Trăim într-un context atât de tulbure, încât începem să ne pierdem energia dumnezeiască, cauţionând orice nebunie de teama ca să nu ne pierdem liniştea micului univers personal: gândim prin psihismul propriu care îndeamnă la confort, inclusiv în relaţie cu Pronia. Nu numai axiologia “Lumii Vechi” este bulversată, dar şi fondul ontologic al omului din acest final de civilizaţie creştină.
Cum aş putea să citesc în altă cheie toată revărsarea de ură (momentan potenţială) sau de neliniște implicită asupra “valului de emigranţi” care, vezi Doamne, va sufoca România?
Simptomatic este faptul că se confundă cauzele cu efectele.
Zeci de mii de oameni trec marea cu bărcile pneumatice, umplute mult peste capacitate, plecând din ţările în care trăiesc de generaţii – vorbim acum de Orientul Mijlociu şi în special de Siria şi Irak -, ţări care au fost distruse pentru a fi “democratizate” de către Occident.
Oameni disperaţi îşi pun viaţa lor, a femeilor şi a copiilor în pericol, ca să iasă din iad. Ce minte bolnavă îşi poate închipui că îşi pune cineva în pericol soarta propriilor copii, doar ca să emigreze economic? Ba mai mult, aflu de la un rătăcit care media o emisiune pe A3 că printre ei se află militanţi ISIS. Iar această idee aberantă (de ce şi-ar riscă viaţa pe mare când foarte mulţi dintre ei au paşapoarte occidentale şi pot trece absolut legal spre Europa), este preluată pe nemestecate de către românii care îşi acumulează metodic psihozele.
Dintr-o simplă răsucire propagandistică de idei, victima este transformată în agresor. Iar “agresorul” trebuie stopat cu orice preţ, pentru că reprezintă un “pericol” mai ales pentru confortul mic-burghezului european, speriat de fantasmele necunoscutului.
Siria, până la începutul războiului, era în primele locuri dintre CELE MAI SIGURE ŢĂRI DIN LUME pentru turişti sau vizitatorii ocazionali. Irakul nu era o democraţie, dar era o ţară viabilă în care românii care au lucrat acolo până în ’89 s-au simţit foarte bine, ca şi Libia, dacă trecem pe pământ african. De asemenea, acestea erau ţări unde nu au existat probleme de securitate pentru creştinii minoritari: “tiranul” Bashar al Assad îşi serba Crăciunul la o mănăstire ortodoxă iar ministrul de externe al Irakului, Tariq Aziz, care a fost spânzurat de “eliberatori”, era creştin.
Asistăm la o ablaţie sufletească mai ales în mediile creştine, care invocă spaimele de terorism bine hrănite de propaganda ISIS, foarte profesionistă – asta o vede oricine se pricepe la imagine -, mutându-le asupra unor oameni disperaţi.
Întocmai ca în experimentul Piteşti, victima este transfigurată, momentan doar la nivel imaginar, în călău.
Propaganda acţionează de ani de zile: ISIS era prezentată iniţial ca o armată de eliberare naţională în Siria, deşi în rândurile ei erau foarte puţini nativi sirieni, masa fiind formată din trupe wahhabite din ţările Golfului, mercenari şi extremişti veniţi din Occident. Au primit sprijin logistic şi financiar imens (nu poţi ţine fără bani o armata de peste 50.000 de oameni) din partea monarhiilor saudite, care nu mişcă absolut nimic fără ştirea serviciilor secrete şi a Departamentului de Stat american.
Imaginile cu fostul candidat la preşedinţie american John McCain în vizite la centrul de comandă al ISIS sunt notorii.
Cadavre de oameni care îşi căutau izbăvirea au fost pescuite din mare de paza de coastă a ţărilor europene din bazinul Mediteranei, iar fixaţia din imaginarul european este condusă spre rejectarea victimelor care au reuşit să ajungă la ţărm. Pentru că sunt potenţiali terorişti, filmele hollywoodiene şi presa mainstream inducând permanent acestă imbricare între musulmani şi acţiunile violente, preparând mental mulţimea de “Charlie”.
Pe de alta parte, secularismul masiv şi agresiv al Occidentului este mefient la orice infuzie de tradiţie pe un fond de secetă spirituală fără precedent în istorie, în care Familia este în implozie completă atacată fiind, ca şi educaţia primară, de ideologiile sexomarxiste, iar societatea dinamitată de multiculturalismul politic al ultimelor decenii, care pune în prim-plan alteritatea în detrimentul propriei tradiţii pe care o desconsideră total si împotriva căreia se luptă. Teologic văzută această confruntare, pare mai degrabă un răspuns divin, biciuitor, la nesimțirea sufletească adusă de hedonismul materialist al Occidentului: islamul este o religie ofensivă iar musulmanii vin cu un ethos specific de care nu se vor debarasa la comanda ideologică a unei puteri seculare cum este UE.
Deci tot eşafodajul debil al vestului nu are soluţii. Singura pe care a dat-o până acum este cea radicală a lui Breivik, despre care spuneam zilele trecute, cu ironie neagră, că va avea altare, poate şi icoane, inclusiv în spaţiul ortodox. Momentan, de frica “invaziei”, “eroii” românilor de pe facebook îngroapă porci vopsiţi în tricolor. Mâine însă, zelotismul xenofob pseudo-creştin, bine nutrit cu spaime de către mainstram-ul neoliberal, poate să explodeze în direcţii din afara punițiunii simbolice.
Concluzionând, este de remarcat cum un stat imens ca ISIS este încă protejat de interese obscure care induc în Europa un haos bine dirijat, iar în loc să se rezolve cauza – dacă nu ar mai fi finanţate şi dotate, armatele lor ar sucomba in fata unor atacuri fără mari sacrificii umane -, “comunitatea internaţională” este paralizată. În schimb, în media şi în spaţiul on-line este exaltată în public islamofobia iar refugiaţii care caută să scape cu viaţă sunt desenaţi ca nişte lighioane teroriste care ne sufocă spaţiul vital şi ne ultragiază liniştea sufletească.
Evident, pe fondul “recrudescenţei terorismului”, exact ca şi după atentatele de la Paris, serviciile secrete vor cere guvernelor legile Big Brother. Iar cetăţenii se vor supune, pentru că sunt preparaţi de mass media ca să ceară linişte socială şi stabilitate politică.
Cui prodest?
Merită să ne gândim la finalitatea acestor tulburări mondiale, la cine are de câştigat şi la cine are de pierdut.
Până la urmă, elitele politice şi financiare ale lumii şi-au arătat dispreţul total faţă de marile mase de oameni, care sunt victimele inocente în laboratorul de creație al Noii Ordini Mondiale.
Autor: Iulian Capsali
Sursa: Iulian Capsali
Adauga comentariu