Politică

Fericirea nu inseamna acumulare

Adunam ca harciogii case, terenuri, bani, femei, croaziere si sejururi exotice, functii, grade, diplome. Tragem linie, chiuim de fericire si ne intrebam apoi de ce persista o senzatie de gol. Nimeni nu ar recunoaste ca strange bunuri si senzatii pentru valoarea lor intrinseca; toti spera ca odata cu sentimentul posesiei ori saturatiei vor cunoaste multumirea, ca vor atinge starea in care dorintele se retrag si mintea isi gaseste linistea. De fiecare data insa un obiectiv atins e inlocuit cu altul, o senzatie veche s-ar vrea schimbata cu una noua si ciclul se reia, cu sperantele, iluziile, dezamagirile si bucuriile sale de scurta durata. Cati stiu ca fericirea autentica e data de scop, de sentimentul de a merge cu bucurie pe un drum la finalul caruia vom obtine satisfactie si implinire? Ca fericirea tine mai degraba de urmarirea unei dorinte si sentimentul indeplinirii sale iminente decat de realizarea sa efectiva? Sunt foarte multi saraci in lume fericiti cu putinul lor si destui bogati deprimati de lipsa unui obiect ramas nebifat. Traversam o perioada dificila din punct de vedere economic si spiritual tocmai pentru ca am crezut ca vom deveni fericiti acumuland mai mult. Si pentru a avea mai mult ne-am amanetat mare parte din veniturile viitoare. Curand ne-am trezit indatorati mai mult decat puteam rambursa si am inceput sa dam rateuri la plata ratelor. Iar pentru a scapa pielea celor care ne-au furnizat darnici aceasta schema Ponzi a creditului Guvernele au amanetat si veniturile viitoare ale copiilor nostri (un articol excelent, o radiografie a lumii financiare in care ne aflam si a starii economiei o gasiti pe blogul Romania Nuda-postarea despre deflatie). Cum credeti ca se poate iesi de aici? Revenind la balonul creditului? La El Dorado-ul din imobiliare si pietele de capital?

Speranta mea este ca paradigmele au inceput sa se schimbe. Ca oamenii inteleg unde au gresit, ce si cine i-a indus in eroare. Asta in ciuda mass-mediei care traieste pe spinarea celor care nu vor decat mase disciplinate de consumatori, usor de manevrat si impulsionat cu oferte speciale, sezoane de reduceri, promotii. Cum Perceptia genereaza Realitatea, s-a incercat in prima faza inocularea aceluiasi comportament de consum cu promisiunea revenirii abundentei si stimularea dorintelor de tot soiul. “Better than expected” e refrenul ultimelor 8 luni, interval in care estimarile au fost intentionat catastrofice doar pentru ca raportarile ulterioare sa fie numai…dezastruoase. Cum oamenii au ramas prudenti in bancile lor, vor incerca sa ne sperie cu spectrul inflatiei indemnandu-ne sa cumparam pana economiile noastre nu isi pierd valoarea. Iar daca nici sperietoarea inflatiei nu functioneaza iar banii nu incep sa circule prin credit, atunci meciul a fost cu adevarat pierdut de cei care ne vand bitii din calculator cu aerul ca ne transfera un bun de valoare pentru care vom plati cu sudoarea fruntii ani buni. Preturile se vor aseza pe alte baze, nu va fi nevoie de indatorare pe 2 generatii pentru un banal apartament, ne vom intoarce la fundamente, la o viata mai sanatoasa, ecologie, etc.

PS: In pontul zilei de ieri “Fabricile de panica” scriam de inducerea panicii fata de gripa porcina prin portavocea ministrului Streinu-Cercel. Azi dl Cercel a demisionat, dupa ce a fost acuzat de la Cotroceni (de unul dintre consilieri se pare) ca baga in sperieti fara rost populatia. Deci, se poate.

Cristian Dogaru
sursa: baniinostri.ro