Analize și opinii Politică

ÎCCJ cere DNA lămuriri privind implicarea SRI în dosarul Microsoft III

Magistraţii instanţei supreme vor trimite o adresă către DNA prin care solicită lămuriri privind implicarea SRI în dosarul Microsoft III, demersul fiind efectuat la cererea avocatului fostului ministru Gabriel Sandu.



La solicitarea avocatului fostului ministru Gabriel Sandu, Dan Chitic, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor trimite către DNA o adresă către SRI prin care se solicită lămuriri privind implicarea SRI în dosarul Microsoft III, în contextul desecretizării protocolului Parchetul General – SRI.

DNA a dispus, în luna septembrie a anului 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului şef al Microsoft România Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft III”. Aceştia sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.

„În condiţiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea inculpaţilor Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, a arătat DNA la acea vreme.

Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, au mai precizat procurorii.

În acest context, Pescariu şi Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Cocoş Dorin şi Sandu Gabriel pentru trafic de influenţă).

„În urma înţelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare”. Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL”, a mai precizat sursa menţionată.

Autor: Mihaela Gidei

Sursa: Mediafax.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cum ar veni: ministrul Sandu Gabriel, prin aprobarea documentatiei de atribuire aferenta procedurii de licitatie deschisa organizata in baza OUG nr. 34/2006 PRIVIND ACHIZITIILE PUBLICE, i-a FAVORIZAT pe Pescariu & Florica & Co…in PROCEDURA DE CASTIGARE A LICITATIEI, OPERATIUNE care a creat un PREJUDICIU in val de…PESTE 51 DE MIL DE EURO. Cat peste?
    Pai, care este implicarea SRI? SEAP in subordinea carui general, agenti secreti se afla si ce interceptari s-au savarsit cu tehnica din dotare, in MICROSOFT III? A AVUT SAU NU A AVUT SRI CUNOSTINTA, INFO, despre INTENTIA DE A SE PREJUDICIA STATUL? Fara sa generalizam, care anume sri-sti, agenti secreti, demnitari, ambasadori, reprezentanti ai parteneriatului strategic? Faptul oricum e consumat, prejudiciul, nerecuperat, PATA NEAGRA pe SRI, ETICHETA DE “CORUPTIE”, MEDIATIZATE in lume. Destine, cariere, vieti distruse. Profund incorect! Strigator la Cer!

  • Si ce s-ar fi intamplat daca ministrul in speta ar fi refuzat sa aprobe DOCUMENTATIA DE ATRIBUIRE ?! IN ACEEASI ORDINE DE IDEI, ce s-ar fi intamplat daca toti demnitarii acestei tari ar fi refuzat sa semneze, aprobe DOCUMENTATII DE GENU’?!
    Am fi avut INVESTITII OBIECTIVE, LOCURI DE MUNCA, CRESTERE ECONOMICA AUTENTICA, PATRIMONIU NATIONAL, RESUSRE MINERALE, NATURALE, UMANE, ZACAMINTE, in PROPRIETATE. FOND NATIONAL SUVERAN DE DEZVOLTARE SI INVESTITII, ca sa nu mai stam cu caciula-n mana LA MILA SPONSORILOR, FINANTARILOR-UE, FINANTARI ONG, proceduri favorabile climatului INFRACTIONAL TRANSFRONTALIER. CRIMA ORGANIZATA. Am mai fi avut familii sanatoase, armonioase. Tara prospera, suverana, independenta, unita, indivizibila, puternica. Un vis frumos!

  • De unde luau banii “pestii” Pescariu si Florica?
    Si in spatele cui i-a manevrat (cine o fi?) – cine era care sa aiba spaga lichida inainte de vanzarea licentelor?
    Ca aici au intervenit “serviciile”, sa-i tina departe de judecata si condemnare pe oamenii lui Bill Gates care este – totusi – Managerul General si beneficiarul en-gros si final al banilor sifonati de la cetatenii Romaniei!

  • SPAGA LICHIDA, CERTA SI EXIGIBILA.
    PROBATORIUL ADMINISTRAT IN CAUZA, ATAT CAT NI S-A PERMIS SA LUAM LA CUNOSTINTA, EVIDENTIAZA FAPTUL CA, IN SPETA, FARA SUPARARE, CORUPTIA CU CONSECINTELE AFERENTE TREBUIE CERCETATA IN OGRADA OAMENILOR LUI BILL GATES. PE ETICHETA SCRIE: AMERICA. DIN FERICIRE, ADEVARUL SCOS LA SUPRAFATA, NE ELIBEREAZA PE TOTI SI PE FIECARE, INDIFERENT DE LOCATIE. MORALA: SA NU SE MAI REPETE, SA SE CORECTEZE, RECUPEREZE, REABILITEZE ACOLO UNDE ESTE DE REABILITAT. IDEAL, DE IMPLEMENTAT, INSTAURAT, LUCRURI MARETE!

  • CORUPTIA INDUSA (IMPLICAREA AMBASADELOR..CONSECINTELE ADERARII LA UE/NATO). Din pacate, aceasta este situatia obiectiva. Priviti fix in ochi contextul geostrategic! Imoral, incorect, ilegal.

  • In concluzii, au decis/savarsit, ministri, denuntatorii de serviciu, serviciile secrete interne… sau externe?

    Pare o HORA HIBRIDA. In stare de putrefactie. Sa ne lecuim bine!