Politică

Ilie Serbanescu: Diversiuni pe tema gazelor de şist

Într-o emisiune televizată, prim-ministrul Ponta a spus, pentru a-l cita cât mai exact, că este de acord cu exploatarea gazelor de şist dacă explorările în curs de derulare dovedesc existenţa acestora şi sunt respectate “standardele europene de mediu”, adăugând fără ezitări argumentul că doreşte independenţa energetică a ţării şi să nu se mai importe gaze ruseşti scumpe. Problemele de mediu au fost expediate cu afirmaţia că deocamdată se fac doar explorări, iar problema economică a fost pur şi simplu ignorată. Dl Ponta nu a spus mai multe, dar rareori mi-a fost dat să aud atâtea diversiuni aglomerate într-o atât de scurtă perioadă de timp!

1. Contractele încheiate cu Chevron pentru perimetrele din zona Bârlad şi din zona litoralului sudic sunt contracte tip care, după cum le arată şi numele, sunt de explorare, dezvoltare şi exploatare. Aşa că, dacă Chevron obţine avizele pentru contractele încheiate şi descoperă, indiferent după câţi ani, gaze de şist valorificabile în zonele respective, trece la exploatarea lor fără alte avize speciale.

2. Aceleaşi contracte sunt contracte de redevenţă. Statul român se alege cu o redevenţă în bani (nu discutăm aici nivelul acesteia şi alte aspecte conexe), dar nu cu gaze! Dacă va dori să folosească gazele exploatate de Chevron, România va trebui să le cumpere de la Chevron. Cum s-ar spune, să-şi cumpere propriile gaze!

3. Fiind vorba de gaze exploatate de la mari adâncimi, preţul va fi deosebit de ridicat, oricum mai ridicat decât cel al gazelor zise “convenţionale” ce vin în zonă din Rusia.

4. Admiţând însă că preţul ar fi totuşi mai mic decât cel al gazelor din Rusia, să fi uitat dl Ponta că România este în UE şi că vrea ca aceasta să fie în continuare în UE?! La data la care vor ajunge să fie exploatate, gazele din România, potrivit liberalizării preţurilor în energie impusă de la Bruxelles şi asumată integral de prim-ministrul Ponta, vor fi livrate pe piaţă la nivelul preţului gazelor importate din Rusia şi, în cazul în care vor fi exploatate cu costuri mai mici, Chevron va încasa renta diferenţială. Atenţie, Chevron în calitate de producător şi nu statul român în calitate de proprietar al resurselor sau poporul român în calitate de consumator!!! Românii vor cumpăra tot scump şi nu cumva mai ieftin!

5. Si apoi, să fi uitat dl Ponta tocmai ceea ce a semnat şi anume că, potrivit aceloraşi reglementări impuse de la Bruxelles, producătorii pot în mod liber să exporte gazele exploatate fără a fi obligaţi cu nimic să le destineze consumului din România. Aşa cum şi OMV poate exporta acum în mod liber gazele româneşti exploatate aici. Că n-a făcut-o până acum este doar pentru faptul că nu a avut pe unde! A uitat însă dl Ponta că tocmai dânsul a avizat adaptarea urgentă a conductei Arad-Szeged spre a permite nu numai importuri, dar şi exporturi de gaze?! Cum vrea dl Ponta să asigure independenţa energetică faţă de Rusia cu gaze a căror exploatare şi livrare n-o controlează?! De ce această jalnică diversiune?! Aceasta merită milioane de români care au votat USL?!

Autor: Ilie Serbanescu
sursA: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Felicitari pentru articolul documentat!
    Noi romanii din Romania nu vom permite nici explorara si nici exploatarea gazelor de sist!

  • Apreciez valoarea articolului extrem de interesant.In completarea acestui articol va prezint o copie dintr-o publicatie locala reveritor la tema articolului;Guvernul Ponta a emis un act normativ, cu dedicatie pentru vasluieni. Totul a pornit la cele 14 hotãrâri de consilii locale din judet, prin care se interzicea explorarea sau exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunelor respective. Oricât s-au strãduit juristii din Guvern sã ignore aceste hotãrâri, într-un final au realizat cã acestea stau în picioare, iar Chevronul ar putea fi pus în imposibilitatea de a demara lucrãrile în judetul Vaslui. În aceste conditii, s-a gãsit solutia: ieri a fost publicatã în Monitorul Oficial o modificare a O.U. 85/2011 prin care autoritãtile locale sunt lãsate fãrã posibilitatea de a decide asupra unor asemenea actiuni, din sfera prospectiunii gazelor de sist. Altfel spus, toate hotãrârile care interziceau explorarea sau exploatarea gazelor de sist nu mai au nicio valoare! Practic, Guvernul Ponta invitã Chevronul în judetul Vaslui, ignorând vointa vasluienilor!

