După ce un preşedinte de bancă a aruncat în eter că nici n-ar trebui să se discute despre economie în România dacă nu se pleacă de la premisa obţinerii unei creşteri economice de minimum 5% anual, au apărut în spaţiul public mulţi care au considerat că au ceva de spus în legătură cu problema. S-a supralicitat până în punctul în care s-a susţinut că, având în vedere rămânerea istorică în urmă a României în plan economic, ar fi nimerit ca obiectivul obţinerii a 5 % anual creştere economică să fie inclus în Constituţie şi guvernul care nu atinge obiectivul să fie obligat să se retragă. De departe cea mai consistentă replică la euforia cu pricina a fost dată de profesorul Socol de la ASE, consilier al premierului, sub formula „5% şi luna de pe cer!”, prin simpla plasare a rătăcitoarei inconsistenţe a unei asemenea creşteri economice în corelaţie cu potenţialul de creştere economică al României actuale care vegetează între 1,6% şi 2 % anual.
Însuşi dl Isărescu a simţit nevoia să intervină şi, în mod normal, intervenţia sa ar trebui să pună capăt discuţiei căci a aruncat mărul otrăvit în sacul cu fructe. Ar fi bine, a spus dl Isărescu, să se poată obţine vreo 4% creştere economică anual, dar cu condiţia păstrării fiecăruia din ceilalţi principali parametri economici (inflaţia, deficitul bugetar şi deficitul de cont curent extern) la 2%. Si – a avut dl Isărescu grijă să adauge – dacă această condiţie nu este îndeplinită, atunci mai bine să nu se realizeze o creştere economică mai rapidă decât să se piardă echilibrul celorlalţi parametri! Cu alte cuvinte, în spiritul abordărilor din practica ultimilor ani, ceea ce a constituit în concepţia dlui Isărescu aşa-numita „stabilitate macroeconomică” este esenţială şi, ca atare, trebuie păstrată chiar cu preţul unei creşteri economice slabe, o cotă de 2% pe toată linia (inflaţie, deficit bugetar, deficit de cont curent extern şi creştere economică) fiind dezirabilă şi deci de urmărit.
Aceasta e varianta considerată preferabilă de dl Isărescu pentru România. Într-un fel domnia sa pune punctul pe i. În situaţia dramatică în care a ajuns România, o creştere economică mai alertă nu ar mai putea fi dobândită decât prin ruperea echilibrelor de altfel fragile pe care le experimentează, în timp ce, indiferent dacă faptul este recunoscut sau nu, menţinerea actualelor echilibre înseamnă căluş pentru creşterea economică şi eventuale perspective de dezvoltare.
Este cert că, în actuala configuraţie structurală a economiei din România, asumarea unei creşteri economice anuale de 5% ar echivala cu aducerea în ogradă a lunii de pe cer, dar a transforma „macrostabilitatea” într-un obiectiv strategic (şi nu conjunctural sau pasager) înseamnă a-ţi propune laţul de hingher pe gâtul propriu pentru totdeauna.(va urma)
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Jurnalul.ro
Adauga comentariu