Politică

„Igiena, anatomia și fiziologia omului”? Nu! Educație sexuală…

1430806473a2f3d505Abia trecuse tărăboiul cu scoaterea icoanelor și a Religiei din școală și a apărut altul: introducerea educației sexuale în școală, începând de la grădință. Pe mai multe posturi de televiziune s-au înghesuit tot felul de indivizi, alături de persoane cu funcții politice și administrative și au „dezbătut” această problemă. Ascultându-i, aveai impresia că învățământul românesc a ajuns o stână fără câini și fără stăpâni și fiecare umblă prin el, ca Vodă prin lobodă!

De un sfert de veac încoace se fac tot felul de experiențe în învățământ, iar bieții copii sunt adevărați cobai. S-au schimbat nenumărați miniștri ai învățământului și fiecare a vrut să rămână în istorie. Pentru aceasta, fiecare a modificat ceva în învățământ. Fiecare s-a socotit mai interesant, dacă a apelat la exemplu unui sistem de învățământ străin: francez, belgian, german. Aproape în fiecare an s-a pus problema schimbării programei, manualelor, introducerii sau scoaterii unor materii, unor examene.

Din păcate, nu am auzit pe unul singur spunând că vrea să revină la învățământul tradițional românesc, așa cum l-a ctitorit Spiru Haret, la acel învățământ care a scos o elită de intelectuali români de talie internațională. Din 1960 sunt în învățământ: ca elev, ca student, iar de douăzeci și cinci de ani ca profesor. Cred că sunt în măsură să fac o comparație: învățământul de dinainte de 1989, cu toate păcatele lui privind îndoctrinarea, se caracteriza prin seriozitate și disciplină. Altfel spus, se învăța carte. După 1989, am avut senzația, de la un an la altul, că învățământul merge în picaj, că nivelul de învățământ scade treptat, de la un an la altul. Parcă cineva a avut tot interesul să se deterioreze și această instituție sfântă a neamului: Școala. Parcă cineva a avut tot interesul să se ajungă la ceea ce numea Domnul Acad. Răzvan Theodorescu: mitocanizarea României.

Mai rămânea o redută: sufletul curat al copiilor. Și acesta trebuia distrus. Am învățat, când eram elev, discipline clare, bine definite, precum Igiena, Anatomia și fiziologia omului. Aici ni se prezenta corpul omenesc cu toate organele și funcțiile lor, eram învățați cum să ne îngrijim corpul și să-l ferim de boli și microbi de tot felul. Nu se insista asupra unui anumit organ sau asupra unei anumite funcții. În cazul de față, e cu totul altceva. Copilului, începând de la grădiniță, i se atrage atenția, este ajutat să conștientizeze difereța dintre sexe, funcțiile și modalitatea de folosire a unor organe. Aceasta nu-l determină pe copil să se protejeze, să se ferească de ceea ce ar putea să-i aducă boli, urmări nefaste pentru toată viața, ci el este învățat cum să folosească anumite organe și funcții. Lucrul acesta îi trezește curiozitatea și dacă nu în ziua în care i se predă o asemenea lecție, cu siguranță că în următoarele va încerca să experimenteze ceea ce a învățat.

În această situație nu e de mirare că într-o zi, la o școală unde predam, o învățătoare a găsit un băiețeș și o fetiță de clasa I-a sau a II – a, goi pușcă, tăvălindu-se îmbrățișați pe sub bănci. Au motivat că așa au văzut pe părinți făcând și așa au văzut și la televizor. Dacă li s-ar mai fi predat o lecție de educație sexuală, tacâmul era complet. Mai trebuie să ne mai mirăm în această situație că pruncii noștri își încep viața sexuală de la zece-doisprezece ani, că fetițe de aceeași vârstă devin gravide, că eleve trăiesc în concubinaj cu colegi sau cu adulți din afara școlii?

Eram la un liceu, când, în cancelarie a intrat o profesoară iradiind de fericire. A izbucnit, abia stăpânindu-și bucuria: „- Vin de la clasa a…. Le făcui prima lecție de educație sexuală. Fură numai ochi și urechi. Se auzea musca-n tavan. La sfârșit îi întrebai: – Înțeleserăți, copii?” Izbucniră-n cor: „ – Daaaa!”. „ – Atunci, la treabăăă!!”

Începerea vieții sexuale la vârste fragede, relațiile sexuale de dinainte de căsătorie, subminează instituția familiei, dragostea nu mai este adevărata legătură dintre soți, iar familia se destramă cu ușurință. În tradiția românească familia a fost o instituție la mare cinste și ea a fost guvernată de reguli foarte clare și stricte privind comportamentul soților, al copiilor și tinerilor. Până în ultimii ani nu s-a pus problema educației sexuale și familia românească a avut numeroși copii, uneori chiar mai mult de zece. În ciuda mortalității infantile mari, datorată în primul rând lipsei asistenței medicale, familia a supraviețuit și la fel a supraviețuit și neamul românesc în istorie.

Biserica a făcut întotdeauna educație sexuală crdincioșilor ei, indiferent de vârstă. Le-a vorbit de feciorie, de abstinență, de pericolul păcatului desfrânării, de posibilitatea reabilitării celui căzut în păcat. A dat-o pe Sfânta Fecioară Maria ca model de sfințenie, puritate și feciorie, pe multe alte sfinte. A dat ca exemple pe cele căzute în păcat, de genul Sfintei Maria Magdalena sau a Sfintei Maria Egipteanca, care, prin abstinență, prin post și rugăciune, prin cărință și Spovedanie, nu numai că s-au ridicat din mocirla păcatului, dar au ajuns sfinte în împărăția lui Dumnezeu. Biserica a dat omului perspectiva eternității, educația sexuală îi dă perspectiva clipei, a plăcerii de moment.

Desigur, problema implică multe aspecte, care se pot dezvolta pe larg. Mă întreb, totuși, pe lângă aceste „moașe” ale învățământului românesc, de ce nu apar și cei care să propună, spre exemplu, o educație patriotică. Poate n-am mai auzi pe atâția spunând, că vor să-și părăsească țara, sau că le este rușine că sunt români!

Autor: Al. Stănciulescu-Bârda

Sursa: Napoca News

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • off-topic:
    A aparut ieri un articol pe Saccsiv in legatura cu “Agenda 2030” si am facut un comentariu acolo pe care am sa-l postez integral si aici. Cred ca sunt anumite lucruri pe care multi oameni nu le cunosc si ar fi bine sa afle de ele.
    Articol:
    https://saccsiv.wordpress.com/2015/10/12/agenda-2030-lumea-antihristului/

    Comentariu:
    “O zic de ani de zile, dar trebuie repetat si pentru cei mai incepatori: NOUA ORDINE MONDIALA va fi de stanga. Socialista, sa-i zicem, chiar daca n-o vor numi astfel. Un comunism pentru mase, la varf insa fiind fix cine trebuie.”

    “Agenda” asta nu e noua de loc, echiar foarte veche. Bineinteles ca un sistem TOTALITAR nu poate sa fie decat 100% COMUNIST. Dupa cum spunea si Vladimir Ilici Ulianov(Lenin):
    – THE GOAL OF SOCIALISM IS COMMUNISM!

    Cartea “The Naked Communist” (1958) de W. Cleon Skousen descrie cum stau mai exact lucrurile cu comunismul si mai ales “planul modern” al comunistilor care a inceput sa fie implementat din 1953 si contine 45 de pasi. (cap 12, “The Future Task – Current Communist Goals” p.260)

    ——————>
    (atentie la cele scrise cu majuscule)
    1. U.S. acceptance of coexistence as the only alternative to atomic war.

    2. U.S. willingness to capitulate in preference to engaging in atomic war.

    3. Develop the illusion that total disarmament by the United States would be a demonstration of moral strength.

    4. PERMIT FREE TRADE BETWEEN ALL NATIONS regardless of Communist affiliation and regardless of whether or not items could be used for war.

    5. Extension of long-term loans to Russia and Soviet Satellites.

    6. Provide American aid to all nations regardless of Communist domination.

    7. Grant recognition of Red China. Admission of Red China to the U.N.

    8. Set up East and West Germany as separate states in spite of Khrushchev’s promise in 1955 to settle the Germany question by free elections under supervision of the U.N.

    9. Prolong the conferences to ban atomic tests because the U.S. has agreed to suspend tests as long as negotiations are in progress.

    10. Allow all Soviet satellites individual representation in the U.N.

    11. PROMOTE THE U.N. AS THE ONLY HOPE FOR MANKIND. IF ITS CHARTER IS REWRITTEN, DEMAND THAT IT BE SET UP AS ONE-WORLD GOVERNMENT WITH ITS OWN INDEPENDENT ARMED FORCES. (Some Communist leaders believe the world can be taken over as easily by the U.N. as by Moscow. Sometimes these two centers compete with each other as they are now doing in the Congo.)

    12. RESIST ANY ATTEMPT TO OUTLAW THE COMMUNIST PARTY.

    13. Do away with all loyalty oaths.

    14. Continue giving Russia access to the U.S. Patent office.

    15. CAPTURE ONE OR BOTH OF THE POLITICAL PARTIES in the United States.

    16. USE TECHNICAL DECISIONS OF THE COURTS TO WEAKEN BASIC american INSTITUTIONS BY CLAIMING THEIR ACTIVITIES VIOLATE CIVIL RIGHTS.

    17. GET CONTROL OF THE SCHOOLS. USE THEM AS TRANSMISSION BELTS FOR SOCIALISM AND CURRENT COMMUNIST PROPAGANDA. SOFTEN THE CURRICULUM. GET CONTROL OF TEACHERS’ ASSOCIATIONS. PUT THE PARTY LINE IN TEXTBOOKS.

    18. Gain control of all student newspapers.

    19. Use student riots to foment public protests against programs or organizations which are under Communist attack.

    20. INFILTRATE THE PRESS. GET CONTROL OF BOOK-REVIEW ASSIGNMENTS, EDITORIAL WRITING, AND POLICY-MAKING POSITIONS.

    21. GAIN CONTROL OF KEY POSITIONS IN RADIO, TV AND MOTION PICTURES.

    22. Continue discrediting American culture by DEGRADING ALL FORMS OF ARTISTIC EXPRESSION. An American Communist cell was told to “ELIMINATE ALL GOOD SCULPTURE FROM PARKS AND BUILDINGS, SUBSTITUTE SHAPELESS, AWKWARD AND MEANINGLESS FORMS.”

    23. CONTROL ART CRITICS AND DIRECTORS OF ART MUSEUMS. “OUR PLAN IS TO PROMOTE UGLINESS, REPULSIVE MEANINGLESS ART.”

    24. ELIMINATE ALL LAWS GOVERNING OBSCENITY BY CALLING THEM “CENSORSHIP” AND A VIOLATION OF FREE SPEECH AND FREE PRESS.

    25. BREAK DOWN CULTURAL STANDARDS OF MORALITY BY PROMOTING PORNOGRAPHY AND OBSCENITY IN BOOKS, MAGAZINES, MOTION PICTURES, RADIO AND TV.

    26. PRESENT HOMOSEXUALITY, DEGENERACY AND PROMISCUITY AS “NORMAL, NATURAL, AND HEALTHY.”

    27. INFILTRATE THE CHURCHES AND REPLACE REVEALED RELIGION WITH “SOCIAL” RELIGION. DISCREDIT THE BIBLE AND EMPHASIZE THE NEED FOR INTELLECTUAL MATURITY WHICH DOES NOT NEED A “RELIGIOUS CRUTCH.”

    28. ELIMINATE PRAYER OR ANY PHASE OF RELIGIOUS EXPRESSION IN THE SCHOOLS ON THE GROUND THAT IT VIOLATES THE PRINCIPLE OF “SEPARATION OF CHURCH AND STATE.”

    29. Discredit the American Constitution by calling it inadequate, old fashioned, out of step with modern needs, a hindrance to cooperation between nations on a world-wide basis.

