Se pare că în viitor vom avea de-a face doar cu un singur fel de „ism”- Individualismul– iar influenta sa va fi nesfârșită. Cât privește religia- va apune, căsătoria- va fi amânată, ideologiile- vor fi respinse, patriotismul- va fi abandonat, străinii- nu vor mai prezenta încredere. Iarba, Facebook și fotografiile gen „selfie” vor rezista- iar cea mai puternică dintre cele două va fi probabil Facebook.
Aceasta este semnificația a ceea ce industria sondajelor ne tot spune referitor la actuala generație de americani, așa-zisa generație “milenară”. (Ca să fiu în totalitate sincer, nu fac parte din această generație, având în vedere că m-am născut în penultimul an al Generației X.) Un nou sondaj realizat de Pew, care cuprinde ultimele informații culese din rândul tinerilor adulți, descrie o generație care manifestă o atitudine liberală din punct de vedere social când vine vorba de imigrație și marijuana, căsătoriile între parteneri de același sex, insa neimplicându-se în niciun partid politic, refractară la ideea de căsătorie și mult mai religioasă decât precedentele generații, neidentificându-se cu ideea de patriotism și manifestând o lipsă încredere în semenii săi.
Dacă e să folosim termeni politici, milenarii sunt liberali la suprafață, de aceea raportul Pew a suscitat o serie de dezbateri în jurul întrebării dacă vor avea vreo influență pe termen scurt la alegeri (nu, pentru că de fapt Generația X este cea care vizează pozițiile de influență în acest moment), dacă vor duce dezbaterile noastre politice înspre stânga pe termen lung (probabil, pentru că intențiile de vot ale tinerilor tind să persiste de-a lungul vieții), dacă acest studiu îi oferă Partidului Democrat un avantaj în viitor (nu se pune problema, deoarece alianțele politice se adaptează și se distrug în moduri neașteptate.)
Însă, scepticismul milenarilor în ceea ce privește partidele politice, programele politice și oamenii este mult mai profund decât apartenența lor la o anumita ideologie. Implicarea lor in actiuni de stânga este plină de pasiune doar pentru anumite probleme, însă se estompează semnificativ când e vorba de alte subiecte. Numitorul comun este individualismul, nu politicile de stânga: astfel se explică atât optimismul personal cât și neîncrederea socială, pasiunea pentru cauze de genul căsătoriilor homosexuale și scăderea interesului față de cruciade colective pe teme de mediu, chiar și afilierea religioasă s-a estompat, cu toate astea, încrederea personală este raspandita printre acestia.
Așadar, cea mai interesantă întrebare referitoare la milenari nu este dacă vor vota sau nu cu toții pentru Partidul Democrat atunci când Chelsea va candida la președinție. Adevărata întrebare este dacă acest nivel de individualism- postpatriotic, postfamilial, neafiliat- este sustenabil cu adevărat de-a lungul vieții și dacă poate deveni o dominantă în cultura unui mod de viață.
Se poate răspunde afirmativ la această întrebare cu optimism sau pesimism- cu optimismul unui libertarian care vede un astfel de individualism ca fiind o eliberare de orice formă de opresiune sau control, sau cu pesimismul unui comuniatarian care vede izolare socială, atomizare și nefericire la orizont.
De asemenea, se poate raspunde și negativ, argumentând că nu se poate îngropa pentru totdeauna dorința umană de a aparține unei comunități și de a fi condus de o autoritate- caz în care cea mai importantă întrebare care se pune într-o epocă a individualismului ar putea fi ce fel de supunere prevestește.
Acesta a fost subiectul adus în discuție în 1953 în cartea lui Robert Nisbet “În căutarea comunității”, probabil cea mai importantă lucrare a sociologiei conservatoare a secolului al XX-lea. (Eu am scris prefața atunci când a fost reeditată.) Încercând să explice aparența întunecată a totalitarismului modern, Nisbet a punctat faptul că exact emanciparea individului în modernitate- de la clan, biserică și ghildă- a făcut posibilă apariția fascismului și a comunismului.
În absența crescândă a formelor locale și personale de solidaritate și comunitate, a sugerat Nisbet, oamenii erau atrași în mod natural de mișcările populare, cultul personalității, fantezii naționaliste. Evoluția individualismului, așadar, a produs în cele din urmă și propriile antiteze- conformismul, supunerea și controlul.
Nu este nevoie să întrevedem o reînviere a fascismului sau comunismului (eu cu siguranță nu le întrevăd), pentru a ne da seama de relevanța pe care o are acest argument pentru viitorul nostru individualist. Trebuie doar să privim locul în care milenarii- și într-adevăr, noi toți- cautăm în mod clar noi forme de comunitate în ziua de azi.
Acel loc este regatul online-ului, care oferă o varietate fascinantă a temei abordate de Nisbet. După cum predică și modernitatea, acel loc promite emancipare și oferă noi forme de comunitate care transcend particularul și localul. Însă are propriul său preț, adică renunțarea la viața privată, ceva ce tiraniile din trecut nici nu visau să le răpească supușilor.
Această renunțare se poate dovedi a fi periculoasă. Cu toate astea, se merită să amintim faptul că argumentele vagi ale totalitaristului de astăzi nu provin de obicei de la demagogi politici. Ele provin de la entuziaștii Panopticon online, lumea virtuală în care nu vor exista bariere de transparenta.
Un astfel de viitor nu se poate evita. Însă, după cum afirmă Nisbet, iar actuala generație de americani ar trebui să ia totuși aminte, nu se poate supraviețui doar prin prisma individualismului.
Autor: Ross Douthat
Sursa: New York Times
Traducerea: Alina Stredie
Adauga comentariu