Politică

Europenii au votat, Merkel și Cameron aleg: patru premieri și o ”lovitură de stat” tăcută dată UE

cameron-merkelLuni, în stațiunea Harpsund, la reședința de vară a premierului Suediei, se decide soarta lui Jean-Claude Juncker, cel care obținut votul cetățenilor europeni pentru a conduce executivul UE în următorii cinci ani, dar și soarta instituțiilor UE in ochii cetățenilor.

Cei care vor hotărî cât de puțin trebuie să conteze votul popular și legitimitatea democratică a instituțiilor europene nu sunt toți șefii de stat sau de guvern din UE, ci doar șefii executivelor din Germania, Marea Britanie, Olanda și Suedia, respectiv Angela Merkel, David Cameron, Mark Rutte și Fredrik Reinfeldt. Vorbim aici chiar despre două state care pot decide asupra celor mai delicate politici UE, dar nu au adoptat moneda euro, iar unul dintre ele (Marea Britanie) nu face parte nici din Spațiul Schengen și este cel mai eurosceptic membru UE.

Ultimii trei sunt cei mai vocali lideri europeni împotriva numirii la conducerea Comisiei Europene a candidatului propus drept cap de listă de către familia politică din care face parte. Nici Angela Merkel nu a susținut procedura ”capului de listă”, cedând doar la presiunea popularilor europeni, în vederea obținerii unei mai mari legitimități democratice pentru executivul UE.

”Merkel va fi într-o poziție dificilă când va veni vorba de Juncker. Se știe bine că el nu e candidatul ideal. Ea ar fi preferat-o pe Christine Lagarde și nu dorește să-l izoleze pe Cameron în această chestiune importantă. Dar pe de altă parte, ea va trebui să-l susțină pe Juncker, după cum a promis”, spune Michael Wohlgemuth, director al Open Europe.

Alți analiști consideră că nu a trecut vremea suprizelor. Dacă până acum se vorbea doar despre Juncker (fost premier al Luxemburgului) sau despre actualii premieri din Danemarca sau Finlanda, nu este exclusă o retragere de bună voie a luxemburghezului și aparitia unei candidaturi noi. Cine? Chiar gazda Fredrik Reinsfeldt, care va pierde aproape sigur alegerile din Suedia, din septembrie. ”Nu este foarte probabil, dar nu este imposibil să fie viitorul președinte al Comisiei Europene”, spune analistul politic Ulf Bjereld.

La mini-summitul de luni, Reinfeldt, a aruncat buzduganul încă de dimineața, printr-un interviu publicat de Financial Times, în care pune la îndoială legitimitatea procedurii alegerii președintelui comisiei ca urmare a votului popular. ”Nu suntem în favoarea acestei idei, pentru că aceasta ar face imposibil să ne gândim la un alt candidat și pentru că astfel ar fi excluși foarte mulți potențiali președinti ai Comisiei Europene”, a spus Reinfeldt.

Oricare ar fi însă motivațiile premierilor din Olanda, Marea Britanie sau Suedia de a se împotrivi fie procedeului de nominalizare, fie pur și simplu lui Jean-Claude Juncker, Angela Merkel este personajul cheie. Fără ea, niciun șef de guvern din UE ce se opune lui Juncker nu poata obține așa-numita minoritate de blocaj în cadrul Consiliului European. Procedura minoritatii de blocaj, prevăzută în tratatele europene, nu a fost niciodată folosită la alegerea președintelui Comisiei Europene, deoarece, de fiecare dată s-a ajuns la un gentlemens agreement în vederea găsirii consensului. Acum însă, încăpățânarea Marii Britanii poate duce la un blocaj.

Cu alte cuvinte, după cum scrie Suddeutsche Zeitung, cel mai important accesoriu pe culoarele instituțiilor de la Bruxelles este în aceste zile nu legitimația de deputat obținută prin votul a sute de mii de cetățeni europeni, ci carnețelul pe care sunt notate voturile pe care fiecare țară le are în cadrul Consiliului European.

Așadar iată cum funcționează democrația europeană în cifre. În cadrul Comnsiliului European, fiecare șef de stat sau guvern are la dispoziție un număr de voturi, în funcție de populația țării pe care o reprezintă. În total sunt 352 de voturi. Minoritatea de blocaj este de 93 de voturi, care trebuie să vină din cel putin patru state membre, care să reprezinte, totodată, 35% din populația UE. Și acum, iată la ce se reduce votul alegătorilor europeni, existența lor, politicile la care sunt supuși de către guvernanți sau de către Bruxelles: Germania, Franța, Italia, Martea Britanie – câte 29 de voturi; Spania și Polonia – cate 27 de voturi; România – 14 voturi;. Olanda – 13 voturi; Belgia, Cehia, Grecia, Unaria, Portugalia – 12 voturi; Bulgaria, Austria, Suedia – 10 voturi; Croatia, Danemarca, Irlanda, Lituania, Slovacia, Finlanda – 7 voturi; Estonia, Letonia, Luxemburg, Cipru, Slovenia – 4 voturi; Malta – 3 voturi.

Aceasta este o adevărată ”listă a adevărului”, la care diplomații de pe culoarele Bruxelles-ului se uită cu aceeași privire plina de durere precum Laocoon încolăcit de șerpi, scrie Suddeutsche Zeitung.

Intersele merg însă mult mai departe de numirea unui președinte al Comisiei Europene. Târgurile ”democratice” de la Bruxelles și Berlin se fac și pentru numirea unor comisari cu portofolii foarte importante, precum Energia (mai cu seamă în contextul crizei din Ucraina și al propunerii constituirii unei piețe comune a energiei), Comerțul (în contextul negocierilor pentru crearea pieței unice transatlantice, între UE și SUA, și al interselor uriașe ale marilor companii), pentru numirea succesorului lui Herman Van Rompuy în fruntea Consiliului European, sau al Catherinei Ashton în fruntea diplomației UE.

Având în vedere cât de puțin a contat, în cele din urmă, votul electoratului european și cât de dură este lupta între guvernele naționale din UE, comparativ chiar cu ultimele alegeri europene, Suddeutsche Zeitung concluzionează că la Bruxelles se poate vorbi de o ”lovitură de stat” pașnică, prin care se stabilesc noi reguli ale dominanței în cadrul Consiliului European și ale manifestării puterii marilor state în cadrul tuturor instituțiilor UE.

Autor: Calin Marchievici

Sursa: Cotidianul