Analize și opinii Politică

Germanofobia europeană

În strictă conformitate cu predicţiile noastre, euforia pieţelor financiare în legătură cu demisia lui Silvio Berlusconi a durat foarte puţin. Atât obligaţiunile italiene cât şi moneda unică europeană au încheiat ziua de luni cu cotaţii mai joase decât cele înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, ceea ce înseamnă că optimismul pieţelor s-a evaporat în doar câteva ore. Teoretic, pieţele fi­nanciare ar avea motive de optimism: la conducerea guvernului Italian a ajuns un membru important al Comisiei Trilaterale şi un fost angajat al băncii americane Goldman Sachs, Mario Monti, însă se pare că investitorii încep să conştientizeze că situaţia reală a economiei europene este atât de dramatică încât prezenţa “tehnocraţilor” din cadrul Comisiei Trilaterale la conducerea Greciei, Italiei şi Băncii Centrale Europene nu mai are vreo importanţă. Printre lucrurile care au importanţă se numără rezultatele financiare ale băncii italiene Unicredit care a înregistrat în ultimul trimestru o pierdere de 7,5 miliarde de euro şi va fi nevoită să facă o emisiune urgentă de acţiuni în speranţa obţinerii capitalului necesar continuării activităţii.

Ziua de ieri a demonstrat încă o dată o totală lipsă de coeziune în rândul politicienilor europeni şi existenţa unei divergenţe substanţiale între interesele europeanului de rând şi dorinţele elitei financiare internaţionale. Angela Merkel şi-a reiterat opo­ziţia principială faţă de lansarea eurobondurilor, îngropând astfel definitiv ideea lansată de George Soros care a declarat de mai multe ori că eurobondurile, adică nişte obligaţiuni prin care toată Europa ar putea să se împrumute, beneficiind de garanţia Germaniei, sunt unica soluţie pentru criza europeană. Pieţele financiare au reacţionat foarte negativ la declaraţiile cancelarului german, iar comentariile venite din partea bancherilor şi analiştilor economici au fost vehemente şi critice, însă din perspectiva contribuabililor germani poziţia cancelarului este corectă şi responsabilă. La fel s-a întâmplat în cazul declaraţiilor preşedintelui Bundesbank Jens Weidmann care consideră că Banca Centrală Europeană nu trebuie să-şi asume un rol permanent de “cumpărător de ultimă opţiune” pentru obligaţiunile ţărilor aflate în dificultate şi că problemele generate de deciziile eronate ale politicienilor trebuie corectate tot de către politicieni şi nu de “tiparniţa băncii centrale”.

Teh­no­cratul german a făcut şi o remarcă extrem de pertinentă la adresa celor care cer ca BCE să-şi încalce propriile regulamente şi restricţiile impuse de legislaţia europeană pentru a întreprinde acţiuni necesare re­câştigării încrederii pieţelor financiare: “nu poate exista încredere într-un sistem în care regulile şi legile sunt încălcate în mod continuu”. Ideea respectării regulilor pare a fi atât de ciudată pentru elita politico-financiară şi mass-media europeană încât Weid­mann a fost imediat catalogat drept un “purist” şi declarat vinovat pentru toate problemele cu care se confruntă Grecia şi Italia. Este iro­nic că săptămâna trecută, George Soros a declarat că Angela Merkel este vinovatul principal pentru criza europeană. Se pare că speculanţii financiari şi politicienii aflaţi pe statul de plată al acestora încă nu au ajuns la o concluzie în privinţa identităţii persoanei vinovate pentru toate relele din economia europeană, dar părerea unanimă este că acea persoană are paşaport german. Citind presa europeană şi americană se creează impresia existenţei unui efort concertat de a crea o percepţie a vinovăţiei germane pentru actuala criză europeană.
Dintre toţi liderii europeni, Merkel pare a fi unicul adult responsabil. Cerinţele ţărilor aflate în dificultate financiară şi ale banche­rilor aflaţi în pragul falimentului sunt absolut iraţionale şi se rezumă la două aspecte:
1. Bancherii şi liderii periferiei europene îşi doresc ca datoriile acumulate de ţările PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania) să fie plătite şi garantate de Ger­mania.
2. Germania trebuie să permită tipărirea de euro în cantităţi nelimitate pentru a satisface nevoile bugetelor ţărilor periferice şi ne­voile de profit ale bancherilor.

În ambele cazuri este foarte neclar ce ar avea de câştigat statul şi contribuabilul german, în timp ce pierderile financiare şi economice sunt extrem de vizibile. Germania este de acord să finanţeze ţările aflate în dificultate financiară, dar numai în condiţiile existenţei unui mecanism viabil de control asupra modului în care sunt cheltuiţi banii, dar această abordare este inacceptabilă pentru politicienii europeni şi elita financiară europeană care îşi doreşte să perpetueze schemele de corupţie şi pomenile electorale fără a avea vreo răspundere faţă de creditori. Atunci când Angela Merkel sau Jens Weid­mann încearcă să impună necesitatea respectării unor reguli clare şi eli­minării corupţiei şi pomenilor electorale, elita politică europeană (Barosso, Draghi, Monti, Papademos etc.) se raliază împotriva acestor politicieni germani, lansând acuzaţii de “imperialism” şi demonstrând o germanofobie cronică şi acută.

Politicienii italieni, greci, spanioli şi francezi nu doresc să accepte controlul şi disciplina germană nu din cauza fricii de “Reich”, ci din cauza fricii de a-şi pierde veniturile rezultante din corupţie şi suportul alegătorilor care a fost obţinut prin pomeni electorale. În curând vor avea de ales între disciplina germană şi sărăcia neaoşă.

sursa: cronicaromana.com

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • “nu poate exista încredere într-un sistem în care regulile şi legile sunt încălcate în mod continuu”????? Păi le-au încălcat de la admiterea Spaniei, a Greciei și a Italiei în zona euro! LE-AU BĂGAT CU FORȚA ÎN ZONA EURO, mai exact – căci nu au îndeplinit niciodată cerințele minime de acces la moneda unică. Ni nici nu au fost trași de mânecă măcar să o facă. Deoarece scopul lor, al Germaniei și Franței este EXACT CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM – și ceea ce o să urmeze Uniunea Sovietică Euro PA.
    Credeți că Monti și Papademos au ajuns degeaba și prin forțe proprii unde sunt de câteva zile? Ați uitat cum au tremurat Merkel și Sarkozi când a anunțat Papandreu referendumul de ieșire din zona euro???
    Sau Băsescu a ajuns peste noapte un geniu de politică internațională declarând ,în august, că „numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică și militară”.

  • Si pe noi prin inselaciune ne-au bagat un ue. Toti care conduc sunt niste escroci ce urmaresc crearea statului mondial, toti fara exceptie.Nu mai exista germania sau franta sunt doar niste circumscriptii teritoriale ue.