Jaf în pădurile ţării. România defrişată creşte vertiginos

Un raport exploziv al Curţii de Conturi a României privind “Situaţia patrimonială a fondului forestier din România în perioada 1990-2012” arată dezastrul uriaş în care au ajuns pădurile ţării, supuse unui jaf “strategic”, la care şi-au adus contribuţia guvernele postdecembriste, aleşi locali – primari, consilieri, judecători de la diverse instanţe din ţară, alături de solicitanţi – politicieni, aventurieri, samsari, înalte feţe bisericeşti dedate la lăcomie drăcească etc.

NU le ajunge Pădurea!

După douăzeci de ani de aplicare a legilor de fond funciar privind terenurile cu vegetaţie forestieră, reconstituirea drepturilor de proprietate arată că dintr-un total de 6.486.000 hectare de fond forestier existent în 1948 (din care 1.879.000 hectare erau proprietatea publică a statului), în perioada 1991-2010 a fost solicitată pentru a fi reconstituită suprafaţa de 4.924.000 hectare, suprafaţa de 3.295.000 hectare fiind validată prin proceduri administrative sau în urma hotărârilor judecătoreşti şi suprafaţa de 3.060.000 hectare fiind pusă în posesie de comisiile locale. A mai rămas nepusă în posesie şi nepredată de către Romsilva suprafaţa de 235.000 hectare.

Solicitările de fond forestier formulate de către persoanele fizice depăşesc cu 390.000 de hectare suprafaţa de pădure deţinută la nivelul anului 1948 iar dacă se iau în considerare pe lângă persoanele fizice şi formele asociative, depăşirea este de 575.000 hectare. Judecând după mărimea acestor solicitări, ar însemna că statul nu va mai rămâne nici cu suprafaţa de pădure deţinută în proprietate în anul 1948, cu toate că, presupunând că reconstituirea s-ar face în condiţiile legii, această proprietate ar trebui să fie cu mult mai mare cel puţin din următoarele motive:

• legea limita categoriile de persoane îndreptăţite la reconstituire;
• reconstiturea dreptului de proprietate persoanelor îndreptăţite se face la cerere, ceea ce înseamnă şi acceptarea moştenirii, ori unele persoane nu au formulat astfel de cereri;
• o serie de moşteniri au rămas inevitabil vacante;
• nu toate pădurile au fost preluate abuziv; din datele existente în arhive rezultă, fără dubiu, că unele proprietăţi erau grevate de sarcini în favoarea statului român;
• formele asociative nu mai puteau fi reconstituite în totalitatea membrilor/moştenitorilor;activele forestiere ale unor societăţi comerciale nu erau retrocedabile după legile de fond funciar;
• suprafeţe întinse de pădure făceau parte din categoria “bunurilor inamice” intrând în proprietatea statului ca urmare a armistiţiului din 1944.

Din această cauză, opiniile des auzite sau exprimate, conform cărora retrocedările pot continua fără grijă deoarece suprafaţa de pădure retrocedată până în prezent este departe de nivelul la care ar afecta proprietatea publică a statului din 1948, sunt iresponsabile. Atitudinea de îngăduinţă faţă de abuzuri, motivată de astfel de justificări riscă să înlocuiască abuzurile statului din 1948 cu abuzurile asupra proprietăţii statului, în special din perioada de după anul 2000.

“Metodologia” jafului silvic

Din analiza dosarelor întocmite şi prezentate în timpul misiunii de audit al performanţei, rezultă că s-au făcut solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate

a) pentru:

• suprafeţe mult mai mari decât cele deţinute în mod real în anul 1948 de către autorii deposedaţi;
• suprafeţe de teren cu vegetaţie fotestieră expropriate de stat prin legile de reformă agrară sau pentru care statul a plătit despăgubiri sume uriaşe în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate;
• păduri grevate de sarcini în favoarea statului şi care fuseseră preluate de acesta în contul unor creanţe, în special credite contractate de la instituţii de credit deţinute de statul român;
• terenuri forestiere ce constituiau active ale unor societăţi comerciale (multe din acestea cu acţionariat străin) fără ca legile de fond funciar să se refere la astfel de retrocedări;
• păduri proprietate publică administrate de fundaţii de drept public;terenuri forestiere incluse prin legile de armistiţiu în categoria “bunurilor inamice”;
• totalitatea suprafeţelor de pădure deţinute de formele asociative de proprietate înainte de 1948 deşi nu toţi foştii proprietari au avut moştenitori şi nu toţi moştenitorii au depus cereri sau erau îndeptăţiţi de lege să depună cereri;
• suprafeţe de terenuri cu vegetaţie fotestieră care făceau parte din rezervaţii naturale constituite;
• terenuri forestiere, păşuni împădurite şi fâneţe care nu au fost niciodată ale statului dar care se solicită a fi reconstituite din proprietatea publică a statului etc.

