Politică

Istoria trădărilor lui Victor Ponta: de la Adrian Năstase la Tăriceanu

În ultimele săptămâni, Victor Ponta s-a poziţionat pe scena politică drept marele combinator care face şi desface alianţe sau guverne. Fără niciun pic de resentimete renunţă la anumite poziţii politice şi îi trădează pe cei cărora le-a promis sprijinul, doar pentru a obţine ceea ce îşi doreşte: accesul la guvernare cu orice preţ.

Genul acesta de a face politică îi este caracteristic liderului Pro România încă de la începutul activităţii sale. A început prin a-şi trăda mentorii, a continuat prin a-şi trăda partenerii şi chiar prietenii, fără nicio excepţie. Cei care i-au fost alături în diverse etape ale activităţii sale politice şi au fost trădaţi, vorbesc despre lipsa lui de caracter. Finalul tuturor acestor relaţii au avut un numitor comun: Victor Ponta a trădat.

Mentorul Adrian Nastase

Când Adrian Nastase l-a adus pe tânărul Ponta în partid, mulţi au crezut că Micul Titulescu va fi un colaborator supus al şefului său. Aşa a şi fost o perioadă, până când, odată intrat în lumea celor puternici, Victor Ponta a început să-şi facă propria agenda şi să stabilească legături personale cu diferiţi politicieni sau oameni din serviciile secrete. Astfel, Gabi Oprea şi George Maior i-au devenit naşi, primul de botez, al doilea la căsătoria lui Victor Ponta cu Daciana Sârbu. Au venit alegerile prezidenţiale din 2004, Nastase a pierdut şi a început declinul acestuia. Ponta a trecut în tabăra celor care l-au îndepărtat pe Năstase din fruntea PSD şi s-a apropiat de Mircea Geoană şi Grupul de la Cluj, unde Ioan Rus era principalul exponent.

Adrian Năstase a comentat public atitudinea lui Ponta faţă de el, mult mai târziu, în 2017: “Ponta are calităţi de om politic. Nu ştiu dacă are calităţile necesare de loialitate.  Ăsta e marele lui defect. Avea calităţi foarte bune, nu ştiu dacă va reuşi să treacă peste problemele de caracter. Nu-l mai recunosc în ultima vreme. Poate l-am cunoscut într-o vreme, dar m-am înşelat. Ponta era unul dintre participanţii la întâlnirile cu cei pe care îi numeşte statul paralel. El nu are dreptate nici când are dreptate. Nu cred că are abilitatea morală de a-l critica pe Dragnea, care e o ţintă pentru un grup de oameni care-l sprijină pe Iohannis pentru al doilea mandat.”

Nu l-a votat pe Mircea Geoană

În preajma alegerilor prezidenţiale din anul 2009, Ponta se remarca din nou. Împins în faţă de prietenii socrului său, Ilie Sârbu, unul dintre cei mai influenţi oameni din PSD, devine purtătorul de cuvânt al prezidenţiabilului Mircea Geoană. Ce platformă mai bună de ascensiune decât apariţiile în media? Mulţi l-au subestimat atunci. Însă cu o tenacitate greu de egalat, Ponta s-a poziţionat din ce în ce mai puternic în PSD, ca o alternativă la Mircea Geoană. Ajutat de Grupul de la Cluj şi de naşul George Maior, directorul SRI, Ponta a atacat după eşecul lui Geoană de la prezidenţialele din 2009, poziţia de şef al PSD.

Lipsa de loialitate faţă de propriul partid şi candidat la prezidenţiale, aveau să fie dezvăluite chiar de Victor Ponta care a declarat public în anul 2014 că “în 2009 l-a votat pe Crin Antonescu, pentru primul tur al prezidenţialelor, iar pe Mircea Geoană în turul doi”. Ulterior, Mircea Geoană, dupa ce Victor Ponta i-a luat conducerea partidului şi l-a exclus din partid, l-a caracterizat pe Ponta în termeni la fel de duri ca şi Adrian Năstase: “Eu am fost solidar uman cu Ponta pentru că ştiu prin ce a trecut. M-am trezit din partea lui cu o atitudine care denotă o uriaşă carenţă de caracter”.

Următoarele victime: Liviu Dragnea şi Crin Antonescu

Ajuns şef la PSD, Ponta a pus la cale marea alianţă alături de Crin Antonescu. Acasă la Liviu Dragnea a apărut USL, alianţă care avea să dea jos Guvernul Ungureanu şi să câştige detaşat alegerile din 2012. Peste numai câţiva ani de la acele evenimente, atât Crin Antonescu, cât şi Liviu Dragnea aveau să povestească public cum Victor Ponta i-a trădat atât pe ei, cât şi partidul prin modul cum a realizat lista guvernului împreună cu naşul său, George Maior.

