Politică

ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

sad-world-we-live-inTrăim vremuri de importantă incredibilă atât pentru civilizaţia omului, dar și pentru viitorul planetei Pământ. În loc să ne preocupăm ce cometă sau asteroid riscă să lovească Terra peste 50, 100 sau 1000 ani ar fi mult mai indicat să ne îngrijorăm și să acordăm atenţie ce facem acum și în viitorul apropiat pentru a nu transforma noi planeta în cenușă. Există mult mai multe şanse, dacă mergem în direcţia actuală, ca în câţiva zeci de ani, scenariile apocaliptice din filmele SF să se materializeze fără să fie nevoie de nici un impact catastrofic cu vreun obiect căzut din cer, care oricum este total improbabil și chiar dacă ar fi să se întâmple, nu am avea noi puterea să facem nimic pentru a evita acest lucru.

Majoritatea oamenilor sunt conştienţi de faptul că economia de supra consum este calea cea mai simplă și mai rapidă către dezastru. Resursele naturale sunt limitate și studiile atestă clar că se vor epuiza în curând, deci trebuie să folosim la maxim sursele alternative pentru producerea energiei. Avem tehnologia necesară, costurile sunt mult mai mici, sursele alternative sunt inepuizabile și cel mai important nepoluante.

Este de neconceput faptul că în continuare se duc războaie și mor oameni pentru petrol când ai la dispoziţie variante net superioare. E de neconceput să nu-ți pese de faptul că nivelul dioxidului de carbon a depăşit orice previziuni pesimiste și ecosistemul planetar este într-o totală derivă. Vegetaţia se usucă, ghețarii se topesc și riscă să ia cu totul mari porţiuni de uscat, uraganele fac ravagii, clima se modifică de la an la an, au loc schimbări bruşte pe care omenirea nu le-a trăit niciodată de la atestarea istorică a civilizaţiei omului. Nu suntem nişte copii care se joacă cu focul, dar din păcate aşa ne comportăm.

Toate astea sunt doar rezultatul nefericit al poluării, rezultatul industrializării excesive și folosirii combustibililor fosili. Marele noroc este că aceştia se vor epuiza și atunci vom fi obligaţi să schimbăm direcţia la 180 grade, dar dacă atunci va fi prea târziu? În loc să depunem eforturi extraordinare materiale să căutăm petrol prin mari și oceane nu ar fi mult mai simplu și infinit mai sănătos pentru om și planetă să începem implementarea la scară largă a variantelor alternative?

Singura explicaţie pentru care nu se doreşte acest lucru este interesul material, goana nebună după bani a câtorva oameni care conduc lumea din umbră. Aceştia nici nu se pot numi oameni și cu siguranță nu au de gând să se schimbe. Numai noi, fiecare dintre noi, uniți, putem să schimbăm direcţia, trebuie să fim conştienţi de pericolul iminent care ne paște și să acționăm toţi. Până la urmă vina nu este a lor, ei sunt nişte oameni bolnavi nu ai ce să le ceri, vina este doar a noastră a celor care suntem întregi la minte și nu facem nimic, suntem pasivi și ne lăsăm dirijaţi de oameni fără discernământ. E ca și cum ai urca într-o mașină și te-ai lasa condus pe autostradă de un descreierat scăpat de la ospiciu, fără carnet și mort de beat. Oricine în cazul ăla s-ar lupta cu respectivul să-l împiedice să pună mâna pe volan pentru a-și salva viață, conştient de pericolul în care se află.

De ce nu vedem mai departe de universul nostru mic și micile noastre griji cotidiene și ne comportăm ca nişte furnicuţe fără creier care aleargă de colo colo în muşuroi să adune firimituri? De ce nu facem ceva să ne salvăm de primejdia iminentă spre care ne îndreptăm, de ce suntem pasivi și ignoranţi? Nu suntem furnici, nu suntem roboți, suntem OAMENI!

Sursa: Initiative pentru Romania

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • pai si noi, astia pasivii, suntem bolnavi, la urma urmei. n-ai ce sa ne ceri.
    mi-a placut zisa aia: exista doar indivizi destepti; multimea e proasta. Asta insa, o stim si de la Iisus. Iar istoria a dovedit-o: intotdeauna oamenii providentiali au schimbat ceva – ca a fost bine sau rau – nu multimea, care nu gandeste.
    Uite, un exemplu si mai bun: revolutia noastra n-a beneficiat de aportul unuia(providential, drept rezultat, nu s-a schimbat nimic, la vremuri noi, tot ei.