Germania, Băsescu şi România

Din acele ţări europene lovite de criză în 2008, doar Germania, mai întâi, şi încă două – România şi Ungaria – au depăşit-o, declara, luni, preşedintele Traian Băsescu în direct şi la oră de vârf, drept care, auzindu-l, am avut un şoc greu descriptibil şi, în primul moment, nu am reţinut care este al doilea stat care, alături de al nostru, îl flanchează pe cel socotit „motorul Europei”. A fost nevoie să revăd secvenţa respectivă ca să-mi dau seama că nu deliram şi că, dimpotrivă!, trebuie să mă simt mândru că, datorită actualului şef de la Cotroceni, România a ajuns, în sfârşit, să fie lângă Germania, iar acest eveniment să fie consemnat exact atunci când alte surate europene se luptă din greu cu criza şi politicile de austeritate impuse de cancelarul Angela Merkel. Nu, rândurile de mai sus nu trebuie luate de sus ori considerate că exprimă un punct de vedere negativist în faţa unei reuşite de proporţii, pe care, cel puţin până acum, niciunul dintre marii analişti, economişti sau politicieni europeni nu a remarcat-o. Oare de ce?

Să nu vedem noi ceea ce Băsescu constată şi comunică radios concetăţenilor sau ne aflăm în faţa unei mistificări deliberate, în buna sa tradiţie? Asta pentru că nu pot trece cu vederea cum tot el, în toamna lui 2009, în plină campanie electorală prezidenţială, minţea poporul cu televizorul că ţara a depăşit criza, iar pe micile ecrane se vedea rictusul acela special de uimire şi neîncredere afişat de Theodor Stolojan, altfel şi el un demagog politic recunoscut. Pornind de la toate astea mă întreb ce urmăreşte în realitate Băsescu tot apărând la televiziuni şi reluând ideea că austeritatea draconică pe care ne-a impus-o, iar guvernele Boc şi Ungureanu au aplicat-o la sânge, a fost sănătoasă, necesară şi unica soluţie.

Remarc, în context, că el face toate acestea într-o manieră polemică evidentă, că pune la punct direct sau indirect şefii Uniunii Europene, precum Jose Manuel Barroso, acest meditator al lui Victor Ponta în chestiunile unei guvernări de succes, bineînţeles dacă România cumpără avioane de mâna doua de la Portugalia, ţara de baştină a mahărului de la Bruxelles. Un mahăr care acum şi-a dat seama brusc că austeritatea nu poate fi unica soluţie în cazul unei crize economico-financiare care afectează Uniunea sau care realizează că aceasta este o soluţie, dar în avantajul unora dintre membrii ei, care, întâmplător ori nu, sunt şi cei puternici.

Din această perspectivă mă întreb care sunt, totuşi, dedesubturile demersului băsescian, are el în vedere crearea unei aure de politician de excepţie, de salvator de neam şi ţară, şi implicit de Uniune Europeană, vizând, cum se vehiculează pe malurile Dâmboviţei, un înalt post în conducerea Pactului NATO? Posibil şi asta întrucât la noi totul este posibil, chiar şi reversul poate fi răsturnat şi apreciat drept pozitiv. Totuşi, ce se poate câştiga tot apărând şi promovând austeritatea atunci când, de pildă, amintitul Barroso invocă mintea de pe urmă şi declară că „politica de austeritate şi-a atins limitele”, fiind pentru pentru prima oară când Bruxelles-ul repune în discuţie această politică.

Pornind de la cele de mai sus, ziarul „Süddeutsche Zeitung” nota zilele trecute că „ar fi momentul să se realizeze că o singură cale pentru ţări atât de diferite nu poate funcţiona”. De aici şi necesitatea de a sublinia răspicat că, „în contextul crizei actuale, ideea că ar trebui să funcţionăm toţi conform aceluiaşi model şi-a atins limitele. Portugalia, Spania, Grecia şi Irlanda au adoptat programe de economii şi reforme pentru a-şi asana finanţele şi pentru a îndeplini criteriile europene impuse tuturor. Dar aceste state nu reuşesc să realizeze aceste obiective, iar datoriile se acumulează. Dintr-un punct de vedere pur economic, a-şi reduce mai întâi datoriile şi a lansa reforme pentru relansarea creşterii par alegeri chibzuite. Problema este că, în practică, această strategie nu funcţionează. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu greşeşte atunci când admite că o idee politică nu trebuie doar să fie valabilă, ci şi să fie acceptată de cetăţeni, altfel rămâne inaplicabilă”.

Cum se constată, Barroso a ieşit, în sfârşit, din cei cinci ani de inacţiune sau, pe stilul drag lui Băsescu, s-a reevaluat, aşa cum a făcut şeful statului nostru în cazul lui Gabriel Oprea şi mai ales al lui Victor Ponta, care, în opinia lui, conduce cel mai de succes cabinet de după 1989, întrucât nu… a alterat programul de austeritate aplicat de Boc şi succesorul său (?!). Dar cel ce afirmă acest lucru crede ce spune sau iarăşi umblă la tolba cu mistificări cu dedesubturi şi scadenţe puţin mai îndepăratate? Ce se ascunde în spatele unei atare poziţii într-un moment în care nu doar pe plan european, ci şi internaţional, austeritatea este combătută cu argumente solide şi de diferiţi politicieni? Sigur, poate, ca de obicei, Băsescu nu acordă credit faptului că, zilele trecute, Partidul Socialist Francez, la putere, a pus punctul pe i în raporturile cu Merkel, denunţând faptul că „dreapta slăbeşte Europa” şi punând la zi „intransigenţa egoistă” şi „egoismul periculos” ale cancelarului, care „nu se gândeşte decât la balanţa comercială a Germaniei şi la viitorul său electoral”.

Cred că ar fi un mare păcat ca Băsescu să nesocotească – aşa cum face mereu – acele opinii tot mai insistente potrivit cărora politica de austeritate a aruncat Europa în recesiune sau că ea a devenit o boală, şi nu un remediu pentru continentul nostru. Din această perspectivă, imaginea cea mai sugestivă aparţine premierului Belgiei, Di Rupo, care spunea că „austeritatea dăunează grav sănătăţii”. Sigur, Băsescu poate ignora şi această opinie, cum face şi cu ale altora, doar nu poate ignora ceea ce spune ultimul Eurobarometru: în noiembrie 2012, procentul NEÎNCREDERII în Europa arăta astfel: 56% în Franţa; 59% în Germania; 69% în Marea Britanie; 53% în Italia; 72% în Spania. Nu ştiu cum stau românii, dar ei nu cunosc cu adevărat UE decât prin austeritatea lui Băsescu. Dincolo de toate să reţinem că, potrivit lui, suntem imediat după Germania în clasamentul ţărilor care au depăşit criza. Care criză? Probabil de realism şi luciditate, dar nu la nemţi!

autor: Dumitru Constantin
sursA: cotidianul.ro