Politică

Germania se pregăteşte de o nouă criză la începutul anului viitor

Anunţată drept „ieşită din recesiune”, graţie creşterii economice de 0,3% în trimestrul aprilie-iunie 2009, Germania se pregăteşte de o nouă criză financiară pentru începutul anului 2010.

Bundesbank (banca centrală) şi Ministerul Economiei de la Berlin estimează că mulţi exportatori ar putea rămâne fără bani până la sfârşitul anului, aşadar vor apela la bănci, pentru finanţarea activităţii.

Dar, încă slăbite de criza financiară din 2008, băncile ar putea să refuze creditele, în lipsa unor garanţii guvernamentale care ar putea ajunge până la 250-300 miliarde euro. „Trebuie să avertizez că este prea devreme să vorbim de sfârşitul crizei financiare”, a spus guvernatorul Bundesbank, Axel Weber, care a respins ideea răspândită în Germania că criza s-ar fi datorat „importului de credite toxice” din SUA în sistemul bancar german.
Weber se aşteaptă la o criză financiară germană, cauzată de falimentul multor firme, în condiţiile în care exporturile germane se vor prăbuşi cu 20% în 2009.

Lor li se vor adăuga cazurile de insolvenţă ale unor debitori individuali, căci, după alegerile generale din septembrie, şomajul (ţinut în frâu până acum) ar putea să crească. Numărul şomerilor ar putea urca, potrivit previziunilor, de la 3,5 la 4,5 milioane în 2009 şi aceasta se va cunoaşte în diminuarea consumului intern.

În aceste condiţii, „toate băncile, chiar şi cele mai mari, trebuie să se întărească, au nevoie de provizioane mai mari şi un management al riscurilor mai bun”, consideră Weber.

Bogdan MUNTEANU
sursa: gardianul.info

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu