Analize și opinii Politică

Guvernaţi cu faţa spre România

“Ocupaţi gările!”: adică instituţiile. USL nu are de ce să lucreze din stradă în momentul în care se află la guvernare. Din stradă sunt siliţi să lucreze pedeliştii care au pierdut guvernarea. Dacă nu a contat votul a opt milioane de cetăţeni, cu atât mai puţin vor conta strigătele câtorva mii, poate zeci de mii, de manifestanţi. Poporul a votat, dar voinţa lui nu a fost respectată. Cu alte cuvinte, România se află în criză de reprezentare. Băsescu nu reprezintă voinţa populară. Dar USL poate încă dovedi că merită şi că e capabilă să o reprezinte. Manifestaţiile de stradă nu îşi au deci rostul. Pentru că deficitul nu e de manifestare a voinţei populare, ci de reprezentare a voinţei populare. Clasa noastră politică nu poate pune în practică nici măcar voinţa populară exprimată până acum, legal, civilizat, prin vot. Nu cred că ar face faţă unei inflaţii de voinţă populară exprimată prin manifestaţii de stradă.

Băsescu a câştigat luptând din interiorul instituţiilor, autohtone (nu pot să le spun „naţionale”, pentru că nu sunt) sau UEuropene şi GEUrmane. Luaţi-i instituţiile, creaţi un surplus de prezenţă instituţională, organizaţi intelectual ofensiva pe plan extern, faceţi propuneri legislative şi luaţi iniţiative guvernamentale benefice pentru români şi pentru România. Nu vă mai luptaţi cu Băsescu, luptaţi-vă cu paradigma lui: instituţională, economică şi mafiotică.

Sunteţi în cetate, chiar dacă tiranul a fugit şi s-a zăvorât în citadelă. Nu vă mai comportaţi ca şi când aţi fi încă dincolo de zidurile cetăţii. Nu mai asediaţi. Gospodăriţi. Şi lăsaţi tiranul şi oamenii lui în colţul lor muced de paing.

România e liberă de Băsescu, chiar dacă palatul Cotroceni încă nu. Guvernaţi cu faţa către România. Arătaţi că sunteţi mai mult decât un braţ ruginit al rotativei guvernamentale. Aplecaţi urechea la idei noi, aveţi curajul să întâlniţi oameni verticali, ieşiţi în întâmpinarea României. Comportaţi-vă ca şi cum România există. Pentru că există, deşi regimul Băsescu a ignorat-o.

sursa: focuriinnoapte.blogspot.ca

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Cum poate guverna Ponta o tara de 20ml de locuitori cand el spune sus si tare cu fiecare ocazie ca el ii reprezinta pe cei 7.4ml care au votat pentru demitere.
    Ce dovada mai buna al retardului politic de care sufera Ponta doriti?
    Cu o astfel de mentalitate bolsevica Romania n-are nici o sansa.
    Nu poti spune ca PM: romani, sunteti cu mine sau impotriva mea.

Abonează-te la newsletter