Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Florin Zamfirescu: “In martie tara va fi in picioare!”

(…) Nichita Stanescu spunea: “Dragii mei, feriti-va sa aveti dreptate prea repede, prea devreme, ca sa aveti la ce visa…”. Se pare ca tot visam de 20 si ceva de ani incoace!

Da, asa e. Tot Nichita zicea ca cel mai periculos e adevarul, iar cel mai important e drumul spre adevar, fiindca adevarul are ceva criminal. Toti guvernantii nostri, din ’90 incoace, au dat intruna dovada de multa inteligenta. Prin esecurile repetate pe care le traversam, toata lumea crede ca guvernantii nostri, de-a lungul vremii, erau prosti. Dar eu cred ca au fost si sunt extrem de inteligenti, numai ca sunt rau intentionati. Acest lucru e vizibil cu ochiul liber. Sunt angajati sa distruga tot ceea ce inseamna aceasta tara. Nu intamplator Romaniei i se spune Gradina Maicii Domnului, nu intamplator Printul Charles descopera Transilvania si habar n-avem cate mai avem de vanzare si cat de repede se vand! Si nu este din prostie. De fapt, este subordonarea unor comandamente exterioare. Cred ca soarta noastra e pecetluita. O spun la sfarsit de viata, chiar nu-mi pasa cat mai am de trait, chiar nu vorbesc pentru mine. Am copii, nepoti, prieteni si poate, cel mai important lucru, am studenti. Nu putini! Sunt o comoara de talente.

● Au vreo sansa in Romania?

● Ca artisti au, dar ca romani… Duplicitatea discursurilor politice este din ce in ce mai vizibila. Se spune una, se gandeste si se lucreaza alta. Mi-a falfait acest gand atunci cand Petre Roman a declarat ca industria Romaniei este o gramada de fier vechi. Hai sa o lichidam! CAP-urile au fost niste prostii, hai sa le lichidam! S-a sfaramat totul! S-a inceput cu COMTIMUL. Dintr-o data n-a mai fost bun! Preturile erau atat de mici, incat s-au vandut in nestire apartamente, pamanturi etc. Pe urma a fost planul diabolic: “Ia-ti cu buletinul ce imprumut doresti!”. Dupa ce oamenii s-au indatorat in prostie, agatati fiind de poftele lor de a avea o casa sau o masina, n-au actionat cum ii in¬vatasera strabunicii, sa “nu se intinda mai mult decat le e plapuma”.

Regatul Romaniei

● Am ajuns sa ne vindem si ca¬ma¬sa de pe noi?

● Da. Am ajuns sa spunem la 70.000 de oameni ca nu le mai dam indemnizatia pentru copii sau ca nu le mai dam ajutorul social tocmai acelora care nu-si mai pot plati datoriile. Si tot nu vedem cu ochiul liber ce se intampla? Si tot nu vedem ca sfatul “cui nu-i place aici, sa plece” urmareste acelasi lucru: depopularea spatiului. Era o poveste cu trenul care nu mai avea carbuni. Oamenii au fost sfatuiti sa puna, pe foc, lemnul din tren – scandurile, podelele… In cele din urma, s-au terminat si lemnele, iar trenul a ajuns un schelet de fier. Cam asta ni se intampla noua. Daca nu vrei, nu intelegi ceea ce se urmareste.

Oamenii vor sa inteleaga, au iesit in strada!

● Sunt bucuros ca oamenii au inceput sa se trezeasca. Totusi, o populatie de 20 de milioane nu poate fi neglijata, nu poate fi nici starpita brutal. Ea poate fi starpita prin Codex Alimentarius, prin vaccinuri. Treptat, cu rabdare, poate fi decimata. Daca s-a rabdat o suta de ani, de ce nu s-ar mai rabda inca 25? Planul de decimare este a la long.

Cele 20 de milioane de romani se vor trezi brusc?

● Lumea sa nu creada ca Piata Universitatii este formata doar din 50 de dementi sau de disperati care stau acolo in frig si urla. Piata Universitatii este formata acum din 20 de milioane de oameni care nu pot veni, care nu pot sta acolo. Cred ca prin martie toa¬ta tara va fi in picioare! O sa vedem ce se va intampla… Acum se vand toate sistemele energetice ale Romaniei cu conditia sa mai primim niste bani cu imprumut, ca sa ne mai ajunga un an. Si tot nu se vede cu ochiul liber?! Toti suntem condusi din afara, si nu condusi spre binele nostru. Nimeni nu doreste binele nostru.

Ar trebui noi sa ne dorim binele!