    Suspect de silentios, Guvernul Ponta încearcã sã gãseascã tot felul de solutii de încadrare în limitele legistatiei românesti a explorãrii/exploatãrii gazelor de sist, desi, nu cu mult timp în urmã, USL-istii strigau în cor “NU gazelor de sist”. Au început prin modificarea Ordonantei de Urgentã 85/2011 (datã pentru modifiarea Legii 50/1991, privind autorizarea lucrãrilor de constructii), inserând în respectiva ordonantã, cel putin un alineat otrãvit. Prin noul alineat 6, de la articolul 4, Guvernul stabileste o exceptie, prin care ia, practic, puterea autoritãtii locale în materie de constructii si o dã unei autoritãti competente, care va fi stabilitã într-o lege specialã. Mai simplu spus, Guvernul a vrut sã dea un regim separat, special, pentru tot ceea ce tine de prospectiuni, de studii geotehnice si prospectiuni geologice, dar si – atentie! – deschiderea exploatãrilor de gaze si petrol, pe teritoriul României. Cum în România, la momentul de fatã, nu existã o lege specialã pentru exploatarea gazelor de sist sau activitãti din aceeasi sferã, fãrã îndoialã, ei i se pregãteste astfel terenul pentru oficializare. Primul pas a fost fãcut: prin modificãrile Ordonantei 85 din 2011, publicate acum în Monitorul Oficial, autoritãtile locale sunt lãsate fãrã posibilitatea de a decide asupra unor asemenea actiuni, din sfera prospectiunii gazelor de sist, eventual, deschiderea de exploatãri de gaze de sist. Nu mai este, din acest moment, niciun dubiu, ca acele hotãrâri de Consilii Locale, ale comunelor vasluiene, dârze împotriva explorãrii gazelor de sist, rãmân fãrã nicio valoare, de vreme ce, prezentul act normativ, aratã limpede cã puterea de decizie în acest caz va apatine exclusiv unei autoritãti competente, desemnate printr-o lege specialã. Spun suficient de clar, dar si suficient de sfidãtor, noile modificãri: actul emis de autoritatea compententã va tine loc de orice autorizatie de constructie, emisã, clasic, de autoritãtile locale, în baza Legii 50/1991 (legea privind autorizarea executãrii în constructii).Deci se poate vedea cum Guvernul Ponta ignora total vointa vasluienilor.Va multumesc.Post Binecuvantat.

  • Problema este ca intram intr-un impas decizional si mai ales de optiuni de vot incat …. oricat de lamentam vedem ca sensul este unic. Acum cateva zile ma tot gandeam oare de ce nu se poate face un pol de specialisti, nici nu stiu daca sa ne mai gandim la politicieni (teapa cu USL-ul), un pol de opinie,… si nu am gasit un reaspuns logic. Decand domnul Serbanescu atrage atentia si nimic. Nu stiu daca va mai aduceti aminte ce am discutat cand am plecat de la dezbaterea de la Antena 3, de prin 2009, parca. Pe tema titlurilor de stat si eu sustineam, din partea sinidcatelor, ca daca nu au bani de salarii sa dea echivalenta in titluri de stat,….., macar sa ne ramana tara noua daca tot va da faliment. In campanie domnul Cojocaru a propus o tema mai mult de cat interesanta. Iata ca acuma, in cazul Oltchim-ului daca am fi avut acces si se punea pe picioare ideea domnului Cojocaru,…., puteam “acorda noi ajutorul de stat” daca ar fi cat de cat speranta refacerii…. maionezei la combinat. Am participat le selectia pentru CA-ul de la Nuclearelectrica si tare imi este teama ca am spus o prostie care s-ar putea sa ma elimine dintre cei 5 alesi: am propus sa facem macar o subscritie publica de 10 % la populatie. Dupa ce am plecat mi-am dat seama ca m-am eliminat singur…… DECI HAIDETI SA NE ADUNAM MAI DES SA POLARIZAM OPINIA PUBLICA,……, PANA NU SE VA DUCE DE RAPA SI …. AMORTISMENTELE DIN SISTEMUL ENERGETIC. Macar sa incepem cu un club, o masa rotunda,….., sa atargem banul populatiei in mod onest si sa-l gestionam pentru populatie.

  • Am anticipat cu destulă vreme în urmă că Pontănacul are toate datele să îl egaleze în ticăloşie pe Băse, ba să-l şi întreacă. Depăşind deja tâmpeniile comise în patru ani de Boc, râzgâiatul produce deja reacţii vomitive ce vor deveni, cât (mai) de curând, un brânci ferm spre haznaua istoriei, alături de toţi ceilalţi borfaşi postdecembrişti. Nu mai căutaţi răspunsuri în altă parte!