Măsurile de austeritate dure luate de Guvernul Boc, la care s-ar putea să se adauge altele la fel de aspre, vor crea, într-adevăr, mari dureri sociale. Creşterea sărăciei, a şomajului sunt însă efectele, nu cauzele asupra cărora trebuie acţionat, pentru a putea depăşi actuala situaţie critică. Reducerea salariilor bugetarilor, de exemplu, este efectul creşterii lor fără nicio legătură cu posibilitatea de a le putea finanţa permanent. Toată lumea vorbeşte despre drama bugetarilor, care este reală, dar nimeni nu suflă o vorbă despre cei care au creat-o. Dimpotrivă, s-a forţat inversarea valorilor: “Bun a fost Guvernul Tăriceanu că ne-a crescut salariile, rău este Guvernul Boc că ni le taie”, spun oamenii, fără să realizeze cât de departe sunt de adevăr.
Principala cauză a dificultăţilor sociale cu care ne confruntăm este modesta educaţie economică atât a publicului, cât şi a politicienilor. România nu are o masă critică de oameni care să înţeleagă cauzele maladiilor economice şi tra-tamentele adecvate. Avem foarte buni specialişti în economie, dar puţini. Iar, culmea ironiei, nici aceia nu sunt ascultaţi de factorii de de-cizie decât atunci când criza înfige cuţitul până la os. Premierul Boc se hotârâse, la începutul mandatului, să se consulte cu un grup de economişti, dar, după o primă întâlnire, a aban-donat ideea. Când s-a întors din nou cu faţa spre specialişti, răul era deja produs.
Slabele cunoştinţe economice îi împiedică pe mulţi români să se pună în postura de manager: cum aş face eu, dacă aş fi acolo sus. Tot timpul se uită la cei din vârful piramidei ca la ceva venit din Cosmos. Aceia trebuie să aibă soluţii, să le spună, să le facă. Dar, dacă le pui în faţă problema şi trei soluţii alternative, nu sunt în stare să se pună în postura de manager şi să spună pentru care variantă ar opta. Necunoaşterea generează haos în România. Nu întâmplător, în noul proiect Lisabona 2020 al Uniunii Europene, din cele 5 seturi de indicatori care vor fi urmăriţi, 4 au legături indisolubile cu educaţia. România a devenit o ţară de asistaţi social tocmai pentru faptul că politicienii noştri nu ştiu că problemele sărăciei şi şomajului nu se rezolvă cu bani, ci prin educaţie, care le-ar permite oamenilor să obţină slujbe mai bine plătite sau să-şi găsească mai uşor un nou loc de muncă când îl pierd pe cel vechi.
Românilor mai trebuie să li se spună că nu se poate trăi mai bine prin redistribuirea bogăţiei, ci prin muncă. Or, după ’90, deşi tortul economic a crescut, feliile s-au subţiat, pentru că numărul beneficiarilor a sporit mai repede decât tortul. Calitatea vieţii se distruge când, aşa cum se întâmplă în România, cei care produc şi creează locuri de muncă sunt pedepsiţi prin impozite şi taxe, iar cei care nu muncesc sunt recompensaţi prin ajutoare sociale. Dacă nu vom reuşi să descurajăm nemunca, nu vom avea niciodată bani pentru a asigura un trai mai bun, inclusiv celor care au cu adevărat nevoie de sprijin din partea societăţii. Totul depinde de partidele ce se perindă pe la guvernare, care, dacă nu vor reuşi să câştige capital politic şi prin alte mijloace decât prin cumpărare de voturi din bani publici, actualele probleme financiare vor fi floare la ureche faţă de cele care vor veni.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Adauga comentariu