Victor Ciutacu m-a contactat miercuri, 5 august 2015, pentru un dialog la România Tv despre comentariul meu de pe cristoiublog.ro dedicat întrebării: Cine conduce, de fapt, România?
După cum am reușit să- i spun (telefonul m-a prins în trenul Lübek -Hamburg tocmai cînd controlorul îmi cerea biletul), întrebarea mea nu izvorîse din situația aparte de acum, când Preşedintele e în vacanță, premierul în concediu, iar preşedintele PSD în Brazilia. Plecam în întrebarea mea de la o altă realitate, ivită în ultimul timp. Klaus Iohannis pare interesat doar de consumarea înainte de termen a Bugetului alocat Preşedinției. Premierul Victor Ponta e tot mai slăbit de asalturile Binomului SRI-DNA și de ambițiile lui Liviu Dragnea de a fi un soi de premier de control. Parlamentul e masacrat de același Binom. În multe județe şi oraşe, preşedinții Consiliilor județene și primarii sunt suspendați sau arestați.
Premierul, parlamentarii, președintele țării, șefii de consilii județene, primarii au fost votați în cadrul a ceea ce se numește esența democrației:
Scrutin liber.
Din nenorocire, toți cei votați de românii convinși că au forța de a desemna pe cineva într-o funcție nu mai au nici o putere.
Locul lor a fost luat de instituțiile de forță, care au cunoscut, în cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu o putere mai mare decît Securitatea sub regimul Ceaușescu. Securitatea era condusă, totuși, de partidul de guvernămînt, PCR, pe cînd sub regimul Klaus Iohannis, Sistemul conduce partidul de guvernămînt, PSD.
E mai mult decît interesant că vedetele vieții noastre publice din ultimul timp nu mai sunt premierul, liderii de partide, președinții celor două Camere.
Vedetele vieții noastre publice sunt șefa DNA, Codruța Kovesi, prim adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, președinta ÎCCJ, Livia Stanciu.
Președintele, premierul, liderii de partide, președinții celor două Camere, parlamentarii sunt ciuca bătăiilor în presă.
Ați citit, ați auzit vreo vorbă rea despre șefii instituțiilor de forță? Nu demult, presa noastră atît de acră cu politicienii a publicat o fotografie din ciclul de lins de la a la z: Atotputernica președintă a ÎCCJ merge cu metroul ca un simplu cetățean! Glorie Liviei Stanciu!
Dacă o asemenea fotografie de o slugărnicie joasă ar fi apărut în presă despre premier, despre președintele Senatului, despre vreun președinte de partid, mai mult ca sigur Gardienii deontologiei ar fi sărit ca arși.
Acum însă, cînd fotografia mărturisea o eroică lustruire a Liviei Stanciu, nici un deontolog n-a scîncit.
Acestea și alte persoane numite în urma unor bătălii de culise conduc România și nu persoanele alese de Popor să conducă România!
Autor: Ion Cristoiu
Sursa: Cristoiublog.ro
unde-ai fost in ultimii 10 ani? nu tu ne cereai s-o votam pe eba? osanale lui taica-sau si udrea???dar sefii de la CNSAS< AVP< ASPDCP< CNA< AVAS< ANRP , etc etc. numiti prin votul parlamentului, la propunerea liderilor de grup, rubedenii, amante, sponsori, cotizanti, incompetenti, fuste din toate colturile tarii??
S-a trezit si Cristoiu,si-a dat seama in sfarsit cum stau lucrurile.Ce stia si ultimul prost a aflat acum Cristoiu.E plina Romania de canalii si cozi de topor,de lichele de joasa speta.Cred ca e ceva in apa,in atmosfera.De la Cernobil poate ni se trage.
cristoiu,ca basist consacrat ce a sustinut ani de zile familia lui basescu si acolitii lui ne spune acum ca “opera” basesciana este de fapt o oligarhie a terorii?