Politică

APEL CĂTRE OAMENI

protesteMuncim legaţi la ochi zi-lumină şi viaţa trece pe lângă noi fără să înţelegem nimic din ea. Vedem ce vor ei să vedem şi ignorăm realitatea. Realitatea este că ne distrugem pe noi înşine atât fizic, cât şi moral, iar odată cu noi, distrugem şi această planetă minunată.

Realitatea este că nu trăim nimic, pur şi simplu alergăm pe lângă viaţă. În primul rând pentru că efectiv nu avem timp să trăim, o zi are doar 24 ore. Dacă 10 ore le petreci la muncă, 2 blocat în trafic, 7-8 le dormi, ce mai rămâne? Mai ai timp şi energie doar să dai drumu la televizor şi să îţi iei doza de manipulare, doza zilnică de ştergere a creierului şi mai ai timp să consumi, să te droghezi cu mâncare artificială, cu tutun, cofeină, alcool, medicamente. Apoi, mai ai timp să comentezi ce a mai făcut vecinul, ce şi-a mai cumpărat, să-ţi faci planuri să-ţi iei şi tu, să nu fii mai prejos şi cât să te împrumuţi pentru asta.

Înainte de ‘€™89 programul de muncă obişnuit era până la ora 16, iar acum, cu toate că evoluţia tehnologică şi automatizarea ar fi trebuit să înlesnească micşorarea programului de lucru crescând productivitatea muncii, noi am ajuns să muncim până la 18 şi să mai stăm şi peste program. Când se presupune că mai trăim, cum să facem copii şi să ne ocupăm de ei, când noi n-avem timp de nimic, nemaipunând la socoteală că nu avem nici resursele materiale necesare pentru a le oferi o dezvoltare corespunzătoare?

Viaţa a ajuns să însemne sclavie şi droguri. Având în vedere asaltul chimicalelor speranţa de viaţă a generaţiei noastre şi a celor viitoare va scădea drastic. Scopul lor este să munceşti până mori şi pentru a fi siguri de asta au mărit şi vârsta de pensionare la 65 ani, este inuman ce se întâmplă.

În loc ca pe măsură ce evoluăm tehnologic să muncim din ce în ce mai puţin şi să lăsăm maşinile să facă pentru noi, ei ne obligă să muncim şi mai mult, consecinţa implicită fiind o creştere proporţională a şomajului. Fiind înlocuiţi de maşini mulţi oameni nu mai au unde să muncească. Ne fac să ne batem între noi pentru un loc de muncă, luptă din care va câştiga cel mai puternic, cel mai dispus să accepte orice condiţii şi mai dispus să accepte cel mai mic salariu.

Problema epuizării resurselor, a combustibililor fosili, în loc să fie rezolvată simplu, trecând pe surse alternative de energie, ieftine, infinite şi mai ales, nepoluante, ei au mai găsit o modalitate de a distruge Pământul, gazele de şist. Nu e suficient că au distrus aerul şi ecosisteme întregi, acum trebuie să otrăvească şi apa din subsol, solul şi aerul, exponenţial. Până să găsească asta mai aveau varianta războaielor pentru resurse, dar cum acestea se epuizează rapid, nu mai rămâne în picioare pentru mult timp.

Dacă distrugem solul, apa şi aerul cu ce ne vom mai hrăni? Cu alimente artificiale, cu legume şi fructe modificate genetic să reziste şi să se dezvolte rapid în orice condiţii. Astfel vor rezolva şi problema creşterii numărului populaţiei, speranţa de viaţă va scădea dramatic, vom munci până vom muri, copiii nou-născuţi vor fi din ce în ce mai puţini pentru că acele chimicale afectează foarte mult şi fertilitatea.

Se pune problema dacă nu le este frică de o revoltă a sclavilor. Păi s-au pus la adăpost şi în acest sens, prin manipulare mediatică, prin transformarea non-valorilor în modele, prin dezbinarea noastră, alimentând lupta dintre noi şi distrugerea sentimentelor umane curate şi a moralităţii şi prin faptul că acele chimicale pe care le băgam în noi ne ţin în letargie şi în timp ce ne distrug sănătatea ne induc în creier o stare de bine de moment, exact pe modelul în care lucrează nicotina şi alcoolul, toţi ştiu că le face rău, dar nu găsesc puterea să se oprească. Cei care câştigă puţin folosesc drogurile ieftine şi accesibile zahăr, nicotină, alcool, cofeină, iar cei care au ceva mai mulţi bani, pe lângă consumul drogurilor de bază, se bat între ei care e mai tare, trăind şi pentru satisfacerea orgoliului personal cumpărând maşini scumpe, haine de firmă, bijuterii, accesorii.

Oameni buni, asta nu este viaţă! Ce am prezentat aici nu este un scenariu apocalipstic, toate aceste lucruri deja se întâmplă. Treziţi-vă, deschideţi larg ochii şi scuturaţi-vă de manipulare, rupeţi-vă din acest sistem şi ieşiţi în stradă! Trebuie să ne apărăm dreptul la viaţă, nu vă mai bateţi joc de vieţile voastre!

Putem schimba acest plan dacă reacţionăm, nu vor avea curajul să ne împuşte în piaţa publică pentru că astfel s-ar nărui într-o clipă mitul pe care l-au construit cu minuţiozitate zeci de ani, acela că suntem liberi. Probabil ne vor ameninţa, ne vor hărţui, ne vor amenda, ne vor îmbrânci, vor încerca să ne intimideze, apoi să ne agite şi să ne provoace pentru a deveni violenţi şi a ne transformă pentru opinia publică în huligani şi a găsi o justificare să ne bată şi să ne aresteze ca în Ucraina, pe motiv că apără democraţia de anarhişti.

Trebuie să fim tari, să nu cedăm şi să protestăm paşnic, iar lumea ni se va alătura pe măsură ce abuzurile se vor înmulţi, pentru că oamenii se vor convinge că nu sunt  liberi, că libertatea noastră este pură iluzie. E singura şansă. Trebuie să luptăm pentru a oferi un viitor copiilor noştri şi un viitor acestei planete. E nevoie de fiecare dintre noi, fiecare în parte e la fel de important, nu vă mai spuneţi că sunteţi prea mici şi nu aveţi nicio putere pentru a vă lupta cu sistemul. Dacă aţi renunţa la prostia asta şi aţi avea încredere în voi, mâine am fi 1 milion de oameni în stradă.

Dumnezeu să vă lumineze!

Autor: Mihai

Sursa: Initiative Pentru Romania

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Problemele semnalate sunt reale, solutiile, nu! Solutia o va oferi Fiul lui Dumnezeu la intoarcerea Sa. Pana atunci toate profetiile biblice stravechi se vor implini: un guvern mondial, un dictator mondial, o singura religie, o populatie de sclavi cipata! Nu exista solutii umane!

  • Frumos articol, dar din pacate oamenii vor iesi in strada doar cand vor dori asta cei ce ii conduc (vezi ’89, sau mai bine zis ce a urmat dupa ’89).
    Intrebarea e: cu ce am inlocui ceea ce traim/avem acum? Care e alternativa?

  • totul e din cauza banilor prieteni, cum se spune banu-o ochiul dracului…de acolo pleaca toate problemele, saracia, razboaiele…si mai ales lacomia. asta face sistemul. profita de lacomia fraierului…dezbina si cucereste cum era dictonul romanilor, asta se intampla peste tot, de-aia nu mai e omenie.