Politică

Iohannis și dreptul, capra și primăria

N-o să uit niciodată duminica din Piața Mare a Sibiului. Pustiu, gol, căldură, cu porumbei adormiți la soare. Și prin toată piața aceea monumentală, istorică, unică în România, unde accesul automobilelor era interzis, trecea Klaus Iohannis ca un pașă, la volanul unui BMW lustruit. A parcat în fața intrării principale, lăsîndu-și mașina ca o capră care cască ochii la altarul bisericii (minunata clădire a primăriei). Legea era valabilă pentru toți, zice Iohannis, fără să priceapă că se referă și la dînsul. Ar fi trebuit să se simtă. Numai că el, din înălțimea sa, socoate că nu toate îl privesc, chiar dacă sunt obligatorii.



La fel stau lucrurile și cu anticorupția. E fabuloasă, necesară, obligatorie. Dar s-o conducă el și pe dînsul să nu lipească nimeni un semn al întrebării, că îl ia mama dracului. Nici pe chestia cu meditațiile la care a plătit taxe (a plătit ciuciu!), nici cu casele, nici cu falsificarea actelor în dobîndirea a cel puțin uneia dintre casele „din meditații“. Iohannis, sas fără umor, nu pricepe că lumea rîde pe seama afirmațiilor sale și ele devin sintagme care definesc escrocherii mai mici sau mai mari. După exprimările sale „înțelepte“ și antologice, omul cinstit care o duce greu a avut doar „ghinion“. Nu știu ce-a înțeles populația de „ghinioniști“ din România din această exprimare de politician. Dar pentru mine, ea trădează un personaj cinic, suficient, puțin grobian și extrem de plin de sine.

Marți spre amiază, Klaus Iohannis s-a dus țanțoș și simbolic (ca să arate că muncește) la bilanțul Parchetului General. A fost și la DNA și se va duce și la SRI, instituții pe care se bazează și cu ajutorul cărora gestionează puterea. Președintele mai are de mers doar la SRI, la Ziare.com, la adunarea generală a creditorilor de la Realitatea TV, la ședințele de redacție de la Digi și la o cafea cu Moise Guran și C.T. Popescu. Și gata! Cunoaște România, iubește poporul și are toate mijloacele necesare să apere legea. Și a rezolvat viitorul.

Cine să cerceteze dosarele de la RCS-RDS? Cine se ocupă de dosarul Transgaz, lăsat de Alina Bica nefinalizat? Cine cercetează dosarul penal deschis familiei Iohannis și trimis de Horodniceanu la DNA? Cine cercetează abuzurile DNA Ploiești și Oradea? Cine cercetează cantitatea de material de umplutură la autostrada Sibiu – Sebeș, cea care fuge și unde apare agățat un Kovesi cu cantități enorme de material și care nu rezultă la expertiză? Cine cercetează cum a fost trîntit procurorul general Tiberiu Nițu? Cine cercetează folosirea de către L.C. Kovesi a procurorilor DNA în procesul civil cu jurnaliștii de la Antena 3? Cine și ce instituție poate face asemenea lucruri? Nu cumva afirmația lui Klaus Iohannis are rolul de a împărți România în două? Vorba înțeleptului nostru președinte, sărac în cuvinte, dar extrem de bogat păreri: „De cealaltă parte se află câțiva indivizi certați cu legea, care au tot interesul să decredibilizeze justiția“.

Dacă ați observat cum s-au purtat Man, Papici, Eva, Onea, Negulescu-Portocală sau cum minte Codruța Kovesi și cum se răzbună ea pe cei care nu sunt de aceeași parte cu ea, atunci sunteți „niște indivizi certați cu legea, care aveți interesul să decredibilizați justiția“. Ba, după tipul acesta de judecată oarecum strîmbă, sunteți partizanii corupției, ai infracțiunii și vreți să vă situați mai presus de lege. N-aveți decît să vă duceți dracului cu toată logica, pentru că sasul știe ce face și gîndește pentru toți. Egalul în fața legii și a instituțiilor publice, cel care blochează traficul să poată merge la nevastă (fiind egal cu cel tras pe dreapta, dar nu chiar egal), ne face și teoria egalității.

Citez din gîndirea sa nemărginită (în care s-a pierdut și ofițerul SPP care a omorît un om pe autostrada București – Pitești): „Legea fundamentală prevede explicit că «nimeni nu este mai presus de lege», că «cetățenii sunt egali în faţa legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări»“.

Și pentru că tot suntem la capitolul „Iohannis dixit“, să reținem că mălăiețul primar de Sibiu ne amăgește cu principiul independenței magistraților. Ce zici, Franz? „Tocmai de aceea, este obligatorie existenţa unui cadru normativ clar și predictibil, în care orice magistrat își desfășoară activitatea independent și eficient, fără să fie supus vreunei comenzi din partea unei majorități politice conjuncturale și vremelnice“. Adică toți din DNA sunt independenți, inclusiv Kovesi?Ce zici, Klaus!

Care va să zică, domnule Klaus, Negulescu, Onea și Man sunt independenți și nu avem ce le face? Și nici să nu încercăm, pentru că, în conformitate cu filosofia germano-ciobănească, cine nu este de acord cu prestația lor este dușmanul justiției. Și al Binomului. Și al președintelui. Este și corupt, și golan, și comunist, și securist și n-are decît să plece din țară!

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Intre prestatia din campania electorala si prestatia corelativa functiei, e diferenta ca de la Cer la Pamant, pesemne ca a intervenit o deturnare daca nu cumva insasi deturnarea era scopul care scuza mijloacele, metoda specifica celor “alesi democratic”; una promit ca sa-si atinga tinta si alta fac. La ordinu’ Stapanului! Poporul, valorile, obiceiurile, traditiile, credinta, familia, principiile sanatoase, normale, nationale, devin brusc, instantaneu si deodata, cantitate neglijabila, fanatisme.
    Politica & actiunile aferente, alta creatie de LABORATOR, incompatibila cu normele universale. Umanitatea ar fi FERICITA cu adevarat, armonioasa, prospera, fara gaselnita asta numita “POLITICA”, un consum inutil de energie, resurse umane, financiare, un instrument in mana GRUPULUI ce controleaza planeta, intretinand starea de captivitate.

  • Recreere, concedii luxoase, mormane de bani cheltuiti pt renovari de lux si “inzestrarea” armatei cu rebuturile militare ale tuturor “partenerilor strategici” , sustinerea oricarei legi sau proiect antiromanesc, cam astea sunt preocuparile presedintelui “Romaniei lucrului bine facut(din banii romanilor, pt el si dintoasa de nevasta-sa).La dulapul asta sasesc , toate sunt prioritati nationale, mai putin Romania si neamul romanesc.Asa ca, fiecare cu ce-l doare! Iar pe lemnul greu-cuvantator de la Cotroceni il doare de ce zic stapanii sai, Soros, Juncker si Merkel, cat despre romani: GHINION, ca s-au nascut in “tara furtului bine facut”!