Politică

„Gold Corporation” sau perspectiva unui deceniu şi jumătate de siguranţă politică… roșie

pontaPrivind proiectul Roşia Montană pe orizontală, şi poate că de aici ar fi trebuit începute toate dezbaterile vizând avantajele pe care le ar putea „exploata”, politic, guvernanţii, inclusiv prin intermediul reprezentanţilor puterii la nivel local, putem înţelege felul în Victor Ponta, alminteri nu prea dibaci în „scenarite” şi jocuri de tip cotrocenist, a reuşit să pună oprelişte oricăror reproşuri din propriul partid. A reuşit să aşeze o batistă guvernamentală pe ţambalul neajunsurilor şi riscurilor proiectului pentru ţară, mulţumind baronii şi liderii vocali ai partidului prin crearea perspectivei unui deceniu şi jumătate de siguranţă politică. Trei cincinale cum l-ar mângâia pe creştet idolul pe care încearcă să-l copieze în lumina lămpaşului de miner de galerie turistică.

Şi este suficient să ne aplecăm cu atenţie asupra cifrelor, nu de producţie finală, a cantităţiilor de aur, argint şi metale rare, care vor fi doar apanajul canadienilor, aruncând şi Statului Român câteva resturi pe post de cotă de miniredevenţă, ci a celor referitoare la materiile prime necesare exploatării. Acestea, prin mecanismul de producţie şi transport, ar putea reprezenta, graţie repornirii unor segmente industriale şi a creării de locuri de muncă (evident, cu mult sub milionul de „joburi” anunţat în campania electorală de Victor Ponta) falsa luminiţă de la capătul unui tunel menit să adoarmă vigilenţa ţării.

Astfel, precizarea că în cadrul exploatării se vor folosi, timp de 15 ani, 20 de tone de explozibili pe zi, a surprins şi indignat prin consecinţele inevitabile asupra mediului (de la retezarea munţilor şi atingerea unui nivel de zgomot uriaş pentru comunităţile din zonă până la producerea unor minicutremure locale). Privind însă „industrial” această cifră, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva este vorba de încă o miză, cel puţin din perspectiva puterii, care se regăseşte chiar în „orizontala” exploatării de la Roşia Montană? Şi nu cumva, crearea unor locuri de muncă în anumite zone ar putea fi menită să înlocuiască, mult mai eficient, însoţite fiind şi de campanii de preamărire a PSD-ului, practicile electorale „clasice”? De momire a votanţilor, prin mituirea directă ori transportul la urne…

Pentru că, utilizarea unor asemenea cantităţi de expozibili ar duce la redeschiderea fabricilor de muniţie, a secţiilor specializate de la Nitramonia, la activarea unui segment de transport special de marfă pe calea ferată (şi poate nu întâmplător „Gold Corporation”-ul sub mandatul lui Ponta seamănă tot mai mult cu modelul Gruia Corporation), în fapt, de aparentă revigorare economică a unor zone care, „întâmplător”, se găsesc în sfera baronilor roşii.

Or, dacă s-ar pune în funcţiune această linie „pe orizontală” asociată exploatării de la Roşia Montană, practic, timp de 15 ani, baronii roşii, şi, în consecinţă, PSD-ul, vor fi priviţi ca adevăraţii salvatori ai comunităţilor locale, cei ce au reuşit, iată, să pună în mişcare cea de a doua „industrializare” a ţării după 24 de ani de jaf economic! Şi cine le-ar putea reproşa oamenilor care se scladă acum în sărăcie lucie o asemenea „glorificare” a partidului?! Evident, tot timp de 15 ani, şansele de a mai descăleca baronii PSD din poziţiile lor cu rang local şi „regional” se vor reduce dramatic.

De aceea, avem parte de atâta unanimitate „peceristă” în PSD. Nu pentru că ar fi devenit Victor Ponta atât de respectat; nu se tem ditamai baronii de el! Sunt conştienţi însă că Roşia Montană ar putea fi un proiect care ar hrăni un deceniu şi jumătate de expansiune PSD. Va da de „mâncare”, fie vorba şi doar de firimituri (comparând cu beneficiile canadienilor), unor comunităţi locale care, în actuala situaţie de pauperizare şi dezindustrializare, ar fi în stare să-i ridice pe baroni roşii la rang de binefăcători ai comunităţilor lor. Acesta poate fi şi adevăratul motiv pentru care PNL s-a răsucit şi a reacţionat atât de vehement împotriva proiectului de la Roşia Montană (chiar dacă, în termeni reali, se regăseşte printre formaţiunile care au girat multe dintre avize în trecut!) şi nu o bruscă preocupare faţă de mediu ori schimbarea radicală a peisajului din zonă.

Astfel, nu distrugerea unor vestigii îi deranjează pe liberali. Ci faptul că au fost daţi la o parte şi de la beneficiile „locale”! Dacă ar fi avut şi ei certitudinea unor foloase, fie şi „locale”, măcar pe seama cotei de participare în USL, altfel ar fi stat lucuruile. Dar aşa, când PSD pare a lua tot „caimacul”, cum să nu se revolte?! Faptul că PSD va fi singurul beneficiar al extazului public (şi electoral!) datorat unei posibile reporniri a unor segmente industriale locale, ca surse de asigurare a materiilor prime necesare şi a logisticii de transport, a nemulţumit de fapt PNL-ul. Iar liberali realizează că, în asemenea condiţii, se vor configura zone în care baronii PSD nu vor mai putea fi înlăturaţi nici măcar cu sapa. Vor genera suficientă speranţă şi încredere la nivelul comunităţilor, chiar dacă, în mod real, nu vor reporni poate decât o zecime din ceea ce a fost odată.

PSD a prins dară un capăt zdravăn de fleică, iar canadienii sunt conştienţi că partidul de guvernământ are nevoie de acest contract măcar în partea de asigurare a materiilor de intrare (explozibili, substanţele chimice de procesare a minereului etc) şi va juca după cum i se dictează. Şi cum altfel când, în loc să mai inventeze felurite mecanisme pentru a asigura alocări bugetare către baronii PSD care trebuie să-şi țină comnităţiile în „lesă” (prin ajutoare şi stimulente), în loc să mai rişte să cadă în capcanele media legate de felul de repartiţie a banilor de la buget, ori, în loc ca în timpul campaniilor electorale să mai fie auzaţi de dare de mită şi transportul electoratului la secţiile de vot, actuala putere pesedistă îşi poate asigura spatele pentru a-şi crea irefutabilele bastioane locale?!

Din păcate, este parcă tot mai evident că, oricum am privi canadienii sunt cei s-au aşezat într-o poziţie privilegiată! Căci, dacă proiectul va fi respins de către parlament, se va produce o respingere a „amendamentelor” aduse de guvern, nu a proiectului în sine (pentru că în parlament se votează pe chestiuni tehnice, cum ar fi creşterea redevenţelor de la patru la şase la sută, nu pe proiectul în sine, iar un vot „de respingere” nu ar fi un vot de înlăturare a proiectului, ci doar unul de eliminare din conţinutul acestuia a „amendamentelor” aduse de executiv!), ceea ce le-ar surâde „investitorilor” Gold Corporation măcar pentru că ar păstra cota infimă de redevenţă de patru la sută. Dacă guvernul retrage proiectul din parlament şi îl anulează, tot canadienii ar avea de câştigat, din despăgubirile motivate de prevederea introdusă cu ani în urmă prin care erau îndreptătiţi să facă exploatare şi nu explorare (printr-o inversare „accidentală” de litere, în Monitorul oficial!).

E drept, și guvernul, dacă ar lăsa acest proiect să „curgă”, chiar şi în condiţiile impuse de canadieni, ar avea de cîştigat sub forma foloaselor rezultate de pe urma unui lobby gratuit, a unei mite cvasinaționale strecurată prin baronii locali, fără nici o cheltuială de la buget sau din buzunarul propriu, pentru polarizarea în perspectivă a electoratului minim necesar PSD-ului.

Autor: Cezar Adonis Mihalache
Sursa: Ziarul Natiunea

Abonează-te la newsletter