Politică

Ion Cristoiu: „Instituțiile noastre de forță se ocupă de 15 ani încoace de jocuri politice mafiote, la comanda Președintelui, Marele Protector al Sistemului!”

Generalii de la STS, ca niște bese-n cizme ce sînt, n-au avut curajul să se confrunte cu opinia publică în Cazul de la Caracal. Au scos-o în față pe amărîta purtătoare de cuvînt



Vineri, 26 iulie 2019, pe cînd mă aflam la Segedunum, ultimul fort roman din Zidul lui Hadrian, înainte de Marea Nordului, m-a sunat Monica Mihai, de la Mediafax, pentru a-mi cere o declarație despre Cazul de la Caracal. Urmărisem Cazul pe internet doar cu un ochi, deoarece în străinătate fiind, în călătoriile de cunoaștere, sînt acaparat de realitățile istorice de la fața locului.

Printre altele, cînd am fost sunat, mă uimeam (a nu știu cîta oară) de noul concept de muzeu înflorit în Occident, cel al imersiunii vizitatorului de azi în realul momentului istoric oglindit și mă întrebam (tot a nu știu cîta oară) cînd vor depăși muzeele noastre formula învechită a expunerii în vitrine. Înainte de da curs solicitării, am parcurs tot ce se scrisese mai important despre acest caz. După declarație am convenit cu Monica Mihai, moderatoarea emisiuni Gândurile lui Cristoiu, să facem o ediție specială luni, după revenirea mea în țară, pentru a discuta implicațiile social-politice ale acestui Scandal, care a dovedit încă o dată adevărul că instituțiile noastre de forță se ocupă de 15 ani încoace de jocuri politice mafiote, la comanda Președintelui, Marele Protector al Sistemului. Reproduc știrea publicată de Mediafax împreună cu cîteva adăugiri stîrnite de urmăriea Cazului după acordarea Declarației:

  1. STS a trimis-o pe purtătoarea de cuvînt să se confrunte cu opinia publică. E semnul edificator că instituția se știe complice la asasinat prin proasta gestionare a Cazului. E însă și semnul că generalii de la STS, ca toți generalii din instituțiile de forță , rămase militarizate ca pe vremea lui Ceaușescu, sînt niște bese-n cizme. Nici unul n-a avut curajul să iasă în față românilor și să explice dar mai ales să-și ceară scuze. Au trimis-o pe amărîta de fostă gazetăriță, să plătească ea oalele sparte.
  2. Divizia Presă a Sistemului a sărit în ajutorul STS, așa cum sărit și în ajutorul procuroarei criminale din cazul Sorina. S-a dovedit încă o dată că locul presei finanțate de baronii locali a fost luat de presa finanțată de generali.
  3. Klaus Iohannis s-a grăbit să ceară o anchetă. Nu de dragul românilor, ci de teama alegerilor prezidențiale. Dacă anul acesta nu s-ar pune problema obținerii a încă cinci ani de trai neneneacă pe banii contribualilor, Klaus Iohannis n-ar fi reacționat în vecii vecilor.

„Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că situaţia de la Caracal nu este primul caz în care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale comite o eroare vitală, iar aceste lucruri au loc deoarece serviciul nu este controlat decât de la Cotroceni, devenind «garda» preşedintelui.

«Este a doua oară când STS-ul comite o eroare vitală pentru viaţa, destinul unor oameni. Şi a nu ştiu câta oară când STS nu răspunde imediat aşa cum nu a răspuns nici în cazul acuzaţiilor privind fraudarea alegerilor prin soft. Asta spune că avem o problemă cu această instituţie militarizată din România, aşa cum sunt şi alte instituţii militarizate din România, care în alte ţări sunt civile. SPP, serviciile secrete sunt militarizate şi principala consecinţă a acestei militarizări este lipsa de transparenţă absolută, de secret militar, pot să facă afaceri de corupţie, pot să încalce legea, nu răspund. Absenţa oricărui control, SPP, STS sunt controlate de Parlament. În Parlament, STS e controlat de nişte comisii parlamentare.Problema este că aceste instituţii depind de CSAT, depind direct de preşedinte», a declarat jurnalistul Ion Cristoiu, pentru MEDIAFAX.

«În ultimi 15 ani au devenit un fel de gardă pretoriană a preşedintelui şi şefii acestor instituţii, ai SPP şi STS se grăbesc să facă pe plac preşedintelui şi familiei sale. În consecinţă atâta timp cât şefii acestor instituţii răspund doar în faţa preşedintelui şi au protecţia preşedintelui, chiar complicitatea preşedintelui pentru că ele nu pot fi controlate, nu dau seamă nimănui», a completat jurnalistul.

Ion Cristoiu face şi o dezvăluire legată de ancheta parlamentară ce vizează alegerile.

«La ancheta parlamentară s-a aflat că domnii generali de la soft au predat Autorităţii Electorale Permanente softul de la alegeri, rezultatele fără proces verbal, fără un minim instructaj legat de cum se umblă la acel soft. La ora actuală avem o gravă încălcare a legii în cazul softului pentru că nu există un proces verbal de predare a acestui soft. Nu am înţeles de ce anul acesta STS trebuia să pună la dispoziţie acest soft, când până acu, la alte alegeri, au fost licitaţii pentru soft», a mai spus jurnalistul, pentru MEDIAFAX.

Conform oficialilor IGPR, STS a transmis însă trei locaţii eronate, iar echipajele au reuşit să ajungă la imobilul în care era victima abia după 19 ore. Cu alte cuvinte, poliţiştii s-au învârtit pe străzi în Caracal, în timp ce fata era ucisă.
Alexandra a apucat să sune la 112 de trei ori, oferind chiar detalii, după cum a anunţat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
STS a anunţat că nu identifică locul telefonului şi nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul.

«Toate aceste informaţii sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc şi sunt disponibile la nivelul operatorilor şi dispecerilor implicaţi în gestionarea cazului», se arată în comunicatul STS.

Conform unui comunicat al ANCOM din noiembrie 2016, sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă poate stabili cu o mai bună acurateţe poziţia celor care solicită ajutor la numărul de urgenţă 112, inclusiv prin aflarea latitudinii şi longitudinii la care e apelantul.”

Sursa: Justitiarul.ro preluare după Cristoiu Blog