Politică

Europa trebuie sa uite de consens si sa treaca la actiune

Sfarsitul unei perioade istorice este insotit intotdeauna de scaderea influentei marilor puteri si de inversarea echilibrelor de putere din lume, caderea Zidului Berlinului fiind cel mai recent moment de acest fel.

In afara de disparitia regimurilor comuniste, economistii sunt de parere ca atunci a inceput si sfarsitul pentru influenta globala a Europei, scrie Financial Times.

In ultimii 20 de ani, influenta celor mai puternice tari de pe vechiul continent a scazut proportional cu cresterea economiilor din Asia si America de Sud, cea mai buna dovada fiind faptul ca presedinele american Barack Obama nu s-a alaturat celorlalti lideri cand a avut loc aniversarea de la Berlin, dar imediat dupa a plecat in vizita in China, afirma lordul Peter Mandelson, fost comisar european pentru comert si secretar de stat pentru afaceri.

Aceste semne ar trebui sa ii alarmeze pe europeni, Uniunea Europeana fiind obligata sa isi dezvolte capacitatea de a se implica activ in realizarea agendei globale, sau, daca nu, sa se obisnuiasca cu gandul ca deciziile vor fi luate in alta parte.

Astfel, succesul dezbaterilor pe marginea schimbarilor climatice, reforma pietelor financiare, comertul mondial si deciziile economice mondiale depind numai de felul in care vor reactiona guvernele europene si cat de coerente si ambitioase vor fi politicile lor.

Alegerea lui Herman Van Rompuy in functia de presedinte al Uniunii Europene si a baronesei Ashton ca Inalt reprezentant pentru afaceri externe a fost data de unii comentatori ca exemplu exact pentru aceasta lipsa de dorinta si ambitii.

Dorinta membrilor, mai puternica decat ambitia liderilor de la Bruxelles

Totusi, influenta globala a liderilor nu este singura la care europenii trebuie sa fie atenti. Succesul este strans legat de puterea economica a tarilor membre, in urmatorii zece ani Europa fiind nevoita sa intruneasca standardele de competitie cu economiile emergente, sa isi reduca emisiile de carbon si sa creeze zeci de milioane de locuri de munca. Ratarea acestor obiective este influentata prea putin de numele de la conducerea executivului, oricat de mult ar vrea criticii lor sa creada asta.

Mai importante pentru strategiile UE de dezvoltare vor fi persoanele pe care Jose Manuel Barroso le va numi in posturile cheie ale viitoarei Comisii Europene. Functiile de comisar pentru pentru competitie, piata interna sau comert vor fi esentiale in stabilirea viitoarelor politici ale executivului european.

Barroso este obligat sa formeze de data asta o echipa de comisari care sa reziste provocarilor si sa reformeze deoarece vechea lui echipa a modificat economia Europei si piata muncii numai sub presiunea crizei bancare. Piata unica a ramas, insa, incompleta in multe domenii, cum ar fi cel al afacerilor sau al serviciilor, vitale pentru crearea de noi locuri de munca.

Lordul Mandelson este de parere ca suspiciunile politice legate de globalizare raman foarte puternice in Europa, iar multi dintre cei de stanga folosesc actuala criza ca un atu in dezbaterile despre piata libera. Mandelson continua spunand ca viitorii comisari trebuie sa insiste pentru a impune o viziune mai rezonabila.

Decizia de a acorda mai usor ajutoare de stat ca masuri anticriza nu putea fi evitata, dar acest proces trebuie inversat in 2010. Nevoia de revenire a economiei va trebuie sa se transforme in argumente solide, orice propunere de subventionare sau masuri de protejare a locurilor de munca avand nevoie de o rezistenta ferma si plina de tact.

Astfel, viitorii comisari nu trebuie sa urmareasca numai ajungerea la un consens pentru ca nu de acorduri are nevoie Europa in acest moment. Istoria arata ca cele mai multe consensuri la care s-a ajuns in UE tindeau spre cel mai scazut nivel, iar Europa are nevoie de o tinta foarte inalta pentru a ramane in randul celor care stabilesc ce se intampla in politica si economia globala.

La fel de importanta este, insa, si atitudinea statelor membre. Chiar si cele mai mari personalitati ale Uniunii Europene si cei mai inspirati lideri nu vor putea schimba prea multe daca tarile nu recunosc interesele Europei si nu le acorda la fel de multa importanta ca si celor nationale.

Chiar daca este putin cunoscut, iar criticii ii pun la indoiala capacitatea de a asigura Europei o pozitie importanta in lume, noul presedinte al Uniunii Europene nu trebuie sa faca asta de unul singur. Barroso va trebuie sa se ocupe, alaturi de Van Rompuy, de identitatea Europei si sa ii conduca pe europeni in acea directie, iar cei care isi vor pune amprenta finala pe definirea acelei pozitii vor fi chiar guvernantii tarilor membre.

Alexandru Toreanik
sursa: ziare.com

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu