Politică

Germania: bancheri criticaţi că au favorizat declanşarea crizei

Preşedintele Germaniei, Horst Koehler, a criticat bancherii pentru că nu şi-au recunoscut greşelile care au dus la declanşarea crizei financiare globale, dar a lăudat sindicatele pentru eforturile de a limita efectele recesiunii.

“Liderii din industria financiară au rămas, în mod regretabil, tăcuţi. Unii bancheri au încercat, chiar, să obţină în instanţă plăţi de mai multe milioane de euro, deşi ei nu sunt foarte afectaţi de criză, în timp ce muncitorul, precum un casier de supermarket, este pedepsit sever pentru cea mai mică eroare”, a declarat Koehler.

El a precizat că speră ca liderii industriei financiare să se întâlnească pentru a discuta în legătură cu responsabilitatea socială pe care o au şi grepelile pe care le-au făcut până acum.

“Modelul anglo-american de capitalism de tip casino a eşuat”, a adăugat preşedintele german, care a fost în perioada 2000-2004 şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Koehler a criticat şi în trecut bancherii pentru dorinţa excesivă de a câştiha bani şi a indicat lipsa de transparenţă financiară şi control ca factori declanşatori ai crizei. În luna mai anul trecut el a avertizat că sistemul bancar s-a tranformat “într-un monstru care trebuie îmblânzit”.

sursa: capitalul.ro