Alegând cel mai bun moment cu putință, reprezentanții Exxon Mobil au luat din nou cu asalt Guvernul României. După ce în prealabil l-au fezandat pe Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat. Obiectivul e același. Ca statul să-și reducă pretențiile. Și ca licențele de exploatare a gazelor de la Marea Neagră să se prelungească până la mijlocul secolului. Un moment perfect ales pentru a impune o ordonanță de urgență.
Planetele se aliniază în favoarea Exxon Mobil. Dacă demersul care are loc chiar în aceste zile la Guvern va avea sorți de izbândă, dacă premierul Viorica Dăncilă cedează, dacă președintele Senatului împinge și el în direcția dorită de partenerii americani și dacă Liviu Dragnea închide ochii, atunci întreaga bătălie desfășurată pe parcursul anului trecut, cea mai mare încleștare de forțe din istoria recentă a României, având o miză uriașă, de zeci de miliarde de euro, se va dovedi a fi fost inutilă. Cum s-au aliniat planetele, ce solicită Exxon Mobil în numele tuturor societăților care urmează să exploateze gazele din Marea Neagră și care este interesul României?
Când Călin Popescu Tăriceanu a efectuat o vizită oficială în Statele Unite, a fost curtat și asupra lui s-au exercitat presiuni în sensul de a încuraja sau măcar de a nu se opune unei ordonanțe de urgență, care să modificie recenta lege a gazelor, atât de mult scremută în Parlamentul României. Dacă s-a conformat sau nu, asta rămâne de văzut. Și în funcție de comportamentul său va fi judecat de contemporani și de posteritate. Dar valul cel mare în piept îl ia Viorica Dăncilă. Asupra ei presiunile sunt directe și au loc chiar acum. Să recapitulăm. Cu chiu cu vai, conform legii elaborate după îndelungate și înverșunate dezbateri în Parlament, statul român, dacă toate prevederile vor fi respectate și dacă toate clauzele contractuale vor fi îndeplinite în mod corect, ar urma să se aleagă de la fiecare dintre multinaționalele care exploatează gazele din Marea Neagră cu ceva mai mult de un sfert din valoarea acestora. Este extrem de puțin, dacă facem o comparație cu ceea ce se întâmplă în alte țări în care, printre societățile de exploatare, omnipezent este uriașul trust american Exxon Mobil. Dar este totuși ceva. Nici acel ceva însă nu este pe placul companiilor. În acest context, Exxon Mobil s-a transformat în vârf de lance al tuturor societățlior care urmează să exploateze gazele din Marea Neagră, cele mai importante având capital rusesc, austriac și maghiar și exercită multipe presiuni, culminând cu cea de azi, asupra Guvernului României. În sensul ca printr-o ordonață de urgență, prin tot felul de trucuri legislative pe care aceasta le va conține, totalul sumelor încasate de statul român să scadă dramatic în beneficiul companiilor, iar durata licențelor să fie prelungită pentru o lungă perioadă de timp.
Spuneam că s-au aliat planetele. Cum?
