Contrar sentimentului public că ştirea zilei de ieri a fost pumnul pe care Traian Băsescu l-a aplicat (sau nu) unui copil, consider că dincolo de porcăria asta care s-o fi întâmplat (sau nu) cândva în 2004, adevărata ştire a fost aceea legată de intrarea în incapacitate de plată a oraşului Dubai.
Dubaiul a fost, cum probabil ştiţi, summa imobiliaria, cu investiţii care au dus la apariţia din neant a unor insule în forme de palmier şi a unor clădiri de dimensiuni gigantice (turnul Burj Dubai are înălţimea unui munte). Iată însă că în prag de 2010 emiratul, sau ce naiba o fi aşezarea asta – oraş, trib, colonie… – se autodeclară în incapacitate de plată şi cere creditorilor săi o păsuire de 6 luni. Nu ar fi nimic anormal, dacă datoria amânată nu ar însuma 80 de miliarde de dolari, care lasă descoperite o mulţime de entităţi financiare europene şi, dacă am înţeles bine, şi americane.
Personal, consider că avem de-a face cu un eveniment la fel de important precum căderea Lehman Brothers de anul trecut (sau izbucnirea crizei subprime din vara lui 2007…). Falimentul Dubaiului reprezintă, probabil, falimentul definitiv al economiei de cazinou bazată pe imobiliare de dragul imobiliarelor. De aceea ne priveşte direct şi trebuie să ne temem. Dacă până acum România se putea scuza că “este atinsă de criză”, acum este evident că a urmat o direcţie de dezvoltare greşită. Problema e că direcţia respectivă a mai fost urmată, mai mult sau mai puţin, şi de:
- ţările baltice
- Ucraina
- Bulgaria
- Ungaria
- Spania
- Polonia (chiar dacă polonezii, din punct de vedere tehnic, au scăpat până acum de recesiune)
E de aşteptat, aşadar, o reacţie totală de mefienţă a capitalurilor internaţionale la tot ce se întâmplă în aceste ţări, inclusiv la noi. De aceea mă aştept la un al doilea val al crizei care va fi destul de dur pentru Estul Europei, inclusiv pentru România. În funcţie de această reacţie aşteptată a capitalurilor internaţionale, care probabil vor redeveni prietenoase abia după ce se vor înregistra câteva falimente răsunătoare prin zonă, e posibil să asistăm sau nu la intrarea într-o nouă fază a crizei mondiale (la fel cum falimentul Creditanstalt a declanşat faza a 2-a a crizei din ’29).
De aceea putem concluziona că, în ciuda aşteptărilor anumitor politicieni, România nu va ieşi din “criză” când vor ieşi ţările din Vestul Europei (şi pentru că vor fi ieşit ţările din Vest), ci numai atunci când va reuşi să-şi regândească fundamentele economice – din imobiliare în altceva. Defaultul Dubaiului face ca toată evoluţia României din ultimii 5 ani să se şteargă cu buretele.
Adauga comentariu