● Sper sa o si facem. Suntem sub un blestem, cred ca mult mai vechi decat acela fiindca ne-am impuscat conducatorul in ziua de Craciun… Raul vine dinauntru. Cozile de topor provin din padure…

Credeti in monarhie?

● Acum 20 de ani, cand glasuri firave strigau “Regele Mihai!”, glasuri vanjoase din esalonul doi, in frunte cu Ion Iliescu, spuneau: “Ce sa caute un rege? Sa vina aici, sa-si ceara averile?”. Si regele a fost intors de la aeroport. Pe urma, Iliescu a recunoscut ca a fost o greseala, ca ne-am temut degeaba, pentru ca e foarte batran… Acum 20 de ani era batran?! Si iata ca traieste si acum. Ar fi usor sa ne inchipuim cum ar fi Romania astazi daca ar fi fost regat. Ei, n-am vrut-o, pentru ca raul vine dinauntru.

Binele cu forta nu se poate face!

● Categoric. Eu totusi sper in trezirea noastra. Monarhia este o institutie care asigura o stabilitate, asigura o mandrie, asigura o relatie internationala de exceptie. Trebuie sa se inteleaga ca monarhia nu face politica! Ea este deasupra si vegheaza bunul mers al tarii unde exista. Era o vorba candva, pe vremea Regelui Carol: “regele si dorobantul”. Dorobantul era cel care apara granitele tarii, iar regele era in frunte. Nu se vrea sa se stie ca, de-a lungul istoriei, cand regele era prins, razboiul era pierdut. Iata motivul pentru care imnul regal incepe cu “Traiasca, regele!”. Un stat caruia i se ia regele este decapitat! Iata cata importanta are acest cap incoronat pentru o tara unde exista monarhie. Asta s-a intamplat, in 1947, cu Romania. De asta umblam ca mustele fara cap. Pentru ca suntem decapitati din 1947. La noi se confunda democratia cu vacarmul.

Am voie sa vorbesc si spun tot ce-mi trece prin cap. Fara sa bag de seama ca n-am ce spune si nu am bunul simt sa tac. Il acuz din toata inima mea pe Emil Constantinescu fiindca nu a permis sa se explice popu¬latiei ce insemneaza monarhia. Ce fac eu acum intr-un articol pe care-l citeste poate o mana de oameni ar fi trebuit sa faca Emil Constantinescu. Sa vorbeasca despre ce ar fi insemnat daca tara noastra ar fi fost condusa de monarhie. Si atunci se putea face un referendum. Oamenii ar fi fost lamuriti, nu fortati. Va garantez ca sunt foarte multi oameni care cred in monarhie. Cat sa mai asteptam? Pana la ce os sa ne ajunga cutitul ca sa ne trezim la realitate, sa ne dam seama ce ar fi bine pentru noi?

Neamuri proaste

● Nu suntem singurele muste fara cap. Toata lumea e in deriva!
● S-a intrat in deriva cand Monica Lewinsky si-a analizat pata de pe rochie cu Bill Clinton. Presedintele Statelor Unite a fost tarat intr-un proces murdar, jenant, care, de fapt, nu-i privea decat pe cei interesati sa priveasca pe gaura cheii ce se intampla in dormitorul vecinului. Nu era o problema de stat, dar forte oculte au inceput sa-si demoleze conducatorii. Si incet-incet, dupa caderea Gemenilor, s-a instaurat un fel de control ACTA de care toata lumea vorbeste acum. Se va ajunge la cipuri pe frunte sau pe gat sau pe inche¬ietura mainii, si atunci mie imi pare bine ca sunt la sfarsitul vietii.

Suntem la limita subexistentei, iar mall-urile apar ca ciupercile dupa ploaie. Unde-i logica?

● Aceste mall-uri se pregatesc pentru viitoarele generatii care vor veni si care vor arata ca Romania este Gradina Maicii Domnului. Cu siguranta nu noi vom fi aceia! Si investitiile cu bani europeni tot pentru viitoarele generatii sunt. O tara, cand a fost cucerita, trebuie sa fie si gata de preluare! De ce sa o construiasca cei care vor veni? In acelasi timp, romanii sunt saraciti, disperati, alungati, omorati. Incet-incet raman mall-urile, dealul, valea, spatiul mioritic care-i sublim. Romania are de toate!

Mai avem onoare?

