În ultima perioadă a fieurosceptic este asociat unui lucru neapărat rău (a se vedea aici cazul președintelul ceh acuzat de înaltă trădare pentru o amnistiere cu cântec dar poate și pentru orientările sale de dreapta și adesea supărător îndreptate împotriva celor de la Bruxelles față de care a avut comentarii tăioase – vezi aici, aici sau aici) sauun lucru neserios (a se vedea cazul italianului Beppe Grillo interpretat ca un clovn de doi bani, populist care nu are un proiect concret pentru comunitatea sa – vezi aici). Din reacțiile pe care le vedem, inclusiv la o bună parte din specialiștii români, rezultă clar că cei care se opun proiectului european sau îl critică se află de partea greșită a baricadei. Desființarea unui astfel e proiect este văzută ca fiind ceva similar unui dezastru și produce foarte multe frisoane, în primul rând la nivelul antreprenorilor politici obișnuiți cu frecventele vizite și cine de lucru festive de la Bruxelles.
Euroscepticismul nu a pornit și nici nu s-a acutizat în ultima perioadă întâmplător. Proiectul european a fost și continuă să fie propovăduit de specialiștii în integrare europeană ca un proiect economic cu multe ”beneficii” în spatele său: piață unică pentru cetățenii săi, monedă unică, libertate de circulație într-un spațiu enorm de mare etc. Inițial, proiectul a pornit sectorial (cărbune și oțel) și pe un grup restrâns de țări și de libertăți (libera circulație a bunurilor din cele două sectoare la care s-a adăugat repede și energia nucleară). În mai mult de 50 de ani proiectul a evoluat de la o simplă zonă de liber schimb sectorială la o uniune vamală, apoi la o piață comună și tinde către o uniune economică și monetară, în paralel făcându-se eforturi semnificative pentru o uniune politică. La prima vedere Europa Unită înseamnă libertate mai mare. Privind fără prea mare atenție, mai multă Europă (integrare pe verticală și orizontală) înseamnă mai multe beneficii pentru cetățenii care se regăsesc în interiorul acestei grupări. Din păcate nu putem să nu remarcăm faptul căProiectul European a încetat demult să mai fie un proiect economic iar beneficiile cu care el vine la pachet nu poate să nu dea frisoane multora dintre noi pe bună dreptate (a se vedea ultimul Eurobarometru pe problema încrederii în Proiectul European – aici, paginile 14, 15, 16 din raport).
Următoarele motive care stau la baza acestui euroscepticism în creștere pot fi ușor identificate:
1. Înseamnă Uniunea Europeană mai multă piață, inițiativă privată, măsuri îndreptate spre ușurarea mediului de afaceri? Evident că nu. Uniunea Europeană consumă cea mai mare parte a bugetului său pentru a menține în viață o agricultură demult depășită de concurența externă. Acest proiect nu face decât să ascundă un mare protecționism față de concurența globală, să mențină în viață soluții ineficiente prin tot felul de subvenții și ajutoare directe date celor din agricultură. Uniunea Europeană nu înseamnă decât o distorsionare continuă și tot mai puternică a mecanismelor de piață, cu un sistem sofisticat de instrumente și mecanisme de intervenție care mai de care mai problematice;
2. Deși la prima vedere nu observăm ușor, fondurile de coeziune și fondurile de dezvoltare regională nu fac decât să amplifice în Piața Unicăconectarea și dependența de stat a unor economii care găsesc tot mai greu calea spre competitivitate și eficiență. Haosul din piață creat de aceste intervenții masive este tot mai greu de explicat și de înțeles (de exemplu, în martie 2012 Comisia Europeană a admis că ajutorul mascat de 20 miliarde de lire sterline dat de guvernul britanic sectorului IMM nu este ajutor de stat – a se vedea aici, în schimb condamnă cu vehemență orice alt ajutor de acest gen dat unei companii anume). Intervenționismul dictat de la Bruxelles atrofiază piețele și diminuează semnificativ capacitatea de răspuns și de reglare automată a acestora. Eroarea antreprenorială pe care o ascunde toată această planificare de la centru este tot mai mare.
3. Proiectul european ascunde în spatele său inițiative care altfel ar fi fost mult mai greu de realizat individual de fiecare țară în parte. Din păcate, aceste proiecte pot fi bune sau pot fi mai puțin bune. În momentul de față concentrarea este pe deturnarea proiectului UE spre lucruri mai puțin bune: întărirea uniunii fiscale, întărirea controlului și monopolului financiar – bancar, întărirea luptei împotriva evaziunii fiscale. Austeritatea este tot mai greu de apărat. Corupția este tot mai mare, birocrația este tot mai sufocantă. În momentul de față asistăm la un adevărat paralelism instituțional foarte costisitor pentru fiecare țară în parte: avem parlamente locale (chiar bicamerale în unele țări), avem consilii locale la care se adaugă și un Parlament European cu toate structurile sale aferente. E foarte greu de spus ce decide fiecare și dacă există o separație a puterilor în acest caz chiar la nivel european.
4. Proiectul european are nevoie de resurse. Aceste resurse sunt importante și nu pot fi produse la nesfârșit din acumularea de deficite și datorii în țările care compun această grupare economico-politică. Cum aceste deficite și datorii au ajuns periculos de mari, corecțiile se fac prin inflație și prin menținerea unei fiscalități care erodează orice inițiativă antreprenorială și care ține deoparte de economia reală pe mulți dintre noi. Proiectul ”a deveni producător de cartofi” e înlocuit de proiectul ”a deveni politician la Bruxelles”. Activismul politic este preocuparea tot mai intensă a tinerilor care nu sunt lăsați să își deschidă o afacere și nici nu au unde altfel să se angajeze dacă afacerile nu se deschid.
5. Europa până acum a însemnat o oază de stabilitate și de ceva mai multă libertate, mai ales pentru țările din Europa de Est. Costurile includerii acestor țări în grupare au fost imense. Stabilitatea uniunii este greu încercată în momentul de față de concesiile politice repetate făcute unor țări care de la bun început au gândit integrarea ca pe o formă de redistribuție fără condiționalități sau eforturi prea mari (e mult mai simplu să iei germanului din profituri decât să încerci să le obții tu sau să le economisești prin abținere de la consum). Uniunea a devenit o grupare cu mai multe viteze (nu că nu ar fi fost de la bun început așa ceva): unele țări sunt în Euro, altele refuză sistematic să participe la uniunea monetară (Marea Britanie, Suedia); unele țări au libertatea circulației forței de muncă totală, altele sunt încă ținute deoparte prin restricții și bariere nejustificate; unele țări cheltuiesc din plin resursele uniunii fiind beneficiare net de fonduri, altele plătesc sistematic facturile și lista de nevoi ale altora. Aceste viteze diferite cu care țările participă la proiectul european sunt mai degrabă sursă de instabilitate în momentul de față. Pe lângă stabilitatea mai mare cu care chipurile a venit Uniunea Europeană la pachet, și libertatea noastră este pusă serios sub semnul întrebării. Deși nu vedem direct, taxele și inflația iminentă ne împresoară pe zi ce trece asemănător unor garduri de sârmă ghimpată. Suntem luați, fără să percepem, în sclavie cu arcanul. Lucrăm acum pentru doi stăpâni: cei locali și cei europeni. Avem libertate de exprimare, avem libertate de mișcare prin lagărul european. Dar ce folos dacă rodul muncii noastre este confiscat într-o proporție tot mai mare.
Avem deci toate motivele să fim mai degrabă eurosceptici decât eurofanatici, mai ales când vedem cât de puține lucruri bune ni se mai întâmplă de pe urma acestui proiect ambițios, care pare împotmolit în propria birocrație și condamnat mai degrabă la dezintegrare. Încercarea unora de a arunca cu noroi în curentul eurosceptic și de a-i considera pe cei care se îndoiesc de virtuțiile integrării ca fiind nebuni sau lunateci este tot o formă de activism politic. În fond nu facem decât să apărăm niște politicieni și birocrați care în viața lor nu au făcut o afacere reală și nu și-au câștigat pâinea vânzând poporului altceva decât vise și idealuri. Un euroscepticism puternic și bine afirmat este de dorit, mai ales în aceste momente. Pentru că el ar pune presiune suficientă pe politicienii din spatele acestui proces să ia decizii mai repede, să aplice reformele reale absolut necesare în astfel de momente.
sursA: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu