Politică

Iohannis nu-și poate face campanie decât suindu-se pe morți

Ca să ajungă în vârful piramidei, Iohannis se cațără pe cadavre



Nu am nici un dubiu că Departamentul de Operațiuni Speciale a identificat locația. DOS a venit de la Craiova, unde se ocupase de cazul cardurilor și au fost rugați să se implice în identificarea locației, și au identificat-o. Rămâne de știut ora: În jurul orei 19:00, se pare, oricum mult înainte de ora 06:00.

Ni se strânge inima de durere știind că în timpul acesta criminalul o ucidea pe Alexandra și ștergea urmele crimei sale. Alexandra a avut încredere în Stat. Nu știa că, de fapt, Statul Român a pierit, locul lui fiind luat de Statul Paralel.

Nu aș fi vrut în ruptul capului să avem o asemenea NENOROCIRE, care ne rupe inimile, ne întristează și ne revoltă în același timp, pentru a vedea în toată nemernicia lui Statul Paralel. Da, așa cum am spus de la bun început, Nenorocirea a plecat de la incapacitatea STS de a localiza sursa apelului. După ce au mâncat zeci și sute de milioane de euro, GENERALII nu au fost în stare să localizeze sursa a trei apeluri. În orice țară din lume, lucrul acesta ar fi dus la declarații și, ulterior, la măsuri drastice. Conferințe de presă, informarea publicului în mod profesionist, o echipă unitară.

Toată acțiunea Statului Paralel este însă aceea de a face orice, pentru a nu se ajunge la domnul general locotent( și ing) Sorinel Vasilică. Prostia lui Dăncilă, care s-a apucat să demită la ordin toată Poliția, înainte de a fi aflat ce s-a întâmplat, a fost făcută tocmai ca publicul să identifice singurii vinovați în reprezentanții MAI, fix cei care au descoperit locația și de a acoperi STS și PROCURORII, adică fix reprezentanții de frunte ai Statului Paralel.

Din tabloul hidos nu putea lipsi #Rezist, care manifestă împotriva Ministerului Afacerilor Interne și a unui post de televiziune, dar mai ales Klaus Werner Iohannis. Iohannis nu-și poate face campanie decât suindu-se pe morți.

Au fost tinerii morți de la Colectiv, a fost încercarea lui și a lui Helvigh de a avea morți pe 10/11 AUGUST 2018, au fost ura și încăierările de stradă provocate, doar-doar îi va apărea un mort.

Singurul fericit din toată această NENOROCIRE este Iohannis care, cu cinismul caracteristic, s-a suit pe cele câteva rămășițe omenești care până acum două zile aparțineau unei tinere curajoase și plină de viață, Alexandra. Suit pe rămășițele Alexandrei, Iohannis vrea emoție, vrea ură, dar mai ales, mai vrea un mandat. Iohannis și-a găsit mortul pe care să se cațere. Eram convins că așa va face, pentru că așa a făcut întotdeauna, cu cinismul specific.

E doar începutul, va face spume, va împroșca cu lături, pentru a salva PROCURORII și pe VASILICĂ care fură voturi pentru el. Va urla, pentru că mai vrea un mandat. Când v-am spus că Dăncilă îl ajută, și la asta m-am referit. Demite și ea în stânga și dreapta, numai să nu se ajungă la șefii STS și la procurorii lui Iohannis.

A început circul, e doar un firav început: de acum înainte o să-l vedem pe Iohannis țopăind ca un vrăjitor în transă pe rămășițele Alexandrei, fetița care, până în ultima clipă a vieții sale, s-a uitat cu disperare la ușa care nu s-a deschis pentru ca Statul în care credea, să o salveze.

Statul Român nu a salvat-o, pentru că nu mai mai există: locul lui, a fost luat de Statul Paralel, iar Statul Paralel nu salvează oameni. Statul Paralel se suie pe rămășițele Alexandrei ca să-i mai dea lui Iohannis un mandat.

Autor: Gelu Vișan

Sursa: Justitiarul

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu