Politică

Eurostat – Cel mai mare risc de sărăcie? Evident, în Bulgaria şi România

saracieBulgaria are cel mai mare procentaj de cetăţeni vizaţi de riscul sărăciei din UE, în timp ce Regatul Unit are cea mai disproporţionată răspândire a bogăţiei pe regiuni.

Conform statisticii date publicităţii luni 7 octombrie de Eurostat, pentru perioada 2008 – 2011, aproape jumătate din bulgari (49,1%) riscă sărăcia sau excluziunea socială. 40,3% din români se află în aceeaşi situaţie, la fel ca 36,6% din letoni.

Republica Cehă se află pe primul loc la celălalt capăt al scalei, cu numai 15,4% din cetăţenii ei aflaţi în această categorie socială, urmată de Olanda (15,7%) şi Suedia (16,1%).

Pe cuprinsul UE ca întreg, 121 de milioane de oameni (24%) se confruntă cu riscuri economice, ceea ce înseamnă că sunt definiţi ca fiind vizaţi de riscul sărăciei, privaţiunilor materiale severe sau traiului în gospodării cu o incidenţă a muncii foarte scăzută.

În privinţa celei mai bogate regiuni – Londra, cu un PIB per locuitor de 328% cât media europeană, se situează în frunte. Este urmată de Luxembourg şi capitala UE şi a Belgiei, Bruxelles.

Rata ocupării forţei de muncă a scăzut aproape în trei sferturi din regiunile din cele 28 de state membre între 2008 şi 2011, regiuni din Bulgaria, Spania, Letonia şi Irlanda înregistrând cele mai mari scăderi ale locurilor de muncă (diminuări de aproximativ 9%).

Regiuni din Italia au înregistrat cele mai mari diferenţe în ratele de angajare, cu o disparitate de 17,9% între regiunile cu cea mai mare şi respectiv cu cea mai mică rată a şomajului.

Între timp, trei regiuni din Spania (în frunte cu Andaluzia), urmate de trei regiuni din nordul Greciei au înregistrat cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor, iar trei regiuni din Germania au avut cel mai scăzut şomaj (4-5%).

PIB-ul per locuitor este aproape egal distribuit în Slovenia, unde cea mai bogată regiune este de 1,4 ori mai prosperă decât cea mai săracă.

Cea mai mare discrepanţă se înregistrează în Regatul Unit. PIB-ul pe locuitor în Londra este aproape de cinci ori mai mare decât cel din regiunea cea mai săracă.

În general, capitalele sunt cele mai bogate regiuni în fiecare stat membru – doar Germania, Italia şi Olanda au mari noduri urbane care nu se înscriu pe primele locuri.

19 state membre au avut o creştere a populaţiei în 2011, Regatul Unit înregistrând cea mai mare creştere în termeni absoluţi (474.000 de oameni), urmat de Franţa (333.000) şi Italia (194.000).

Cea mai mare scădere de populaţie a avut loc în România, cu o reducere de 58.000, în timp ce Letonia şi Lituania au înregistrat cele mai mari rate ale emigraţiei (16,0 şi respectiv 14.8 mii de locuitori).

Autor: Honor Mahony – “EUOBSERVER”
Sursa:Sud Est Forum