● Nu. Eu am fost crescut prost. Bunicul imi spunea: “Ai grija, exista neamuri bune si neamuri proaste. Poate sa aiba cate facultati vrei, dar cu neamul prost n-ai ce sa faci!” Si eu ma intrebam, fireste, ce insemneaza neamul prost? Din punctul bunicului de vedere, este acel neam care functioneaza dupa interesele proprii, care uita de cuvant, de promisiune, de punctualitate, care uita de onoare si functioneaza dupa propriile interese. De ani de zile, aud peste tot la noi expresia: “interesele tarii noastre sunt sa…”. Dar eu nu pot fi de acord cu interesele tarii mele care a bombardat Iugoslavia, singura tara vecina cu care nu aveam conflicte. Asa cum a spus un mare actor de-al nostru, Vasile Nitulescu, atunci cand vazuse o harta intr-o vitrina: “Dintre toti vecinii nostri numai Marea Neagra ne iubeste!”. Interesul tarii noastre este acum sa nu mai vedem realitatea si sa fim de partea celui pe care noi il credem mai puternic. Onoarea nu mai conteaza. Nici credinta! Unde-i onoarea, unde-i demnitatea si pana la urma unde-i adevarul?

Sursa: badpolitics.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Mă tot minunez de câţi oameni de valoare sunt în această ţară şi cât de rău ne merge! De la aurul dacilor până astăzi pare că un blestem ne face să nu ne găsim liniştea şi echilibrul ca naţie! Eminescu era profund nemulţumit de ce se întâmpla pe vremea lui: oare ce-ar fi zis de „ spuma asta-nveninată”, de „ aceste creaturi” care nici măcar nu se mai ostenesc să ia „în smintitele lor guri gloria neamului nostru spre a o face de ocară”? Mă tot întreb ce se poate face. În alte vremuri, de restrişte, când năvăleau liftele păgâne, se făceau focuri pe dealuri, se trăgeau clopotele, se înjugau boii la carul cu două rude, una în spate şi alta înapoi… Dar barem atunci ştiai cine sunt duşmanii! Acum duşmanii sunt printre noi. Nu poţi să le mai întorci spatele. Strămoşii nu aveau nici facebook, nici mobil şi se uneau în faţa suferinţelor. „Revoluţia” din 89 au aureolat-o tinerii. Acum o parte din tineretul nostru pare că a înţeles că religia acestui timp sunt cluburile de fiţe, singurele valori fiind banii şi sexul… Ţara e ca un ghem cu enşpe capete şi nu mai ştii de care să apuci…Cred că o coagulare a durerii colective se poate face în jurul intelectualilor de valoare. Căci să nu uităm, şi regimul ceauşist a fost măcinat de intelectualii curajoşi de afară şi dinlăuntru – scriitori, oameni de cultură – care prin „ Europa liberă”, „Radio BBC”, „Vocea Americii”, „ Radio France International”- au coagulat năzuinţele românilor. Mă tem însă că nu strategia „Antenelor” este cea care va deştepta românii. Încruntarea analiştilor, exclusivitatea ştirilor în negru, plătită cu salarii de mii de euro, pare că uită de adevărata ţară, care nu este numai aceea a politicienilor. Piaţa Universităţii trebuie să-şi găsească urgent vocile unor lideri intelectuali care să nu lase nici-o adiere de bănuială de fariseism. Poporul de rând va şti să meargă după un astfel de lider, care va avea în inimă îndemnul lui Simion Bărnuţiu: Nu vă depărtaţi de popor ca să nu rătăciţi!
    Şi să nu uităm: Dumnezeu hrăneşte doar păsările care dau din aripi

  • Gandeste.org este un site interesant si zice lucrurilor pe nume,dar sustine fatis monarhia in tara noastra.Regele are tot sange albastru si face parte tot din cercurile elitiste ale lumii!Schimbam ceva foarte rau cu ceva mai putin rau,sau poate mult mai rau….numain timpul poate arata adevarul!

  • a da vina doar pe altii si a nu vedea ce am facut si noi rau ne ia sansa impacarii cu Dumnezeu,ne facem sa gresim si alta data cu indiferenta,neatentie,chiar rautate,din cauza poporului avem acesti conducatori..poporul habar nu are de legile lui Dumnezeu si se ascunde in spatele unor preoti pe cere se fac a nu i vedea ca nu s cu Dumnezeu

