Politică

Florin Cîțu: Riscul sistemic sever sustinut si alimentat de banca centrala

MUGUR-ISARESCU-FANE-2Este foarte ciudata sustinerea publica a BNR pentru programul “prima casa” si ignorarea expunerii bancilor pe riscul de stat.

In jur de 30% din stocul de credite pentru populatie reprezinta “prima casa”. Acest program permite celor cu venituri mici sa-si cumpere o casa. In acelasi timp datele BNR arata ca cele mai multe probleme in rambursarea creditelor la banci le au clientii cu venituri mici si foarte mici unde gradul de indatorare este mai mare de 40% din venituri. In cazul celor cu credite si venit minim gradul de indatorare ajunge la 66% din venit.

Situatia este dificila pentru cei cu venituri mici in conditiile in care in acest moment dobanzile sunt foarte mici dar riscurile sunt sa creasca nu sa scada. O crestere a dobanzilor va creste rata creditelor neperformante in “prima casa”

Pe langa “prima casa” exista inca un risc pe care BNR il ignora- expunerea mare a sistemului bancar asupra riscului de stat. Nu spun ca Romania o sa dea faliment. Spun ca sistemul bancar a imprumutat statul la dobanzi foarte mici la scadente din ce in ce mai mari si majoritatea obligatiunilor sunt inregistrate in bilantul bancilor ca “disponibile pentru vanzare”. Avand in vedere ca ne aflam cu dobanzile la niveluri scazute riscurile de aici sunt de crestere nu de scadere ducand la pierderi foarte mari penru sistemul bancar de pe urma acestor portofolii care reprezinta 23% din totalul activelor (cel mai ridicat nivel din UE).

O banca centrala independenta ar fi depistat doua riscuri sistemice majore pentru economie: prima casa si expunerea sistemului bancar pe riscul de stat. Sistemul bancar este foarte sensibil/vulnerabil la cresterea dobanzilor de pe urma prima casa si imprumuturilor pentru stat. Cresterea dobanzilor, nu neaparat in acest an, va creste rata creditelor neperformante pentru toate creditele dar in special pentru cele prin “prima casa”. In acelasi timp va produce pierderi (sau profituri din ce in ce mai mici in prima faza) prin intermediul portofoliului de obligatiuni. Combinatia celor doua expuneri reprezinta riscul sistemic sever. Este foarte ciudat sa vezi banca centrala ca sustine public si foarte vehement atat “prima casa” cat si o mai mare expunere a sistemului bancar la riscul de stat in conditiile in care anunta ca va creste dobanzile iar cele doua sunt afectate negativ de cresterea dobanzilor.

Acest Raport al stabilitatii financiare este cel mai bizar raport pe care l-am analizat vreodata. Seamana mai mult cu o declaratie politica decat cu o analiza independenta/impartiala a sistemului bancar. Am scris aeasta analiza/opinie mai mult pentru a avea un punct de referinta peste cativa ani cand prima casa+portofoliul de obligatiuni vor produce pierderi majore sistemului bancar si cei din prima casa vor cere protectie (darea in plata?) iar bancile finantare de urgenta. In plus, trebuie sa ne amintim ca pierderile din “prima casa” se reflecata in buget si pe urma in taxe mai mari sau datorie publica si pe urma in taxe mai mari. In acest moment “prima casa” are derogare prin lege in a fi cuprinsa in datoria publica – mai iresponsabil de atat nu cred ca se poate.

P.S. Din acest raport publicat de BNR in aprilie 2016 a fost exclusa prezentarea activelor in functie de clienti- stat, persoane fizice, companii etc.

Autor: Florin Cîțu

Sursa: Florin Cîțu Blog

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu