Politică

Joe Biden: “Nu ne-am dat seama cât de rău o duce economia”

Administraţia Obama a interpretat greşit starea economiei americane, în sensul că a crezut că lucrurile stau mai bine decât erau în realitate. Acum, membrii administraţiei nu mai sunt chiar atât de optimişti.

“Sunt scpetic în ceea ce priveşte impactul programului de stimulare a economiei. Mă îndoiesc că va produce ceva bun, iar dacă va da rezultate, în mod sigur nu le vom vedea prea curând”, a declarat senatorul republican Mitch McConnell, după ce vice-preşedintele american Joe Biden a afirmat că starea economiei americane a fost greşit evaluată.

Biden a recunoscut că o rată a şomajului de 9,5% este mult prea mare, în comparaţie cu estimarea de 8% pe care o spera să o obţină în urma planului de relansare.

Acesta încearcă să rămână optimist. Ca şi preşedintele american, Joe Biden reaminteşte că cei 787 de miliarde de dolari sunt plănuiţi să fie cheltuiţi în 18 luni.

Congresul Statelor Unite ale Americii a acceptat, la propunerea noii administraţii de la Casa Albă, un uriaş plan de relansare economică, ce implică investiţia unei sume de aproape 800 de miliarde de dolari, însă planul a primit numeroase critici chiar înainte de a fi adoptat din cauza deficitului enorm pe care îl presupune.

Valentin Vioreanu
sursa: Huffington Post

Tag-uri