De obicei, atunci când ne raportăm la trecut devenim nostalgici. Și prin comparație considerăm că prezentul a întrerupt marșul triumfal al strămoșilor noștri. Însă, la o privire mai atentă constatăm că există un liant care face legătura insesizabil ca un arc peste timp. Trecutul și prezentul sunt doar două fețe ale aceluiași FALIMENT MORAL de care țara aceasta nu a dus lipsă niciodată! Un faliment la care au avut „abonament permanent” intelectuali, clerici de rang înalt sau exponenții „lumii bune”…
Numai că lipsa asumării istoriei, ocultarea episoadelor neonorabile din viaţa unor personalităţi ori instituţii naţionale şi reacţiile de respingere a oricărui demers critic, riscă să imprime în subconștientul nostru o falsă imagine despre o Românie care a pășit triumfal pe ritm de marș… funebru!
Un astfel de episod s-a petrecut în 1916. Un ministru celebru era Alecu Constantinescu-Porcu (poreclit așa pentru lipsa sa de scrupule!!!). În primul război mondial, în timp ce Bucureștiul era în situația de a fi ocupat iar populația refugiată se afla într-o gravă criză, s-a petrecut un scenariu cu nimic mai diferit față de filmul care se derulează sub ochii noștri. Fiind doar un alt episod din telenovela ipocriziei politicianiste!
„ Pe când tinerii recrutabili – până și copiii de 10-12 ani- erau transportați pe jos în Moldova și mureau pe capete de-a lungul șoselelor, de foame, de frig și de molimă, căci nu se găseau vagoane, Alecu Constantinescu-Porcu, ministru al agriculturii, încărca și transporta la Iași 17 vagoane îmbâcsite cu tot ce avea în casă: butoaie goale, putini cu murături, până și lemne de foc. Brătienii au expediat șapte vagoane încărcate cu butoaie de vin. Nu erau vagoane sau erau reținute pentru ficușii doamnei Bibicescu (de la Banca Națională) sau butoaiele guvernamentalilor. (din jurnalul lui C-tin Argetoianu)
După cum este lesne de apreciat, fiecare epocă are „Porcii” ei. Diferența constă în faptul că prezentul pare a fi mai populat cu asemenea creaturi… ”Porci” și „doamne Bibicescu” pe care îi identificăm din belșug…Și care ne încurcă la fiecare pas!
Așa cum constata recent un intelectual marcant care demasca o actuală doamnă Bibicescu care „lasă impresia că e pe Titanic şi cere un pahar cu şampanie“. Fiind o formă elegantă de a caracteriza un tradițional cinism pe care îl putem ghici în comportamentul și atitudinile politicienilor noștri. Zâmbindu-ne macabru din spatele paharului în care se ascunde toată mizeria lor! Cert este că până la scufundare ei rămân cu șampania, iar noi cu suferința! Echitabilă situație, nu-i așa!?
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Adauga comentariu