b) de către:

• persoane fără vocaţie succesorală;
• reprezentanţi nelegali sau contestaţi ai unor forme asociative de proprietate;
• forme asociative care nu sunt sau nu pot fi continuatoare în drepturi şi obligaţii ale persoanelor juridice – societăţi comerciale;
• împuterniciţi prin procuri a căror autenticitate nu poate fi verificată întrucât sunt emise în străinătate etc.
• instituţii de cult care au avut terenuri forestiere în folosinţă, şi nu în proprietate.

c) în baza:

• unor cereri nesusţinute de documente din care să rezulte drepturi de proprietate, propunându-se proba cu martori şi expertize extrajudiciare;
• unor înscrisuri care nu constituiau titluri de proprietate (cărţi funciare, documente eliberate de arhivele statului în care, de foarte multe ori, informaţiile erau extrem de relative sau chiar eronate);
• documente vechi (chiar înainte de 1920) a căror relevanţă este mai mult decât discutabilă deoarece proprietăţile, în majoritatea cazurilor, au suferit modificări semnificative (exproprieri, vânzări făcute de proprietari, partaje etc.) astfel încât la nivelul anului 1948 suprafeţele de pădure deţinute de autorii deposedaţi erau mult mai mici sau nu mai existau deloc.

Multe din dosarele de tipul celor arătate mai sus au fost soluţionate favorabil sau prin procedură administrativă prevăzută de Legea 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare sau prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

Guvernele postdecembriste, pe mână cu impostorii

Până la 31 decembrie 2010 s-au validat reconstituiri de drepturi de proprietate pentru o suprafaţă de 3.295.000 hectare, din care 3.060.000 de hectare au fost puse în posesie de comisiile locale, rămânând nepusă în posesie şi nepredată suprafaţa de 235.000 hectare.

Situaţia punerilor în posesie a fost agravată şi mai mult ca urmare a hotărârilor diverselor guverne care s-au succedat la putere, de a constitui drepturi de proprietate pe seama proprietăţii publice publice a statului unor unităţi administrativ-teritoriale care nu au deţinut niciodată terenuri forestiere şi unor entităţi de cult care deţineau doar drepturi de folosinţă.

Dar reconstituirile abiuzive a drepturilor de proprietate asupra terenurilor forestiere, estimate la circa 10 la sută din suprafaţa pusă deja în posesie sau care urmează a fi pusă în posesie, constituie numai vârful aisbergului, deoarece Legea nr. 247/2005 nu şi-a consumat nici pe departe efectele. La sfârşitul anului 2010, pe rolul instanţelor de judecată se aflau, în diferite faze procesuale, 1983 cauze în litigii prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 660.000 de hectare de teren forestier.

Termitele penale din Justiţia română

Unele instanţe judecătoreşti au acţionat în vădită contradicţie cu legea, cu practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu principiul contradicţionalităţii procesului civil deoarece:

• au refuzat dreptul statului de a-şi apăra proprietăţile prin titularul dreptului de administrare, care avea ca obligaţie legală apărarea integrităţii fondului forestier, deosebit de grav fiind faptul că au refuzat acest drept chiar şi după ce ÎCCJ, invocând prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi ale HG nr. 105/2003 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prin Decizia nr. 2165/18 martie 2005, a precizat calitatea procesuală a administratorului pădurilor;
• au admis ca probatorii documente vechi, înscrisuri cu valoare declarativă neînsoţite de documente din care să rezulte dreptul de proprietate, expertize extrajudiciare vădit nefundamentate cu omisiuni premeditate, declaraţii de martori nevecini sau neproprietari;
• au admis cereri care priveau terenuri forestiere expropriate, grevate de sarcini în favoarea statului sau declarate bunuri inamice;
• au admis solicitări de restituire in integrum, deşi nu toţi membrii formelor asociative au avut moştenitori sau au depus cereri;s-au substituit comisiilor locale şi judeţene dispunând reconstituiri de proprietăţi, stabilind sau modificând amplasamente, deşi menirea lor era doar de a constata drepturi de proprietate;
• au pronunţat hotărâri vădit netemeinice care afectează grav proprietatea publică a statului privind terenurile forestiere.

Se estimează că până în prezent – luând în considerare şi aceste hotărâri, circa 561.169 de hectare forestiere din proprietatea publică a statului au trecut sau riscă să treacă abuziv în proprietate privată.

autor: Gabriel Mihai
sursa: cotidianul.ro