Politică

În formularele din școlile lituaniene, “Mama” și “Tata” au fost înlocuite cu “Părinte 1″ și “Părinte 2″

ПечатьFormularele electronice ale școlilor din Lituania arată acum “Părinte 1” și “Părinte 2” acolo unde înainte scria “mama“, respectiv “tata“. Aceeași inițiativă a fost introdusă, inițial, în grădinițe, dar a fost interzisă, informează Russia Today.

Măsura i-a aparținut primarului orașului Vilnius, dar a fost aspru criticată de familiile lituaniene, la vreme respectivă.

“Nu-mi dau seama unde ar trebui să fiu trecută: la Părintele 1 sau Părintele 2“, spunea o mamă pentru The Lithuanian Times.

Chiar dacă între timp a fost abolit, sistemul a fost reintrodus în aproximativ 500 de școli, dar compania care-l administrează, Tavo Mokykla, spune că nu e versiunea finală: “Mama” și “Tata” ar putea reveni în formularele pe care diriginții trebuie să le completeze.

Originea acestei măsuri se găsește într-o recomandare a Consiliului Europei din 2010, atunci când statelor membre li se cerea să excludă cuvintele “Mama” și “Tata” din documentele oficiale, pentru că este o formă de sexism.

Reacția societății civile lituaniene și a parlamentului nu a întârziat. Forumul părinților lituanieni s-a declarat împotriva unei astfel de măsuri: “Căsătoria dintre un bărbat și o femeie și creșterea unui copil este naturală pentru noi. Nu-i acuzăm pe cei care vor uniuni între persoanele de același sex, dar ne întrebăm dacă nu urmăresc impunerea percepției lor asupra întregii societăți“.

În 2013, Parlamentul Lituaniei a cerut Parlamentului European să respingă rezoluția asupra Sexualității și Drepturilor Reproductive introdusă de Edite Estrela, considerând-o “dăunătoare pentru tradițiile europene, lege și moralitate“.
Rezoluția promova educația sexuală la copiii de patru ani, proclama avortul ca drept fundamental al omului și ataca drepturile părinților, cerând UE să finanțeze avorturile.

Rezoluția a fost respinsă de Parlamentul European.

Sursa: Active News

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu