Politică

Europa Unită, sau mult zgomot pentru nimic

crisieuropaÎntâlnirea liderilor europeni la Bruxelles, pe 24 şi 25 octombrie, a transmis un semnal descurajant pentru statele de mâna a doua şi candidatele la Uniune: când Berlinul şi Parisul sunt nervoase, iar Londra joacă vechea partitură a duplicităţii, restul capitalelor trebuie să aştepte, indiferent de problemele urgente ale fiecăreia.

Consiliul European s-a dovedit a fi, săptămâna trecută, un summit ce putea avea ca motto titlul lui Shakespeare: „Mult zgomot pentru nimic”, scrie cititorul nostru, Cristian Ulea. Oficial, Consiliul European avea o agendă cât se poate de serioasă şi, pe alocuri, presantă. Liderii celor 28 de ţări ale Uniunii Europene ar fi trebuit să analizeze şi să ia decizii în patru mari domenii extinse: economia digitală, abordarea inovaţiilor şi serviciilor în această direcţie de perspectivă; şomajul în rândul tinerilor, finanţările economiilor din UE şi reducerea birocraţiei, în legătură cu această problemă; aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare (EMU); imigraţia.

Ceea ce s-a petrecut în capitala Belgiei, la sediul UE, a fost un moment revelator pentru limitele evidente ale „monstruozităţii birocratice” create pe vechiul continent, în care şefii de stat şi de guverne au reafirmat vechi poziţii şi obiective, au cerut, ca de obicei, statelor membre să îşi îndeplinească obligaţiile şi, esenţial din punctul nostru de vedere, au amânat pentru noul summit, din decembrie, deciziile aşteptate în domeniile enumerate mai sus. Practic, întreaga reuniune la vârf a fost dominată de un singur subiect, şi iertată să ne fie observaţia deloc deplasată, de un singur obiect. E vorba de spionajul electronic al Statelor Unite şi de telefonul privat al doamnei cancelar Merkel, evident iritată de faptul că mesajele primite şi transmise cu acest instrument de care aproape că nu se desparte erau înregistrate peste ocean şi puse la dispoziţia liderilor americani.

Concluzia e una foarte simplă, pentru orice analist: când „greii” Europei se enervează – l-am adăugat la acest capitol şi pe preşedintele Franţei, iritat în egală măsură de faptul că „aliaţii” de la Washington ascultă tot ce mişcă în comunicaţiile electronice ale ţării sale – restul membrilor UE trebuie să aştepte, indiferent cât de presante ar fi chestiunile pe care ar dori să le pună pe agenda de la Bruxelles. Iar atunci când a treia mare forţă din clubul vest-european joacă la două capete, cum se întâmplă atât de des cu Londra, nici nu se pune problema să se înregistreze progrese. Exemplul e grăitor: pe agenda summit-ului din 24-25 ale săptămânii trecute figura, ca punct principal de dezbatere şi decizie, aşa numita „Piaţă Digitală Unică” europeană, cu termen de realizare în 2015.

Informatizarea economiei europene unice este considerată un adevărat pilon fundamental al evoluţiei întregii Uniuni, cu trimitere la tehnologiile noi, considerate strategice, cum sunt transmisiunile 4G, capacitatea de stocare şi calcul în sistemul „cloud”, modernizarea administraţiilor publice – prin aşa numitele „e-guvernări”, „e-asistenţă de sănătate”, „e-facturare”, etc. – unde „e-„ vine de la „electronic” – şi, în general, sporirea gradului de pregătire şi utilizare a mijloacelor cibernetice, aşa numitul IT. Firesc, toate acestea se pot face respectând condiţiile de securizare a datelor, în lipsa căreia firmele, instituţiile şi guvernele nu îşi vor încredinţa niciodată documentele mediului electronic. Prin urmare, agenda de la Bruxelles a cuprins şi adoptarea unor reglementări în domeniul protecţiei datelor, dar această chestiune sine qua non pentru întregul capitol al digitalizării economiei europene a fost amânat pentru 2015! Cu atât mai surprinzător, se poate spune, cu cât americanii tocmai au demonstrat prin acţiunile NSA câtă nevoie au europenii să îşi protejeze afacerile şi politica, atât la nivel de stat cât şi la al întregii UE, de spionajul electronic, care oferă avantaje indiscutabile Washingtonului în orice domeniu şi cu orice partener. În pofida evidenţei, UE s-a arătat din nou profund divizată, nu unită, iar premierul britanic Cameron a mai dat o mostră de ipocrizie tipică „perfidului Albion”, sugerând că înăsprirea condiţiilor de securizare a informaţiilor în Europa ar „adăuga foarte mult la costurile afacerilor”. Joc tipic la două capete, agravat şi de recentele ameninţări ale aceluiaşi premier al Marii Britanii la adresa presei din ţara sa, căreia îi cere să nu mai publice documentele furnizate de Edward Snowden, pentru că acestea ar afecta, chipurile, securitatea naţională. În ce fel e afectată securitatea naţională a Regatului Unit atunci când aflăm că prin Centrul Guvernamental pentru Comunicaţii – GCHQ – Londra interceptează un număr uluitor de comunicaţii ale altor state şi le livrează peste ocean, nu ne-am lămurit. Cert este că domnul Cameron a scos colţii unei noi forme de autoritarism acasă şi zăhărelul democraţiei de paradă la Bruxelles, dar nu înşală pe nimeni în intenţiile sale: face acelaşi joc duplicitar, care permite britanicilor să stea cu … dosul în două luntre, cum ar spune românii, una europeană, pe care o folosesc doar de nevoie, şi alta mult mai solidă, a „verilor” de peste ocean, la care nu vor renunţa niciodată.

În ceea ce priveşte frumoasele intenţii europene legate de domeniul inovaţiei, al serviciilor, şomajului în rândul tinerilor, finanţările economiilor statelor membre, reducerea birocraţiei sau, cu titlu generic şi de maximă relevanţă, „aprofundarea Unităţii Economice şi Monetare a UE”, nu s-a mişcat un deget. Sigur, oficial se spune că factorii decidenţi „au luat notă” de progresele înregistrate, „reiterează scopurile” propuse de precedentele summit-uri, cer Comisiei Europene „să monitorizeze activitatea” şi „să facă noi propuneri”, reamintesc necesitatea de „implementare a măsurilor deja adoptate” şi „se angajează să revină” asupra acestor probleme la următoarele întâlniri la vârf. Iată o mostră de limbaj de lemn la Bruxelles, al unei instituţii cu salarii enorme pentru angajaţi şi cu o cotă din ce în ce mai mare de impopularitate în rândul cetăţenilor UE, confruntaţi cu o criză după alta. În zadar spera Italia, de pildă, să pună pe masa discuţiilor problema arzătoare a miilor de imigranţi ce asaltează insulele sale, mai ales în contextul tragediei din largul Lampeduzei, unde au murit înecaţi sute de africani plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune în Europa. Ineficienţa şi cinismul liderilor europeni a devenit strigătoare la cer: aceştia şi-au exprimat doar „adânca tristeţe”, au declarat că „ar trebui trecut la acţiuni hotărâte” pentru a se împiedica pierderea de vieţi omeneşti pe mare şi pentru a se evita „repetarea unor asemenea tragedii umane”. În rest, nu au făcut nimic, cu excepţia cererii către nou formata Forţă de „Task Force”, zisă forţă de acţiune sub comanda Comisiei Europene, de a stabili care sunt priorităţile şi deciziile de luat la viitorul summit, în decembrie. În rest, au declarat amintiţii lideri, subiectul va fi dezbătut pe larg, inclusiv cum ar trebui împărţită între ţările UE povara valului de imigranţi, în … iunie 2014! Până atunci, Roma nu are decât să se descurce, iar amatorii de aventuri pe mare, plecaţi de pe ţărmurile Africii spre Europa, nu au decât să continue să îşi rişte vieţile.

Ne putem întreba, pe bună dreptate, ce se petrece în profunzime la Bruxelles, unde Uniunea Europeană numai a Uniune nu seamănă, unde ţările membre sunt de mult încadrate în categorii diferite de importanţă şi relevanţă, cu efecte vizibile asupra felului în care sunt tratate de o birocraţie slugarnică sau arogantă, în funcţie de interlocutor. Răspunsul la această întrebare e simplu, deşi presupune explicaţii complexe: vin alegerile europene, în mai, anul viitor. Iar Europa Unită nu arată deloc bine, partidele eurosceptice, dacă nu anti-UE de-a dreptul, câştigă peste tot în popularitate. În Austria, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Olanda, Italia şi, desigur, Marea Britanie, formaţiunile aliniate într-un spectru de la ultranaţionalist la neo-fascist împotriva creaţiei numite Uniunea Europeană dau frisoane funcţionarilor şi liderilor de la Bruxelles. Noul Parlament European, format după votul din mai, s-ar putea dovedi o structură infinit mai dificilă din punct de vedere al discursului politic şi capacităţii de decizie decât cea precedentă. Ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută la Bruxelles a fost, în mare măsură, după cum remarcau unii analişti, şi expresia temerilor unor guverne şi instituţii ale UE legate de ascensiunea euroscepticilor, cu efecte la nivel continental dar şi pe plan local, întărirea de facto a imaginii de „pisici grase” întreţinute de banii contribuabililor într-o structură birocratică desprinsă de realităţile fiecărei ţări în parte, cu o agendă ineficientă şi aliniată intereselor celor puternici, în defavoarea celor slabi. Europenii chemaţi la urne par, acum, dominaţi de scepticism şi frustrare. Nu degeaba, la finalul unui eveniment în care s-a discutat – din nou! – mult şi ineficace, Angela Merkel atrăgea atenţia, în cadrul conferinţei sale de presă, asupra nevoii de a lămuri cetăţenii europeni că votul lor contează. Ca să respecte regulile jocului, puternicii continentului trebuie să aleagă viitoarea Comisie Europeană dintre învingătorii alegerilor din mai, ori atmosfera în rândul electoratului ar putea crea surprize cel puţin neplăcute. Uniunea Europeană începe să semene tot mai mult cu „Mult zgomot pentru nimic”, comedia lui Shakespeare, un englez, despre un cuplu de îndrăgostiţi cu năbădăi, hai să asociem aceste personaje cu Berlinul şi Parisul, care îşi redescoperă afinităţile mulţumită spionilor americani daţi în vileag de Edward Snowden, refugiat în Rusia, o piesă a cărei acţiune se desfăşoară la Messina, în Italia. Curat pan-european! Teatrul nu ţine, însă, loc de realitate: aviz amatorilor, atât celor de pe scena UE, cât şi celor ce aspiră să urce pe ea. Realitatea bate ficţiunea, viaţa bate filmul, dar aproape întotdeauna în mod neplăcut.

PS. Inutil să menţionăm, în context, dramoleta Băsescu-Ponta pe tema prezenţei la Consiliul European de la Bruxelles, unde România contează doar pe post de figurant, şi acela în rol negativ.

Autor: Cristian Ulea
Sursa: Vocea Rusiei

Abonează-te la newsletter