Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Guvernul aplică un tratament discriminatoriu

Gh Ialomiţianu : “Impozitarea prostituţiei trebuie decisă cu Biserica, care nu va fi impozitată”

Legalizarea şi impozitarea prostituţiei ar trebui decisă numai împreună cu Biserica, susţine ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, care apreciază totodată că activităţile economice ale Bisericii nu vor fi impozitate, pentru că statul are obligaţia să susţină activităţile culturale.

În Statele Unite ale Americii:15/12/1791.
Primul amendament – Libertatea de religie
Congresul nu va face nici o lege ce va respecta vreo instituţie religioasă, sau ce va interzice liberul exerciţiu în această problemă, sau care va îngrădi libertatea cuvântului, sau a presei; sau dreptul oamenilor de a se aduna în pace, şi de a petiţiona guvernul pentru a remedia problemele lor.

În România:30/11/2010

Toate bune şi frumoase dar cineva să-l informeze şi pe stimatul domn Gheorghe Ialomiţianu-Ministrul Finanţelor-de existenţa acestui concept, -întrebat de ProTv dacă susţine legalizarea prostituţiei ne oferă urmatorul răspuns:
“Haideţi să facem ceea ce trebuie. Să respectăm anumite instituţii. Nu cred că de dragul banilor la buget trebuie să exagerăm uneori. Aici (impozitarea prostituţiei – n.r.) o decizie trebuie luată împreună cu Biserica ” – Gheorghe Ialomiţeanu

Haideţi să ne uităm la Constituţia României:
Articolul 4-al.2
România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult-Să înţelegem că toate bisericile vor fi consultate, indiferent de ce cult aparţin?Sau stimatul se gândea numai la biserica din care face el parte?-
Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee-ei susţin că toate religiile sunt egale, în timp ce acele religii susţin că a lor e cea mai bună,adevărată,curată,paşnică…-deci e clar cât de serios poţi să fii…de fapt articolul ăsta are şi o eroare logică ţesută în el.

Falsul compromis:
Dacă cineva nu înţelege o dezbatere tinde să creadă că trebuie să fie “corect” cu opiniile implicate, şi să facă un compromis între ele.Dar, una din părţi mai mult ca sigur greşeşte, iar în acest caz pur şi simplu trebuie să suspenzi judecata. Exemplu: Unii spun că soarele răsare în est, alţii spun că soarele răsare în vest; adevărul este undeva la mijloc.

Acest compromis este făcut în numele “echilibrului”, astfel de strategie ar putea funcţiona într-o dezbatere despre care este mai delicioasă :vanilia sau ciocolata, dar nu în treburi cruciale cu implicaţii sociale. “Religia este privită de oamenii obişnuiţi ca adevărată, de filozofi ca falsă, şi de politicieni ca folositoare” – Seneca

sursa: banubada.blogspot.com

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Activitatile economice ale bisericilor trebuiesc impozitate pentru a nu se crea discriminare intre membrii societatii care sunt egali intre ei in fata legii conform Constitutiei Romaniei. Iar preotii ar trebui sa nu primeasca bani de la stat, caci oricum ei traiesc destul de bine pe seama enoriasilor prin taxele ce le percep la nunti, botezuri sau inmormantari. Sau vrem sa cream o noua patura de imbogatiti pe spinarea celor ce muncesc ? Preotii au uitat de mult ce este aceea cumpatare. Ei nu mai respecta demult cele 10 porunci ! Doar naivii se mai duc la biserica sa cumpere lumanari la suprapret ! Preotii nu mai au de demult nicio legatura cu Dumnezeu ! Pentru ei religia este o meserie si o afacere, iar daca sunt afaceristi sa fie tratati ca afaceristi ! Asa e corect !

  • Atât timp, cât omul de rând aude popa în biserică, băgând în rugăciunea către Dumnezeu, pe conducătorii ţării, prostimea va pune în mintea lui lângă sfinţi şi pe aceştia.Deci biserica este valetul de serviciu al guvenanţilor.Păi o impozitare a bisericii, poate însemna un mesaj către prostimea care votează, şi sunt suficienţi, să voteze cu cine trebuie.Adică crede cineva că guvernanţii actuali şi-ar tăia craca singuri ?! Şi nu trebuie uitat, pentru cei ce cunosc micile comunităţi, că locuitorii acestora,în special în mediul rural, nu au timp de socializare decât la slujba de la biserică.Iar în mediul rural, există cele mai mari invidii şi duşmănii între săteni.Acestea sunt racile ale comunismului, care nu s-au vindecat şi nimeni nici nu încearcă să le vindece.Iar popa are tot interesul să rămână lucrurile aşa, în felul acesta putându-i controla mai uşor.Oricine merge într-un sat românesc, poate afla câţi dintre săteni sunt certaţi între ei, sau nu-şi vorbesc de ani de zile.Cel mai tare argument că este aşa, sunt imaginile difuzate la TV, cu ţărani care s-au bătut pentru pământ.Dacă exista vreo frică de Dumnezeu, sau omenie între ei, rezolvau singuri amiabil lucrurile, şi nu ajungeau prin tribunale sau la bătaie.Şi majoritatea celor care se “bat” pe la moaştele vreunui sfânt, cam 90% dintre ei, vin acolo pentru că în viaţa lor mizeră, nu prea socializează cu nimeni, iar aici pot vorbi liber cu alte persoane.Pentru că se uită întotdeasuna, că omul este o fiinţă socială.

  • Ce-ar fi sa invatati limba engleza, sau sa apelati la serviciile unui traducator inainte de a traduce “din burta” si de a denatura sensul unui lucru atat de serios in esenta ca primul amendament? Asta ca sa va mai apropiati macar cu 1% de statutul de jurnalisti (adica sa depasiti primele 10%).

    Primul amendament:
    “Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances”

    Cat despre impozitare… nu vad ce amestec are o instututie “culturala” in deciziile politice si strategiile economice ale tarii.

  • Mizerabililor! Fac ceva pe constitutia si pe gandirea voastra. Fara biserica e vai si amar de noi, ne pierdem posibilitatea de a ne mantui. Romania va ramane o tara pustie. De ce plecati de la premisa ca preotii baga banii in buzunarul personal. Toti banii aia se dau cu chitanta si se duc tot la biserica.
    Lumea s-a formalizat. Merge la biserica numai cand are nunta si botez si o data pe an de paste si nici atunci nu sta la Liturghie. Asa ca dau bani nu de buna voie si pentru ca au grija de biserica ci pentru ca asa s-a obisnuit… Daca credinciosii ar fi cu adevarat credinciosi ar acoperi nevoile bisericii si nu ar exista ‘taxe’ pentru nunti si botezuri…
    Cu toate acestea nu poti sa impozitezi biserica si sa nu mai platesti de la stat. Voi stiti ca sunt sate sarace in care preotul daca ar fi platit dupa parohia de numai cateva familii ar muri de foame. Si atunci ce faci? Lasi satele fara preot si fara biserica pentru ca tu nu poti suporta biserica? :| Voi chiar vreti sa distrugeti totul? :|

Abonează-te la newsletter