Internetul a creat o epocă a imposibilităţii uitării. Mai ţineţi minte când nu ştiam nimic despre o persoană? Ne lua câteva luni până să cunoaştem cu adevărat pe cineva. Astăzi, cu ajutorul internetului, viaţa noastră este doar o listă interminabilă de link-uri care pot spune totul despre noi.
Cât de conştienţi suntem de amprenta pe care o lăsăm în urmă pe internet? Toate conturile pe care ni le facem, toate activităţile noastre sunt indexate. Practic, imaginea noastră online trece prin mai multe filtre. Primul dintre el este cel de pe Google sau orice alt motor de căutare. Aici tot ce am creat, tot ce am lăsat la vedere şi tot ce a fost indexat despre noi apare, fără să fie vina Google, pentru că el este doar un agregator complex.
A doua etapă a imaginii noastre online sunt paginile pe care le-am creat. Vom încerca să demonstrăm ce se poate vedea pe internet dacă lăsăm acest lucruri să se întâmple şi cât de multe ştiu despre noi oamenii din online, la o simplă căutare.
Exemplul personal
Pentru a vedea cel mai bine ce se poate găsi despre o persoană obişnuită, m-am luat drept cobai pentru acest material şi vă arăt cât de multe se ştie despre mine şi ce putem înţelege din acest lucru. Evident, sunt un caz mai special, deoarece multe dintre articolele scrise în trecut apar pe internet, aşa că statistica mea este mult mai dezvoltată. La o simplă căutare pe Google după numele „Vlad Andriescu“ îmi apar aproximativ 50 de pagini de activitate online. Multe dintre acestea sunt arhive de la jobul meu anterior, dar şi alte lucruri pe care le-am postat pe internet. Să vedem…
Primele rezultate pe care mi le relevă Google, nefiind logat cu un cont de Gmail, sunt către site-ul adevarul.es şi către blogul meu personal. A treia pagină este cea de LinkedIn, care este oricum extrem de deschisă şi oamenii pot vedea unde am lucrat şi ce am mai făcut profesional.
Aş vrea să mă ascund, dar îmi mai apare un articol din ziarul Adevărul şi pagina de Google+, pe care oricum nu am mai actualizat-o de peste o lună. Apare apoi România Liberă, un alt fost loc de muncă şi paginile de pe Twitter şi Quora, reţeaua socială de întrebări şi răspunsuri. Trebuie să spun oricum că am avut o politică foarte deschisă asupra identităţii online, din simplul motiv că am vrut să-mi fac numele cunoscut. Puteţi citi toate părerile mele de pe Twitter şi Quora, mai ales că acestea sunt reţele deschise.
Pagina a doua relevă şi mai multe reţele sociale: GoodReads (o reţea socială de pasionaţi de lectură), Pinterest- avizierul internetului, Scribd (reţeaua unde se pot posta documente) sau Facebook, abia pe pagina a doua de rezultate.
Ce ar putea vedea cineva care se interesează de mine pe Google? În afară de toate reţelele sociale, şi un articol din Ziarul Tricolorul în care sunt desfiinţat, dar şi alte articole pe care le-am scris de-a lungul vremii. Nu contează dacă sunt mândru de ele. Odată indexate, ele fac parte din amprenta mea digitală şi din imaginea mea.
Ceea ce dorim să demonstrăm în acest început este că internetul lasă urme, iar absenţa memoriei nu mai există, deoarece creierul online ţine minte tot. Dacă nu m-aş cunoaşte, la o căutare pe Google aş înţelege foarte multe. În plus, o greşeală făcută te poate costa uneori. De exemplu, acum câteva luni, în urma unui articol scris despre internet şi meme-uri (simboluri culturale promovate în mediul online), mi-a fost dedicat un video de către unii utilizatori care susţineau că sunt din Anonymous, organizaţia de hacktivişti. După o căutare mai detaliată, am descoperit o discuţie de pe forum în care subiectul principal eram chiar eu, iar băieţii se întrebau care sunt datele mele personale. În discuţie a apărut chiar numărul meu de telefon. M-am întrebat de unde îl aveau. Dar atunci mi-am amintit că l-am postat la un moment dat pe blogul personal.
Asta creează internetul. Un univers unde nu există lipsă de memorie.
Imposibil de uitat
Una dintre cele mai recente teorii aparţine profesorului Viktor Mayer-Schonberger, de la Institutul de Internet de la Universitatea Oxford (Marea Britanie). Acesta a scris o carte despre persistenţa memoriei în spaţiul virtual: „Delete: The Virtue of Forgetting in the Digital Age“.
Mayer-Schonberger notează că o societate unde totul e înregistrat ne va lega permanent de acţiunile noastre trecute, făcând imposibil escapismul. „Fără a putea uita, iertarea e aproape imposibilă“.
Profesorul consideră că omul a încercat mereu să ţină minte lucrurile pe care le-a trăit în timpul vieţii, lăsând în urmă picturi rupestre, documente, jurnale. Dar internetul este un mediu unde acestea pot rămâne permanent.
„Din cauza erei digitale totul rămâne – mesajul dat şefului la beţie, fotografia pe care ai pus-o pe Facebook în care faci ceva de care nu ai fi mândru“, scrie Mayer în cartea sa. În trecut, amintirile costau. Un jurnal, un album foto. Totul era mare şi se stoca greu. Astăzi, memoriile uriaşe sunt foarte ieftine şi sunt mult mai mici. Stocarea poate fi făcută oriunde, ca să nu mai spunem de stocarea pe Cloud, adică pe serverele de internet.