Războiul asimetric dintre Statele Unite și Federația Rusă a intrat în linie dreaptă. Iar una dintre principalele mize este de natură energetică. În acest război, Germania, împreună cu alte câteva state din nucleul dur al Uniunii Europene, joacă pe mâna Moscovei. Trădându-și partenerul tradițional. Iar Washingtonul și-a cam epuizat mijloacele prin care se opune finalizării proiectului Nord Stream 2. Conform acestui proiect, o megaconductă de gaze urmează să lege Rusia de Germania, care va beneficia, la fel cum a făcut-o și până acum, dar în cantități mult mai mari, de gaze rusești la cel mai ieftin preț practicat. Această politică a prețului devine o piesă extrem de importantă pe tabla Războiului Rece. Federația Rusă vinde ieftin Germaniei, dar își scoate pârleala pe seama statelor mai vulneabile din Europa Centrală și de Est. Este un mod indirect de a le exploata financiar, în cadrul unui nou pact sui generis de tip Ribbentrop-Molotov, în care beneficiarii sunt Berlinul și Moscova. În aceste condiții, sub presiunea propriului interes strategic, dar și la solicitarea statelor partenere din Europa Centrală și de Est, Statele Unite nu mai au altă resursă de a reacționa, decât să-și împlinească amenințarea, aceea de a sancționa drastic financiar toate societățile comerciale care participă la realizarea proiectului Nord Stream 2. Magistrala însă probabil că se va face. Situație în care va fi extrem de greu ca Statele Unite să-și vândă Europei la un preț competitiv, așa cum dorește, gazele lichefiate. Singura formulă ar fi ca Washingtonul să decidă o formă de a subvenționa companiile care exportă gazele lichefiate, astfel încât, o vreme cel puțin, prețul acestora să devină suficient de atractiv, pentru ca Europa să nu cadă în cvasi-totalitatea ei în capcana ruso-germană a gazelor importate din Răsărit. Iată primul context în care presiunile Exxon Mobil, legate de exploatarea cât mai profitabilă de către diferite companii a gazelor din Marea Neagră, devin mai ușor de înțeles în contextul lor geopolitic. De aceea, deloc întâmplător, ieri reprezentanții Exxon Mobil au afirmat la Guvern că România trebuie să facă acest sacrificiu – termenul utilizat a fost diferit, dar sensul același – pentru că România este principalul aliat al Statelor Unite într-un multiplu război geopolitic. Acum înțelegem și de ce oficiali ai Casei Albe exercită în plan politic același tip de presiuni, utilizând aceleași argumente. Este o formă subtilă de șantaj. E clar că România, în această dispută, nu-și poate permite să defileze așa cum vrea Klaus Iohannis, alături de Germania. Pe de altă parte, sacrificiul care ni se cere este imens. Și este totuși un sacrificiu unilateral. Pentru că nu este compensat de altceva decât în garanțiile teoretice de securitate, dar totuși singurele pe care le avem formulate ferm, pe care ni le acordă Statele Unite.
În același context geopolitic vedem încheindu-se un parteneriat solid între Ungaria și Statele Unite, și-l auzim pe Viktor Orban solicitând Washingtonului sprijin pentru rezolvarea problemelor legate de aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale. Culmea este că proiectul Ungariei, conceput de Orban în beneficiul suveranității naționale a acestui stat, care nu deține asemenea resurse naturale – cinste lui Viktor Orban – are în vedere tot exploatarea gazelor din platforma continentală a Mării Negre. Dacă proiectul Ungraiei se finalizează, e bine de știut că Ungaria, care nu deține în subsolul ei niciun metru cub de gaze, va deveni un hub al comerțului zonal cu această resursă energetică. Și nu România, așa cum ar fi normal.
Din nou, bogata Românie se transformă în felul principal servit la banchetul mai marilor lumii. Și asta în condițiile în care ne lipsește capacitatea de a negocia avantajele pe care le-am putea primi la schimb. Momentul asaltului este perfect ales, tocmai fiindcă România e atât de divizată politic. Iohannis e înhămat până în gât în carul încă triumfal al Germaniei, Cioloș s-a făcut preș în fața Franței, în timp ce majoritatea parlamentară merge pe mâna Statelor Unite, dar este triplu divizată, o dată între Executiv și Legislativ, a doua oară în interiorul PSD și a treia oară în alianța dintre PSD și ALDE. Fiind atât de divizată puterea Executivă și Legislativă de la București și puterea politică în general, este de înțeles de ce capacitatea noastră de negociere scade dramatic.
Prin urmare ce va fi? Ne vom alege în schimbul a nimic cu întreaga rezervă de la Marea Neagră sifonată și cu litoralul răvășit? Sau ne trezim în ultima clipă și ne îndreptăm spatele? Pentru că, dacă ești demn, poți negocia mai bine cu Statele Unite, decât dacă ai un comportament de slugoi. Pentru asta însă este nevoie de o minimă voință politică, care nu poate fi dată decât de o conștiință a solidarității. Gazele și orice altă bogăție naturală pe care ne-a dat-o Dumnezeu reprezintă o parte importantă a oricărui proiect de țară. Este exact zona în care discordia internă trebuie să lase loc unității.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog
Adauga comentariu