MOTTO: „…Avem o nouă majoritate în Parlament (…) Ce fel de majoritate vom avea încă nu ştim. Deocamdată, noua majoritate nu a făcut nimic. Și-au impus câţiva şefi de comisii, şi-au votat câteva promisiuni populiste din campanie…Dar asta a fost uşor. Vom avea o majoritate care vrea să impună legea majorităţii, indiferent de ce se discută, care va vrea să dovedească că face jocurile în Parlament, care va dori să albească dosarele celor incriminaţi sau vom avea o majoritate matură, care înţelege că România este numai una şi care VA VENI LÂNGĂ PREȘEDINTE PENTRU CA, ÎMPREUNĂ, SĂ GARANTEZE SECURITATEA NAȚIONALĂ, STATUL DE DREPT ȘI ÎMPREUNĂ SĂ DOVEDIM că România este sigură pentru cetăţenii ei şi este o naţiune puternică în corul celorlalte naţiuni?… ” ( Președintele Klaus Iohannis, 17 ianuarie 2017, Declarație de presă, pe la orele 18:30).
Presidente… sunt convinsă că nimeni nu vă mai sfătuiește, ci le faceți pe toate, de la un timp, după mintea dumneavoastră, acea minte la care fac referiri , deloc măgulitoare și din ce în ce mai des următorii și următoarele: NET-ul, presa scrisă și virtuală, televiziunile, bârfa din colțul străzii dar și efervescenta filozofie a cârciumioarelor de cartier.
N-ați vrea să știți, Presidente, ce spun toți ăștia despre IQ-ul dumneavoastră, credeți-mă… mai bine citiți comentariile de pe pagina de Facebook, și vă domoliți incertitudinea existențială… că acolo toată lumea vă iubește și vă consideră un inteligent și un titan!
Dar, Presidente, așa inteligent și titan cum sunteți, ce anume ați dorit dumneavoastră să transmiteți populației, când sub titlul pompos „Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului”, din 28 ianuarie 2019, v-ați aventurat să faceți aceste declarații:
„Să nu uităm că, în numele unui așa-zis ideal suprem, schimbând legi și capturând instituții una câte una, s-a consolidat REGIMUL NAZIST.
Percepția că politicienii, care reprezintă oamenii și interesele lor, au dreptul să calce în picioare adevăruri, să identifice dușmani, să dea vina pentru eșecurile lor pe diferite categorii de cetățeni reprezintă o filosofie toxică(…) ASTĂZI, în tentativa lor nesăbuită de a se salva de justiție și de a-și prezerva puterea, UNII POLITICIENI învinuiesc magistrați, blamează multinaționalele viclene, cum zic ei, și diabolizează Uniunea Europeană, descrisă drept abuzivă și trufașă…După cei arătați acum cu degetul, ar urma alții, apoi alții, și tot așa până când indistincția și căutarea continuă a vinovaților s-ar transforma în pretextul perfect pentru ACAPARAREA STATULUI(…).
Așadar, trecutul este un avertisment mereu actual, iar efortul de a-l înțelege nu este niciodată îndeajuns.Este datoria noastră să prevenim și să anihilăm orice acțiune menită sa destabilizeze pacea și să aducă atingere valorilor europene fundamentale.”
Dumneavoastră, Prezidente, păreați să nu vă-ngroziți deloc, dar deloc de paralela pe care o comiteați între instaurarea regimului nazist și actuala ciufulire binemeritată a multinaționalelor sau necesara demascare a lui Portocală. Nu poate fi decât părerea dumneavoastră, Presidente , așa o gogomănie dezgustătoare, nu poate ea să fi ieșit dintr-o minte mai luminată! ( Eu mereu îmi imaginez cum în creierul dumneavoastră stă un piticuț fără odihnă care se întreabă necontenit, mijndu-și ochii către circumvoluțiunile abia schițate: „DE CE E ( atât de) ÎNTUNERIC NOAPTEA?”)
Și, până la urmă, ce încercați să ne transmiteți aproape zilnic cu astfel de cascadorii oratorice ? Necontenit, din iarna lui 2016 încoace, nu încetați să ne spuneți că ați constatat, cu mare scârbă, că au fost unii în România care au câștigat alegerile și că ăia nu sunt PENELEII!
E nasoală conjunctura, Presidente, nu-i așa? Vedeți, e una dintre acele situații enervante când observați că nu întotdeauna statura contează… că uneori cei doi metri și jumătate, cu căciulă cu tot, nu vă fac nici mai vizibil, nici mai impunător, și nici măcar mai simpatic… iar mai deștept, nici nu e cazul să discutăm…
…………………………………………………………………………….
P.S. Nu știu dacă Iohannis Klaus Werner are obiceiul de a-și roade unghiile de ciudă, în intimitate. Dar aspectul mi se pare irelevant, deoarece, din păcate pentru el, Klaus arată exact ca și cum ar face-o.
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Adauga comentariu