Politică

Iohannis jignește alegătorul suveran!

klaus1De câteva zile observ o agitație politică de la cele mai înalte niveluri până la remarcile de pe Facebook și forumuri de a se persifla alegătorul român pentru votul dat în 5 iunie la alegerile locale. Ca hienele s-au aruncat politicienii corupți și agenții de influență soroșiști să atace în mass-media și Facebook pe românii care au votat, jignindu-i, ba că sunt proști, ba că au fost bătrâni, ba că nu au cultură, ba că nu știu să voteze, ba că empatizează cu penalii care au candidat. Se induce în subsidiar ideea că românii nu știu să voteze, iar românul „e prost” dacă nu votează ce ne spune ambasada SUA, DNA sau Mama Omida de la Bruxelles.

Este un atac murdar atât la democrație cât și la exprimarea constituțională a votului suveran, atunci când rezultatele votării nu corespund cu păpușarii din spatele noi politici a partidului de oengiști Alba ca Zăpada, la care lucrează celebrul trinom. Culmea tupeului a avut-o președintele Klaus Iohannis, care era cât pe aici să nu mai ajungă să voteze, atât de mult la interesat de votul românilor de duminică înainte de a pleca în încă o delegație de lux, de data aceasta în Luxemburg. Klaus Iohannis la un pahar amical de șampanie diplomatică a declarat ca va face o analiza la întoarcerea în România. Președintele a confirmat indirect și informațiile potrivit cărora a fost foarte deranjat de rezultatul obținut de PNL. Șeful statului a comentat si faptul ca alegerile au fost câștigate și de mai multi primari care au probleme penale, afirmând că inclusiv la Luxemburg a fost întrebat despre acest lucru.

Uite cine vorbește de penali și oferă lecții de morală, Klaus Iohannis, căruia instanțele din România i-au luat două case însușite prin fals la Sibiu, un președinte acuzat prin anii 90 că a traficat copii? Nu iau apărarea primarilor penali din România, dar unii dintre aceștia încă nici nu au fost trimiși în judecată, fiind victime ale unui heirupism procurăresc ce pare că a fost comandat din afara țării. Comunitățile locale au votat cu acei primari care au făcut ceva bun și util pentru orașul lor. Sigur există excepții, ca Cherecheș la Baia Mare sau Scripcaru la Brașov, unul fiind în pușcărie, iar altul în fază avansată de cercetare, și nu trebuiau votați. În rest toată stima mea față de alegătorul român care nu a votat gargară, ci a ales primari care au realizări pentru comunitățile lor. Nu poți să zici că Olguța sau Boc nu au realizări pentru municipiile pe care le păstoresc și nu ar fi meritat să fie votați.

Nu cred că românii au nevoie să vină Iohannis să le spună cu cine să voteze, nici Soros, nici ambasada SUA, nici Bruxellul. Românii au dreptul obținut prin sânge la revoluție ca să fie liberi și să voteze cu cine le dictează conștiința. Bravo lor! Revin la situația de la București. La urma urmei a ieșit primar o jurnalistă tenace, o femeie frumoasă și deșteaptă, prima din istoria Bucureștilor, să vedem ce face. Era preferabil candidatul tehnocraților de import sau a lui Soroș să iasă primarul general al capitalei? Sau ăla de la ALDE care milita să se dărâme Catedrala Mânturii Neamului, el fiind mai catolic ca și Papa? Istoria m-a învățat că românii nu sunt așa de proști cum cred unele ong-uri finanțate de la Bruxelles. Peste patru ani dacă nu ne plac candidații aleși îi vom schimba, dar nu avem dreptul să ne batem joc de dreptul constituțional al românilor de a vota liber și independent.

Autor: Ionut Tene

Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu