România este o ţară captivă unui surogat politic, adaptat permanent pentru a nu pierde controlul. Oricâte diferende ar fi între actorii politici, niciunul nu a dus şi nu va duce la un final democratic. Frânând istoria, deturnându-i urgenţele, această clasă oligarhică nu are nicio legătură cu situaţia socială din România. Pare un adevăr abrupt, o afirmaţie riscantă, însă imposibil de contrazis.
Deşi partidele politice româneşti s-au constituit după nişte reguli unanim acceptate în lumea liberă, ele se înscriu în aria propagandei. De la intrarea în legalitatea juridică, obligatorie, partidele au fost orientate spre interesele absolut personale ale unor fondatori. Într-un asemenea context, politica democratică pierde orice susţinere şi implicare. Devenite nişte SRL-uri în toată regula, nu e de mirare că se întâmplă o acută confruntare cu toate organismele Statului, spre reforme ameninţătoare, nu altfel, sub presiunea unei realităţi tot mai greu de gestionat de executanţii unor decizii aberante. Această atitudine, aparent rebelă, are cauze care se regăsesc în originea comună a politicii de după 1990. Distrugând cu un profesionalism tipic Securităţii cam tot ceea ce a deranjat în exercitarea acestui gen de consolidare organizatorică, mediul politic actual s-a situat în coşmarul din care România pare fără ieşire. Situaţia este identică celei din comunism, care produsese o deformare mentală colectivă cu grave consecinţe pentru câteva generaţii. Generaţii ale abuzului, considerându-se proprietarii pârghiilor publice, ai administrării viitorului.
România a fost permanent diferită. Peste mărimea celor din jur, cu o populaţie şi un teritoriu important, ţara aflată neîntrerupt sub ocupaţie a devenit un experiment, nimic altceva. Reuşitele politicii ceauşiste au fost nişte focuri de artificii, monstruos ticluite, care mai legitimează şi astăzi, iresponsabil, social-democraţia. Nu este decât propagandă, o politică generală care menţine România într-o colonie pe care aşa-zişii politicieni o livrează unora sau altora, garanţie pentru carierele lor lipsite de orice relaţie cu societatea.
Încrederea pe care o cere direct sau indirect clasa politică a expirat. Reformarea mediului politic este o urgenţă mai mare decât proiectul unei noi Constituţii. Plonjarea zilnică într-o pretinsă normalitate a unui dereglaj politico-moral, constituţional, cronicizat, va aduce prejudicii amplificate. De la datoria externă la climatul intern, în faţa societăţii româneşti se va ridica un zid de netrecut, acesta fiind o caracteristică de luat în calcul pentru toate predicţiile despre România.
Sindicatele, presa, ONG-urile, opoziţia parlamentară au fost reduse, prin această politică, la o figuraţie salonardă. Politicianul corupt, plus toate ierarhiile sale, tot mai extinse, perfect organizate, au luat locul vocilor reformiste. Democraţia a ajuns un factor destabilizator, cumva un pericol public. România se află pe un drum al revanşei faţă de administrarea Statului democratic, roadele acestei orientări fiind selecţia politică internă. Ajunse sus, tot mai sus, într-un Pantheon inaccesibil, subordonând Justiţia, cu rezerve de personal impresionante, partidele actuale sunt în situaţia unor extratereştri care ne guvernează. Instalând teama, autoritarismul în societate prin forţa de grup instituită, lasă de înţeles în mod decisiv că nu există alternativă la prestaţia lor. Membrii de rând, simpatizanţii nu există decât în preajma alegerilor, animaţi de o răsplată deseori incorectă. Construirea unui mediu democratic general, ieşirea dintr-o istorie asasinantă nici nu intră în discuţie. Motivând că acestea ar fi nimicuri, generalităţi, aceste clanuri îşi văd netulburate de propriile afaceri ambalate drept interes comun.
Fisura se adânceşte continuu, metamorfozându-se în explicaţii, false ideologii, carierism. România se vede poluată, lipsită de orice perspectivă. Luându-şi lumea în cap, tinerii îşi găsesc realizarea oriunde, numai aici nu. Ţara este blocată, legislaţia democratică nu există, cum nu există politică democratică. Totul este de faţadă, în spate e un sistem care lucrează exclusiv pentru el însuşi, împotriva interesului naţional.
O industrie politică ce generează tipologiile necesare, motivaţiile, confuzia este cam singura dimensiune funcţională, nefastă, arătând două lumi fără legătură una cu alta: clasa politică şi societatea.
Aşteptarea reformelor de la acest mediu politic ar trebui să înceteze!
Ioan Vieru
autor: cotidianul.ro
Analiza pertinenta a starii politichiei romanesti , mai corect spus a SRLurilor politice, cere un singur obiectiv. Intalnirea intr-un termen rezonabil ( 5 septembrie) a tuturor organizatiilor civice, si constituirea unei aliante civice nationale, care sa reprezinte o reactie la abuzurile puterilor si institutiilor statului ( mafiot institutionaluzat). Unitatea poate conduce la posibilitatea repunerii Romaniei pe drumul corect al democratiei reale si al statului de drept! Altfel cel tarziu in martie 2014 sunt posibile miscari de strada care in contextul realitatii nu vor fi pasnice. Cu aleasa prietenie, avocat Gheorghe Dinu
De acord cu articolul, de acord si cu domnul Dinu. Se pune problema unor solutii concrete. Dar si mai mult decat atat ne trebuie un Lider. Unul care sa stie la riscuri se inhama. Toata forta celor nemultumiti este nefolositoare necanalizata, neconcentrata in obiective, in cauze clare. Un lider trebuie sa coordoneze, sa gaseasca oamenii potriviti pentru obiectivele urmarite,apoi sa-i testeze. Sa isi faca o echipa de oameni cu principii. Apoi trebuie ca toata lumea sa plateasca. Trebuie ca Legea sa fie dura si corecta. Chiar si pentru judecatori, care niciodata nu platesc. Ma bucur sa va vad inca in actiune. Daca mai aveti inca curaj, trebuie sa fiti puternic si sa va sacrificati pentru cauza noastra, a oamenilor. Cautati oamenii cu care sa aduceti alternativa. Dar fiti sigur ca peste tot colcaie de hiene, dornice sa se ridice cu dvs. Nu va astepteti ca poporul asta sa actioneze fara Cap. Va avea doar miscari asemeni unei corabii pline de nebuni, fiecare tragand in directa lui. Sper ca este vocatia dvs si va indemn sa actionati!!!
Liderul nu ne trebuie neaparat in sensul in care il percep multi, adica de Mesia. Trebuie puse pe picioare instrumente, mecanisme, institutii, societate civila reala, sistem real de justitie, sistem real de sanatate, sistem real de invatamant, etc. O data toate astea puse la punct si populatia bine si corect informata cu privire la rolul ei in democratie si economia de piata, altfel se va putea evolua.
D-le Gh. Dinu, acum …vreo 8 ani erati “delegat” sa formati un partid din dezamagiti pe care sa-l manevreze aceeasi securisti ce domina viata politica si la aceasta data.
Parca …la Constanta, ati avut biroul usa in usa cu a d-lui Basescu ?
Daca propunerea de constituire a unei aliante civice vine de la dumneavoastra …problema e ca si rezolvata…Vorba lui Soric: case closed!
Mie mi se pare ca acel partid de care zice Aurel a fost creat sub forma PPDD, adica partidul poporului lui Dan Diaconescu (nu mai exista poporul roman, ci poporul unuia numit DD), care a si prostit pe prea multi zic eu. Dar mai exista si dezamagiti, oameni de buna credinta mult mai greu de manipulat. Oare mai e cineva cu ceva viziune in Romania si interesat prioritar de tara ? Cu interese prioritare personale sau de grup, nici nu se poate avansa. Observand ultimele evenimente cu bacalaureatul si amintindu-ne de alte evenimente, cred ca se poate trage concluzia ca dupa ’89, politicienii au reusit sa creeze retele infractionale la nivelul unor ramuri de activitate/profesii cum ar fi: invatamant, sanatate umana, medicina veterinara, justitie, politie, administratie, CFR, vama, etc. Privitor la invatamant se confirma teoria ca in Bucuresti si judete exista cateva scoli si licee de elita, iar restul sunt umpluturi. Eu am parasit de 18 ani sistemul de invatamant, in care eram profesor titular de liceu, deoarece m-am transferat de la un liceu de elita (mi s-a desfiintat catedra) la un liceu industrial, unde am dat peste sistemul spagilor si al cadourilor cerute elevilor de catre colegii profesori. Am plecat facand si o sesizare la Ministerul Invatamatului, dar care nu a impresionat pe nimeni, promovandu-se si perfectionandu-se in continuare sistemul coruptiei. Viata mea nu a devenit mai usoara, iar in privat nici salarizarea nu a fost mai mare. Salariul relativ scazut, nu cred ca este o motivatie pentru acceptarea spagilor. Eu am avut colegi la liceul industrial care puteau sa aiba salariul de 100 ori mai mare ca tot nesatui ramaneau si nici ca profesori nu excelau, pentru ca nu aveau vocatie. Tema dictaturii a fost coborata la nivel de individ care daca ii are pe altii in subordine, vrea sa ii domine si/sau terorizeze. S-a generat o forma de sistem cleptocratic. Oare asta s-a vrut ? Oare mai este ceva de facut ?
“Dar si mai mult decat atat ne trebuie un Lider. Unul care sa stie la ce riscuri se inhama. ”
“sa aiba salariul de 100 ori mai mare ca tot nesatui ramaneau”
“S-a generat o forma de sistem cleptocratic. Oare asta s-a vrut ? Oare mai este ceva de facut ?”
Da, mai este un singur lucru de facut: In viitorul apropiat, sa ne “intalnim” cu un iceberg….