“Când a căzut Guvernul Ungureanu, întrebarea era daca va fi numit Ponta de către Băsescu. Am convenit să ne vedem la ora 20.00 să discutăm despre cum va arăta noul Guvern. Am fost sunat şi mi s-a spus că Ponta este obosit şi că nu mai poate veni. Sâmbată m-a sunat Crin. Mi-a zis: “Domnule, aseară nu s-a putut face Guvernul că era oboseală, dar dimineaţă Victor mi-a arătat lista Guvernului. A făcut-o cu tine?”. Zic: “Nu, n-a făcut-o cu mine, eu am plecat acasă”. Ne-am întâlnit duminică. Ponta mi-a dat de înţeles că a făcut vineri noaptea Guvernul cu George Maior şi cu alţii. I-am zis atunci că nu are rost să mai fac parte din proiectul ăsta şi o să stau în banca mea. L-a sunat pe George Maior şi mi l-a dat la telefon. Mi-a spus Maior: “Guvernul nu e o chestiune aşa simplă, trebuie sa fie oameni verificati”. I-am spus: “George, iartă-mă, nu sunt de acord cu tine. Nu înţeleg de ce noi mergem şi vorbim cu oamenii, ca de fapt să vedem că suntem tranformaţi în păpusi”, a povestit Dragnea.

Şi Crin Antonescu avea să confirme şi jocurile de culise prin care Ponta l-a trădat pe Dragnea. “Ministerul de Interne ne-am înţeles să revină PSD şi toată discuţia, care a durat câteva ore bune, între Ponta, Dragnea, eu şi Hellvig,  a fost în jurul ocupantului acestui minister. Se ştia că Dragnea va fi titularul postului. La momentul în care ne-am întâlnit, Ponta a venit cu altă variantă. Nu ştiu cu cine s-a consultat şi în ce fel. El a venit acolo şi şi-a asumat varianta cu Ioan Rus”, a aratat Antonescu.

Un alt moment în care Ponta a trădat USL este cel de la numirea şefilor procurorilor. „La un moment dat, domnul Ponta m-a informat că a negociat formula asta cu Traian Băsescu – nu mi-a spus de altcineva – şi că el doreşte să se meargă pe aceste numiri. Noi, însă, stabilisem altceva, iar eu în mod public am spus că nu sunt de acord cu numirile făcute atunci”, a spus Crin Antonescu, care în cele din urmă, sătul de jocurile lui Victor Ponta a decis ca PNL să iasă de la guvernare.

Recent, Crin Antonescu a recunoscut public motivele pentru care s-a rupt USL: “Îmi pare rău că spun acest lucru în lipsa domnului Ponta, dar oricând o pot spune şi în prezenţa dumnealui: USL nu s-a rupt din cauza unei candidaturi la prezidenţiale care era adjudecată, ci din cauza opţiunii domnului Ponta de alianţă reală, chiar dacă ocultă, cu ceea ce s-a numit statul paralel, în detrimentul alianţei oficiale pe care o avea cu PNL, cu mine şi cu propriul partid. USL s-a rupt din această cauză. Dacă nu mă credeţi, puteţi relua declaraţiile făcute de Sebastian Ghiţă, Elena Udrea şi de însuşi Ponta, destul de recent, în campania pentru europarlamentare, cu Băsescu alături. Dar acum asta este istorie”, a zis Crin Antonescu la B1 TV.

Ultimul pe listă – Călin Popescu Tăriceanu

Jocurile făcute în ultima lună de liderul PRO Romania arată clar că intenţiile sale sunt de a destructura PSD. A pornit prin ademenirea lui Tăriceanu cu susţinerea candidaturii la prezidenţiale a liderului ALDE şi a continuat cu negocieri pe sub masă cu Viorica Dăncilă, pentru a intra la guvernare, toate aceste demersuri dovedindu-se o mare minciună. A reuşit în cele din urmă ruperea Alianţei PSD-ALDE, PSD s-a ţinut tare şi nu a căzut în plasa lui Ponta privind colaborarea, însă, Tăriceanu a cedat “farmecelor” liderului Pro România, care, aşa cum era de aşteptat, l-a păcălit, punându-i pe tavă candidatura lui Mircea Diaconu, despre care nu vorbise nimic până în momentul în care ALDE nu a ieşit de la guvernare.

Autor: Dan Anghel

Sursa: Adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Din cauza acestor ratati si impostori Romania a ajuns la marginea prapastiei. Din cauza unui plagiator(Caragiale ii numea plastografi). Astia sunt indivizi de nimic,nici nu pot sa-i numesc oameni.