    30. Discredit the American founding fathers. Present them as selfish aristocrats who had no concern for the “common man.”

    31. Belittle all forms of American culture and discourage the teaching of American history on the ground that it was only a minor part of “the big picture.” Give more emphasis to Russian history since the Communists took over.

    32. SUPPORT ANY SOCIALIST MOVEMENT TO GIVE CENTRALIZED CONTROL OVER ANY PART OF THE CULTURE, EDUCATION, SOCIAL AGENCIES, WELFARE PROGRAMS, MENTAL HEALTH CLINICS, ETC.

    33. Eliminate all laws or procedures which interfere with the operation of the Communist apparatus.

    34. Eliminate the House Committee on Un-American Activities.

    35. Discredit and eventually dismantle the FBI.

    36. INFILTRATE AND GAIN CONTROL OF MORE UNIONS.

    37. INFILTRATE AND GAIN CONTROL OF BIG BUSINESS.

    38. TRANSFER SOME OF THE POWERS OF ARREST FROM THE POLICE TO SOCIAL AGENCIES. TREAT ALL BEHAVIORAL PROBLEMS AS PSYCHIATRIC DISORDERS WHICH NO ONE BUT PSYCHIATRISTS CAN UNDERSTAND OR TREAT.

    39. DOMINATE THE PSYCHIATRIC PROFESSION AND USE MENTAL HEALTH LAWS AS A MEANS OF GAINING COERCIVE CONTROL OVER THOSE WHO OPPOSE COMMUNIST GOALS.

    40. DISCREDIT THE FAMILY AS AN INSTITUTION. ENCOURAGE PROMISCUITY AND EASY DIVORCE.

    41. EMPHASIZE THE NEED TO RAISE CHILDREN AWAY FROM THE NEGATIVE INFLUENCE OF PARENTS. ATTRIBUTE PREJUDICES, MENTAL BLOCKS AND RETARDING OF CHILDREN TO SUPPRESSIVE INFLUENCE OF PARENTS.

    42. CREATE THE IMPRESSION THAT VIOLENCE AND INSURRECTION ARE LEGITIMATE ASPECTS OF the American TRADITION; that students and special-interest groups should rise up and use “united force” to solve economic, political or social problems.

    43. OVERTHROW ALL COLONIAL GOVERNMENTS BEFORE NATIVE POPULATIONS ARE READY FOR SELF-GOVERNMENT.

    44. Internationalize the Panama Canal.

    45. Repeal the Connally Reservation so the U.S. cannot prevent the World Court from seizing jurisdiction over domestic problems. GIVE THE WORLD COURT JURISDICTION OVER NATIONS AND INDIVIDUALS ALIKE.

    If the student will read the reports of Congressional hearings together with available books by ex-Communists, he will find all of these Communist objectives described in detail. Furthermore, he will come to understand how many well-meaning citizens have become involved in pushing forward the Communist program without realizing it. They became converted to Communist objectives because they accepted superficial Communist slogans. Soon they were thinking precisely the way the Communists wanted them to think. Let us examine some of these problems at closer range.
    ——————>

    Cartea poate fi descarcata de aici:
    http://www.fileshare.ro/e31969549

    de vazut:
    – AGENDA Grinding America Down
    https://www.youtube.com/watch?v=eQvqZgqB3GE

    – Indoctrinate U. Marxism on Campus
    https://www.youtube.com/watch?v=GdbSP_Ramvs

    – CULTURAL MARXISM: The Corruption of America
    https://www.youtube.com/watch?v=gIdBuK7_g3M

    – Educarea Obedientei
    http://www.dailymotion.com/video/x2d886a_educarea-obedientei_school

    – The War on Kids
    https://www.youtube.com/watch?v=CxS4YRP2m6w

    – Școala secolului XXI. Educația sexuală
    https://www.youtube.com/watch?v=ymnqGYE4GYo

    – La Educación Prohibida
    https://www.youtube.com/watch?v=-1Y9OqSJKCc

    – Modern American School system & American education destroyed children
    https://www.youtube.com/watch?v=dyTaEq35a_w