Brambureala din învăţământul superior, scoaterea peste noapte a unor discipline de pe listele de ofertă ale unor universităţi şi perspectiva imediată a unor dintre ele de a nu mai putea funcţiona chiar din toamnă, sunt semnul unui faliment total al unei concepţii de a face politica ce a fost la baza sistemului românesc de după decembrie ’89.
Nu pun în discuţie criteriile după care se operează acum tăierile acestea draconice şi nici faptul că trebuia făcut ceva pentru a începe cumva să se pună ordine într-un sistem care se dovedeşte ultra-stufos, dominat de complicităţi de tot felul, feudă a unor familii care şi-au construit reţele de influenţă şi fabrici de bani extrem de rentabile, în defavoarea calităţii. Toate astea sunt reale, se ştiu foarte bine de ani şi ani de zile, au fost lăsate să prospere în linişte şi, la un moment dat, firesc, s-a ajuns la punctul de explozie.
Marea întrebare este legată de MODUL în care se operează schimbarea. Din partea oficialilor noştri nu am auzit nici acum, aşa cum nu am auzit niciodată în ultimii 20 de ani, că ar exista un proiect de lungă durată bazat pe o viziune detaliată şi argumentată, prezentând o proiecţie pe termen mediu şi lung. Nici în educaţie, dar în nici un alt domeniu al vieţii economice şi sociale, nu a fost formulată o asemenea viziune de ansamblu, generatoare a unui proiect naţional în domeniu şi care să spună ce vrem, ce ne propunem să avem în aceasta ţară peste 20, 30 sau 50 de ani.
Asta este problema şi, totodată, tragedia cu care se confruntă România: nu avem un proiect naţional din care să putem desprinde viziuni şi proiecte sectoriale. În consecinţă, totul se face conform principiului „politica pe genunchi”, repede, cât mai repde, fără alte raţionamente decât rentabilitatea momentului. Nimeni nu vrea să-şi pună întrebarea cum mişcarea de azi va afecta viitorul naţiunii, care-i vor fi consecinţele asupra economiei naţionale, dacă răspunde sau nu unor priorităţi în dezvoltarea economică şi socială a României înscrisă într-un proiect. Care proiect? Care priorităţi? Asta nu ştie nimeni deoarece, dacă vă aduceţi aminte, singurul lucru pe care-l avem este, în cel mai bun caz, un program de guvernare extrem de teoretic, extrem de frumos la auz şi niciodată bine de evocat mai târziu, deoarece, nu-i aşa, au apărut elemente noi şi altfel stă situaţia.
Toate acestea în condiţiile în care suntem totuşi membri ai Uniunii Europene, cea mai mare instituţie din lume de planificare a proceceselor economice şi sociale, obsedată de producerea de proiecte cât mai integratoare posibil pe termen mediu şi lung, la nivel global, dar şi desfăcute în Agende sectoriale diverse, printre care şi cea privind Societatea Cunoaşterii descrisă în faimoasa Agendă Digitală.
Nu am auzit ca vreuna dintre schimbările anunţate acum, atât de pompieristic în sistemul învăţământului universitar, să fie motivate cumva prin legatura prezentă sau viitoare cu priorităţile europene. Sau de nevoia de a pregăti studenţii români în legătură cu un sistem de cerere-ofertă în funcţie de o analiză care, la nivel european, să descrie structura ocupaţională şi nevoiele pieţei muncii odată cu refocalizarea interesului pe domeniile tehnologiilor de vârf şi avându-se în vedere fluiditatea din ce în ce mai marcată a fluxurilor de muncitori.
A fost cumva convocat forumul de dialog social care reuneşte patronatele, sindicatele şi societatea civilă din România pentru a analiza, măcar pe termen scurt, care sunt tendinţele de pe piaţa româneasca, s-a discutat cumva pe baza unei proiecţii naţionale privind, fie şi numai statistic, evoluţia locurilor de muncă din ultimii ani şi viitorul acestora? Nu cred. Nu era nevoie deoarece nu a fost niciodată nevoie, atâta timp cât ideea planificării centralizate şi riguroase este asimilată cu societatea comunistă. Ceilalţi o fac în continuare. Noi ştim altceva deoarece credem ferm, în tradiţia înţelepciunii noastre milenare care ne spune că, orice s-ar întâmpla, tot Dumnezeu cu mila şi că, după cum bine se ştie, tot El face cuib tuturor berzelor chioare de pe plantaţie. Numai că sunt cam multe şi există şi riscul să obosească…
Dar dacă asta se numeşte ştiinţa guvernării, dacă aşa arată „good governance”, atunci, doamnelor şi domnilor, vom ramâne mereu dependenţi de deciziile, perspectivele şi viziunile altora, mereu luaţi prin surprindere de un viitor la care nu vrem sa ne gândim şi pe care nu dorim să-l influenţăm.
sursa: adevarul.ro
pai daca am sta un pic si ne-am gandi per ansamblu , faptul ca se taie din toate partile , este o necesitate pentru noul guvern mondial , se intampla exact ca unui copac in crestere cu crengile periferice uscate si care trebuie taiate , pentru a nu mai consuma sau obtura partea de lumina care e necesara pentru restul copacului . e doar o chestiune de timp pana vor fi taiate toate crengile de catre ingrijitor .
Fiind “Romania o tara instabila si cu o populatie corupta” asa cum stia deja pe la 1902 Regina Victoria a Marii Britanii si Imparateasa Indiilor (careia MI 5 nu isi permitea sa ii spuna, sa o informeze cu aiureli ci cu date exacte)la noi, totul se petrece rapid, pe genunchi, totul se face la plezneala, negandit, din instinct, la nervi, noi fiecare suntem, fara sa ne dam seama un Gica Contra, si binele trebuie sa ni se faca cu forta, asa ca politicienii nostri, care nu sunt nici ei altfel decat noi, nu au efectiv timp, in viteza si emergenta in care se petrec lucrurile, sa elaboreze strategii, tactici, judecati pe termen mediu si lung. Sunt permanent excedati de ce se intampla in fiecare zi. Asa am fost, asa vom fi, din pacate, in vecii vecilor. Amin.
Care proiect national, in debandada asta numita “democratie” ??!
Totul nu sunt decat glume proaste! Nu vedeti ca se duce dracului capitalismul asta ?!