Imagine there’s no heaven / It’s easy if you try / No hell below us / Above us only sky / Imagine all the people / Living for today… Imagine there’s no countries / It isn’t hard to do / Nothing to kill or die for / And no religion too / Imagine all the people / Living life in peace… – John Lennon (Imagine)
Există minciuni, minciuni sfruntate și polemici neo-ateiste. Unul dintre cele mai flagrante exemple de astfel de minciună fără niciun Dumnezeu este afirmația conform căreia religia a fost cauza celor mai multe războaie care au ruinat omenirea de-a lungul istoriei sale sângeroase. Într-o lume fără religie, spun ei, nu ar mai exista nimic pentru care să merite să omori sau să mori (“nothing to kill or die for”). O asemenea aberație poate fi credibilă numai dacă alegem să ignorăm lecțiile istoriei.
Aproape toate războaiele au fost consecința egoismului omenesc (un sinonim pentru lipsa lui Dumnezeu) și au fost purtate conform principiilor acelui proto-secularist şi ateu incorigibil pe nume Nicolo Machiavelli. Deși conducătorii seculariști au folosit uneori religia ca pe o mantie etică și, în cele din urmă, eterică pentru a-și justifica acțiunile, războaiele au fost, aproape de fiecare dată, consecința acelui “realpolitik” machiavellian. Inclusiv așa-numitele războaie religioase, în mare parte purtate de prinți însetați după putere, dornici să-și impună voința egocentrică asupra vecinilor lor.
Mai mult, chiar dacă am accepta un element de culpabilitate religioasă în războaiele care au devastat creștinătatea, o asemenea vină ar păli în fața terorii cauzate în numele ateismului.
Să aruncăm o privire asupra palmaresului ateismului.
Prima mare revoltă ateistă a fost Revoluția Franceză, care a încercat să-l detroneze pe Dumnezeu în favoarea Rațiunii fără de Dumnezeu și să înlocuiască Sfânta Treime cu treimea ateistă “Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Omul căruia i se atribuie în mod tradițional inventarea acestui strigăt revoluționar trinitar, care va fi mai apoi adoptat oficial ca motto al Republicii Franceze, a fost Antoine-Francois Momoro, un radical fanatic anti-creștin care pleda pentru eradicarea religiei. El a jucat un rol activ și sângeros în zdrobirea țăranilor catolici din Vendée și a fost o figură cheie în notoriul “Cult al Rațiunii”, o alternativă antropocentrică la religie care a încoronat omul adorator al sinelui ca Dumnezeu al cosmosului “luminat”. În 1973, Momoro a supervizat sărbătoarea națională Fête de la Raison (Sărbătoarea Rațiunii), unde propria lui soție a fost deghizată și prezentată drept Zeiță a Rațiunii, înconjurată de femei costumate dansând. Într-un dans liturgic sălbatic și licențios, Zeița Rațiunii înainta, înconjurată de suita feminină, pe culoarul Catedralei Notre Dame din Paris, către nou-instalatul altar al Libertății, altarul creștin fiind profanat și înlăturat. Peste tot în Franța, bisericile creștine erau profanate și re-ploclamate ca Temple ale Rațiunii.
Cultul Rațiunii s-a metamorfozat în Domnia Terorii, străzile din Paris fiind înecate la propriu în sângele victimelor ei. Zeița Rațiunii a făcut loc Doamnei Ghilotină, omnivoră în setea-i nepotolită de sânge, devorând creștini și atei deopotrivă.
Puțin după patru luni de la triumfalista Sărbătoare a Rațiunii, Momoro însuși devine victima Domniei Terorii la creația căreia contribuise. Acuzat de foștii lui camarazi că este dușman al revoluției, Momoro a fost ghilotinat pe 24 martie 1794, ca o reconfirmare a cuvintelor jurnalistului politic francez Jacques Mallet du Pan, care spunea că “revoluția își devorează propriii copii”.
După experiența acestui desfrâu incestuos și canibal, orice eră veritabilă a rațiunii ar fi respins Cultul ateist al Rațiunii și ar fi căutat căi mai umane pentru a rezolva problemele modernității. Ei bine, nu. Secolul XIX a fost martorul unei pletore de revoluții inspirate de ateism și anticlericalism, revoluții care au netezit calea către Revoluția Rusă din 1917, o monstruozitate care va face până si Domnia Terorii să pară insignifiantă prin prisma ororii secularist-fundamentaliste pe care a dezlănțuit-o. Peste tot în Uniunea Sovietică au fost înființate sute de lagăre de muncă, unde dizidenții politici și dușmanii statului erau, la propriu, omorâți prin muncă. Sistemul de lagăre, supranumit Arhipelagul Gulag de Soljenițîn, va face zeci de milioane de victime până la colapsul tiraniei comuniste sub greutatea propriei corupții.
Între timp, în Germania, o altă formă de socialism, atât anticreștină, cât și antisemită în inspirație, instaurează o perioadă de genocid, adaugând oroarea camerei de gazare la moștenirea ateismului.
Ghilotina, Gulagul şi camera de gazare. Acestea sunt darurile minunate pe care ateismul le-a oferit unei lumi plictisite de Dumnezeu. Ar trebui să avem aceste realități îngrozitoare în minte de fiecare dată când noua generație de atei ne cere să ne imaginăm că “nu există Rai; nici Iad sub noi; deasupra noastră numai cer” (“there’s no heaven; no hell below us; above us only sky”). Acolo unde nu există Rai, există numai Iad. Și dacă nu există Iad sub noi, pesemne că este cu noi și în noi și, în același timp, deasupra noastră, sub forma Iadului ateismului politic, care ne va strivi ca pe gândaci în numele Rațiunii.
Traducere de Cristina Lee după “Guillotine, Gulag and Gas Chamber: The Glorious Gifts of Atheism to Humanity” – Joseph Pearce (publicată cu acordul The Imaginative Conservative)
Sursa: Anacronic.ro
Adauga comentariu