Ceea ce spune Mayer-Schonberger nu este nou, după cum a notat şi cotidianul „The Guardian“. Scriitorul HG Wells vorbea în 1930 despre ideea unui „creier mondial, iar toată memoria umană era accesibilă la nivel mondial“. Mayer-Schonberger are o perspectivă cel puţin interesantă despre motorul de căutare: „probabil că Google ştie mai multe acum despre noi, decât probabil ştim noi“.
Amintirile nu sunt totul. Angajările trec prin online prima oară
Când vă vorbim despre incapacitatea de a uita pe internet, trebuie să menţionăm că unele informaţii nu sunt doar ruşinoase, ci pot afecta cariera cuiva. Studiile recente arată un trend îngrijorător pentru cei care consideră că internetul este un loc liber, unde poţi să faci orice, fără să fii prins: angajatorii verifică internetul pentru informaţii asupra celor care şi-au depus candidaturile pentru anumite posturi.
Site-ul american de joburi, CarrerBuilder, a realizat un studiu anul acesta şi a aflat că 37% din manageri folosesc reţelele sociale pentru a căuta mai multe informaţii despre candidaţi, iar 65% din aceştia folosesc în special Facebook.
Datele au fost strânse în perioada februarie-martie 2012, iar studiul a fost realizat pe mai mult de 2.000 de persoane din conducerea firmelor. Dacă 37% din manageri au deja acest obicei, 11% au declarat că vor să facă asta în viitor. De asemenea, doar 15% din companii au politici care interzic departamentului de resurse umane să judece oamenii după profilul de Facebook.
Jumătate dintre cei care verifică pe reţelele sociale profilul candidatului spun că fac acest lucru pentru a vedea dacă persoana se potriveşte culturii corporatiste, iar 45% vor să afle mai mult despre calificările unei persoane.
Poate nu vi se pare important deja, dar 34% din manageri au declarat că au găsit pe reţelele sociale informaţii sau fotografii care nu le-au convenit şi nu au mai chemat candidatul la un nou interviu. Ce contează pentru ei? Jumătate dintre cazurile care i-au deranjat au fost legate de poze prea provocatoare sau postări care făceau referire la beţie sau droguri. De asemenea, a contat şi faptul că oamenii îşi vorbeau de rău fostul angajator, au minţit despre experienţa lor profesională sau nu erau capabili să scrie corect.
Soluţiile anonimităţii şi siguranţei online
Pentru cei care vor să fie siguri că memoria internetului se şterge în privinţa lor există o soluţie. Cu toate acestea, ca orice operaţie chirurgicală de amnezie, aceasta este scumpă. Pentru 1.000 de dolari pe ani, serviciul Reputation.com monitorizează constant site-urile pentru informaţii personale şi le şterge automat.
Firma a fost fondată de Michael Fertik sub numele de ReputationDefender în 2006 şi s-a centrat pe protejarea copiilor pe internet. Practic, era o unealtă pentru monitorizarea celor mici în online. Cu toate acestea, Reputation nu este o unealtă perfectă şi este normal să fie aşa. Şeful Reputation a declarat că unii clienţi au avut pretenţia ca software-ul să înlăture articole de presă sau transcripturi oficiale din tribunale. Cu toate acestea, Fertik a spus că nu poate să înlăture astfel de informaţii, ci pe cele de pe site-urile normale.
Compania oferă o unealtă care monitorizează internetul după numele nostru. Ţelul Reputation este să apere reputaţia cuiva pe internet, aceasta fiind foarte importantă în epoca digitală. „Oamenii nu mai cer referinţe despre tine, ci caută direct pe Google. Ceea ce arată Google, chiar dacă e adevărat sau nu, formează reputaţia ta“, se arată pe site-ul oficial al proiectului.
Firma de cercetare Forrester Research a realizat un studiu în această privinţă, a managementului datelor personale, şi a ajuns la concluzia că viitorul aparţine acestor seifuri de date personale. În acestea, oamenii îşi vor stoca datele online şi le pot distribui doar persoanelor sau entităţilor autorizate. Astfel, Forrester consideră că economia este într-o balanţă inegală, care-i favorizează pe cei care vând, nu pe cei care cumpără.
Reputation funcţionează şi pentru afaceri, mai ales că multe dintre părerile online despre o anumită companie pot fi negative sau chiar false. În orice caz, ceea ce putem înţelege din această unealtă online este faptul că Reputation este practic un specialist de relaţii publice automat.
Ce trebuie avut în vedere
Chiar dacă decidem să investim într-o unealtă de protecţie online sau nu, important este să ţinem minte cât de mult lăsăm în urma noastră pe internet. Nu încercăm să fim moralişti. V-am dat propriul exemplu pentru a vedea cât de mult se poate vedea. Mâine, căutaţi-vă pe Google. Apoi intraţi pe pagina de Facebook şi vedeţi cine vă poate vedea informaţiile. Încercaţi să vă cizelaţi pe viitor, să vă cenzuraţi sau pur şi simplu să aveţi grijă cui îi daţi anumite informaţii.
O idee rămâne: internetul nu uită. Nici noi nu ar trebui să uităm asta.
Autor: Vlad Andriescu
sursA: adevarul.ro
Adauga comentariu