Politică

Iulian Capsali: Falimentul propagandei Soroș

Hidra globalistă nu se predă, ba începe să dea lovituri statului de drept nu numai la noi, în jalnica colonie “Soros”, dar şi în SUA, unde gen. (r) Michael Flynn, consilierul de securitate naţională al Preşedintelui Statelor Unite, un om esenţial în angrenajul Casei Albe, a demisionat, probabil în urma unui şantaj.

george-soros-trump

Şi în Statele Unite contestarea celui care a câştigat democratic puterea este neslăbită de anul trecut nu numai în stradă, dar şi în presă, unde se cere uciderea sa (la CNN).

La noi, cârtitele sorosiste au fost activate şi în PSD, sunt conservate în toate partidele (nu discutăm de partidul făcut de servicii și ONG-urile Soros, USR) şi observ cum au fost activate ca la comandă nu numai în presa propagandistică controlată de servicii prin acoperiţi, dar lovesc chiar din interiorul politicii.

Ce se întâmplă sub Trump este un masacru. Dacă nu-l vor împuşca până la urmă, va fi sabotat de oligarhia corporatocrată continuu prin trădătorii pe care-i are în tot sistemul, de la administraţie/aparatul de stat, până la instituţiile de forţă, inclusiv servicii şi armată. Pentru că nu îmi imaginez ca superiorii soldaţilor puşi să meargă în pantofi roşii cu toc prin oraş sau cei care au decis că armata trebuie să suporte operaţiile de schimbare de sex, vor deveni brusc “normali”.

Nici măcar în diplomaţie, infestată de administraţia Obama cu revoluţionari LGBT şi globalişti (antinaţionali), nu cred că va fi mai uşor şi că nu vor sabota indicaţiile Departamentului de Stat.

Acelaşi lucru se întâmplă cu birocraţia înaltă din UE, formatată de bănci şi corporaţii. Exemplu: “Trump a tăiat fondurile federale pentru ONG-urile pro avort. Europa anunţă: Vom plăti noi! Şase ţări europene vor să strângă 600 de milioane de dolari pentru a le finanţa” anunţă ActiveNews.

Apropos de corporaţii, dacă zilele trecute am auzit de doi tineri care au fost daţi afară pentru că au comentat negativ mitingul coregrafic din Piaţa Victoriei, astăzi am aflat că în fiecare zi de lucru, în unele corporaţii, li s-a dat drumul cu câteva ore mai devreme, ca să fie prezenţi alături de şefii lor la mitingul politic împotriva “Ciumei Roşii”.

Dar poporul nu e tâmpit. Un ultim sondaj realizat de ISSPOL în perioada 7-11 februarie şi făcut public pe Hotnews, PSD sare de 50%, deşi este prezentat că atingând “doar”
31% PSD. Restul sondajului arată aşa:
17% PNL
7% USR
2% ALDE
1% PMP
1% alt partid

Un calcul de aritmetică simplă arată că nu se ajunge la 100%, ci la 60%. Însă la o ponderare la 100%, aşa cum se procedează în orice sondaj de opinie, PSD ar fi fost cotat cu 53%.
Încă un fakenews demontat de sociologi.

Iar rezultatul nu mă miră deloc: am fost surprins zilele trecute ca să aflu de la oameni care nu au votat în viaţa lor cu PSD-ul că, în cazul unor anticipate, vor vota profilactic cu “ciuma roşie”, contra Binomului şi a propagandei globaliste.

Ceea ce arată falimentul propagandei Soros în România, dar şi teama mea că se vor folosi de metode mult mai agresive pentru conservarea Puterii.

PS Faptul că CNA-ul amendează România TV (repetat), B1 TV şi Realitatea TV pentru o serie de emisiuni în care principalul subiect de discuţie a fost implicarea miliardarului George Soros în spaţiul politic din România, arată faptul că mediul politic (decidenţii CNA sunt trimişi acolo de partide) este infestat la maximum de pornografia corporatocrată. Este incredibil, când mari reţele sau producători independenți fac reportaje şi documentare pe tema influenţelor Soros în viaţa politică a lumii, ca slugile de la CNA să dea amenzi enorme prin care își arată dragostea faţă de Tătuc, îngrădind astfel libertatea de exprimare.

Pe cine mai reprezintă aceşti impostori?

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali