa de management. După acest episod eșuat de înălbire, la nivelul SISTEMULUI s-a așternut o tacere de alerta. Inspecția Judiciară s-a autosesizat dar apoi a amuțit în starea asta. CSM și DNA si-au inghitit limba grăitor. Doamna Camelia Bogdan a cerut, prin tot felul de epistole, apărarea reputației. Cu cât insista, însă, cu atât se afunda în minciuni. Ne demonstrează asta diverse răspunsuri la întrebările presei, transmise de oameni și instituții care refuză complicitatea tacită cu judecătoarea dosarului Telepatia.

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Articol infect și neconvingător.
    Am toată stima pentru cele trei femei curajoase și competente care se luptă pentru curățirea de lichele corupte care vor să conducă România.
    Sunt mulți români care gândesc ca mine.
    Lichelele vor pierde războiul împotriva României.

  • Similea,tu esti o infecta!O pupincurista a banditilor care conduc tara!Sunt curios,ce profesie ai?