  • Dacă am lua aminte la ceea ce le-a spus Dumnezeu evreilor: vă las înconjurați de dușmani, ca atunci când vă veți îndepărta de cuvântul meu să vă cotropească și să vă întoarcă la credință.
    Aceste cuvinte sunt adresate tuturor popoarelor care cred în EL. Dușmanii adevărați suntem noi, cei care în loc să ne punem în genunchi în smerenie și rugăciune preferăm viața searbădă a acumulărilor materiale.
    „Această întoarcere urmăreşte Dumnezeu să ne-o câştige, însă nu poate dacă nu ne învoim şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi, şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte şi cu tunul.
    Ceea ce urmăreşte Dumnezeu în tot chipul este mântuirea sau întoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămânem şi în viaţa aceasta. Oamenii însă, legaţi în neştiinţă, scurţi la minte şi slabi în credinţă, urmăresc viaţa pământească şi toată mâhnirea lor e pentru trupuri (Înţelepciunea lui Isus Sirah 41, 14).
    Cât ţine forma aceasta de viaţă, oamenii vor fi amestecaţi: cei din Noul Testament, fiii Harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care numai frica legii îi mai ţine în rânduială şi oamenii fără nici un testament, oamenii fărădelegii şi ai neorânduielii fără leac, care sunt fiii celui rău.” – Părintele Arsenie Boca

  • De-a lungul timpului acestui site i s-au atribut toate culorile si coloraturile… ca am fi de-o parte sau de alta sau daca nu suntem cu X automat inseamna ca suntem cu Y. @DNT777 gandeste.org nu a fost, nu este si atata timp cat actuala echipa gandeste.org exista ne vom pastra libertatea de exprimare data de neapartenenta la vreun grup (politic sau cu interese politice). In cazul de fata am considerat ca eliminarea unei anumite parti ar fi rupt de inteles articolul per ansamblu. Am criticat de-a lungul timpului pe toti cei care au facut lucrurile impotriva logicii si normalului si am adus in fata o serie de aspecte care ar putea fi un declansator in gandirea cititorului nostru. Punem informatia iar fiecare o gandeste si o analizeaza dupa puterea sa. Zona de comentarii am dorit-o a fi zona unde se incheaga relatiile si ne transmitem gandurile si experientele unii altora astfel ca desi si aici am fost suspectati de cenzura aceasta NU EXISTA aici!!! Iti multumim pentru punctul de vedere exprimat, iti multumim ca te-ai exprimat si ca ne-ai dat ocazia sa iti oferim si punctul nostru de vedere. Asta inseamna comunicare, inseamna sa evoluam impreuna, asta inseamna gandeste.org.

  • cHESTIA CU yUGOSLAVIA este doar partial valabila :in PRIMUL RIND PENTRU MIILE DE MORTI DE PE GRANITA LOR DIN TIMPUL COMUNISMULUI ,mai apoi din cauza situatiei DRAMATICE in care se gasesc romanii de acolo ,LIPSITI DE ORICE DREPTURI CULTURALE DAR SI RELIGIOASE …In rest este adevarat ca n-am avut conficte in istorie cu ei…dar NICI EI N-AU AVUT UN STAT FOARTE PUTERNIC SAU UN IMPERIU CA UNGURII…fiinca in aceste conditii -vazind si cum se comporta ei fata de romanii de acolo-FIINCA IN FOND SI EI AR FI TREBUIT SA GINDESCA CA NOI SI SA LE ACORDE DREPTURI ROMANILOR NOSTRI….PENTRUCA CE NU VEDE DOMNUL ZAMFIRESCU ESTE EXACT ASTA :SIRBII NU GINDESC CA NOI SI VAD UN PERICOL NATIONAL IN ROMANII DIN TARA LOR ..DE ACEEA LE NEAGA IDENTITATEA SI II LIPSESTE CRUNTDE DREPTURI !Asta se chiama dictatura si antiromanism si din acest punct de vedere N-AM NICI O TREABA CU DECIZIA DE A PERMITE NATO SA-I BOMBARDEZE ..CRED CA SI INVERS AR FI FOST LA FEL DE POSIBIL…In ce-i priveste pe sirbi care declarau ca tocmai de la noi n se asteptau sa fie bombardat si asta demonstreaza ca ei ne considera neglijabili si ca se oarta in consecinta asuprindu-i pe romanasii nostri de la ei..Acum nu stiu daca domnul Zamfirescu ar fi fost roman in Serbia si n-ar fi putut sa asculte slujba in romana de la un preot roman daca mai gindea asa pasunist ..! In rest toate sint bune si daca va fi sa fie monarhie atunci sa fie una de sorginte britanica care sa insemne ceva in alianta cu Anglia si USA si nu un cadavru regal care mai este si ilegal ca succesiune daca tinem cont ca legitatea lui se sprijina pe constitutia din 1926-CONFORM CAREIA FETELE MONARHULUI ROMANIEI NU POT DECI INCA O DATA NU POT URMA LA TRONUL ROMANIEI ! Este suficient de clar?Dar poate ca si in cazul democratiei ,POATE CA NOI VREM SI O MONARHIE …ORIGINALA…? NU ?